Romania incheie un acord cu SUA in domeniul prevenirii si combaterii infractionalitatii grave, care se afla intr-un stadiu avansat al negocierilor si care va reprezenta un criteriu in plus in vederea liberalizarii vizelor, anunta Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Ministrul Gabriel Oprea a discutat, marti, cu Dean Thompson, insarcinat cu afaceri al SUA la Bucuresti, despre Acordul bilateral in domeniul prevenirii si combaterii infractionalitatii grave, relateaza Mediafax.

Potrivit MAI, documentul "se afla intr-un stadiu avansat al negocierilor".

"Prin semnarea acestui acord, Romania va indeplini inca un criteriu tehnic impus de exigentele programului Visa Waiver, in procesul de liberalizare a vizelor pentru cetatenii romani care calatoresc in SUA", arata MAI.

Totodata, a fost subliniat angajamentul Romaniei, inclusiv al MAI, de a continua contributia la efortul comunitatii internationale de reconstructie institutionala in Afganistan, mai ales in parteneriat cu SUA.

De asemenea, Oprea a precizat ca Romania se bazeaza pe sprijinul si sustinerea SUA in ceea ce priveste operatiunea NATO - Resolute Support Mission din Afganistan, unde incepand cu luna ianuarie a acestui an 34 de jandarmi si politisti romani desfasoara activitati de asistenta si consiliere a fortelor afgane.