Cosmonautul Dumitru Prunariu va primi titlul de cetatean de onoare al judetului Timis

de Ionut Baias     HotNews.ro
Vineri, 29 mai 2015, 0:48 Actualitate | Esenţial

Consilierii judeteni din Timis au decis, joi, ca titlul de cetatean de onoare al judetului Timis sa-i fie decernat cosmonautului Dumitru Prunariu, care, la randul sau, va dona judetului locuinta parinteasca aflata intr-un sat din Timis, pentru a fi transformata in casa memoriala, potrivit Mediafax.

Consilierii judeteni au votat in unanimitate ca Dumitru Prunariu sa primeasca titlul de cetatean de onoare al judetului Timis, transmite corespondentul MEDIAFAX.

O data cu acest titlu, Prunariu va primi si o diploma, un colan din argint si o placheta cu stema judetului.

"Decernarea titlului se va face la o data care va fi stabilita ulterior si cand va fi prezent si Dumitru Prunariu. Poate ne va spune despre viata aeronautica pe care a trait-o in cosmos", a spus presedintele CJ Timis, Titu Bojin.

Vicepresedintele CJ Timis Calin Dobra (PSD) a declarat corespondentului MEDIAFAX ca Dumitru Prunariu a purtat discutii cu conducerea judetului pentru a dona casa parinteasca din satul Bulza, comuna Margina. Aceasta va fi transformata in casa memoriala si va intra intr-un circuit turistic.

"Anul acesta construim drumul Zorani - Grosi - Bulza, aici avem si o idee la propunerea astronautului Dumitru Prunariu, de a prelua casa memoriala care este la Bulza si pe care o putem transfera Muzeului Banatului si sa realizam un circuit a ceea ce inseamna aviatia, avand in vedere ca avem si Muzeul "Traian Vuia" in comuna cu acelasi nume, putem transforma zona aceea din punct de vedere turistic. In urma cu un an sau doi a murit ultimul parinte al lui Prunariu, iar acum casa este goala. La un simpozion pe care l-am avut la Muzeul ￯Traian Vuia￯ ne-a promis ca ne da cu titlu gratuit casa sa o preluam si sa o intretinem", a declarat Calin Dobra.

Dumitru Prunariu s-a nascut in 27 septembrie 1952, la Brasov, si a absolvit in 1976 Facultatea de Aeronave a Institutului Politehnic din Bucuresti.

In perioada 1978-1981 a urmat cursuri de pregatire pentru zboruri cosmice pilotate pe nave sovietice de tip "Soiuz" si laboratoare de tip "Saliut", la Centrul de pregatire a cosmonautilor "Iuri Gagarin" de langa Moscova.

In 14 mai 1981, Dumitru Prunariu a participat la primul zbor cosmic romano-sovietic, devenind primul cosmonaut roman, si a decolat in spatiu la bordul navei "Soiuz 40". El a stat in spatiu opt zile, alaturi de cosmonautul rus Leonid Popov, si a revenit pe Pamant in 22 mai 1981.

Dupa Revolutia din 1989, Dumitru Prunariu a detinut functia de presedinte al Consiliului de Administratie al Agentiei Spatiale Romane. De asemenea, a fost presedintele Comitetului pentru utilizarea pasnica a spatiului extra-atmosferic, in prezent fiind membru corespondent al Academiei Internationale de Astronautica si membru de onoare al Academiei Romane.













[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
104 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă