Au trecut mulţi ani de când trupele sovietice au ocupat România şi au rămas în ţara noastră până în 1958, deşi războiul se terminase din anul 1945.
Puţinii supravieţuitori ai acelei perioade poate că-şi mai amintesc de nemernicia cu care sovieticii au jefuit fără milă ţara noastră, slăbită şi sărăcită după un război devastator. Majoritatea concetăţenilor noştri – cei mai mulţi tineri-ştiu însă foarte puţin despre suferinţele pe care le-au îndurat românii în acei ani. În perioada regimului comunist, era interzis să se discute despre acest subiect, iar, după 1990, cei care au preluat puterea, nu au fost de fel interesaţi de adevărul istoric.
În anul 1993, regretatul Constantin Ticu Dumitrescu, Preşedintele AFDPR fiind senator, a avut acces la unele arhive secrete şi a descoperit textele pe care le anexez. Cu acordul său, le-am inclus în lucrarea mea „Genocidul Comunist din România” – vol. II , apărută în Editura Albatros în anul 1994. Era perioada când preşedinte al României era Ion Iliescu, iar prim ministru, Adrian Nastase. Mijloacele de informare erau controlate de puterea de atunci, care a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca lucrarea mea să fie cunoscută de cât mai puţine persoane. Au mers până acolo, încât au cumpărat o mare parte din tiraj – şi aşa destul de de mic şi l-au distrus.
Iată de ce textele pe care le anexez sunt practic necunoscute de opinia publică. Importanţa acestor texte este extraordinară, nu este nevoie de nici un comentariu pentru a înţelege cum îşi băteau joc sovieticii de ţara noastră.
Mă simt onorat ca prin bună voinţa site-ului Contributors, căruia îi mulţumesc, pot să dezvălui concetăţenilor noştri una din cele mai dureroase perioade din istoria noastră recentă.
SCRISOAREA
primului-ministru dr. Petru Groza si a ministrului afacerilor externe Gheorghe Tătărescu către general-colonelul Ivan Susaikov, vicepreşedinte al Comisiei Aliate de Control din România.
Confidenţial.
11 martie 1946
Domnule,
În vederea îndeplinirii obligaţiilor care decurg din Convenţia de Armistiţiu din 12 septembrie 1944, poporul român şi-a mobilizat întreaga economie naţională . Întreaga producţie a ţării a fost adaptată la necesităţile care rezultă din această convenţie şi toate mijloacele financiare au fost alocate pentru plata obligaţiilor cerute de îndeplinirea cu scrupulozitate a clauzelor sale.
În perioada începând din 12 septembrie 1944 până la 31 ianuarie 1946 Guvernul român a adunat suma de 1.263 miliarde lei ( din care 1.079 miliarde lei au fost cheltuite efectiv, iar 184 miliarde lei rămase ) pentru a face faţă obligaţiilor care decurg din Convenţia de Armistiţiu, precum şi acordurilor semnate la Moscova în septembrie 1945.
Acest efort financiar din partea Guvernului român poate fi observat în tabelul următor :
Comparând această sumă cu totalul cheltuielilor bugetare ale statului, rezultă că efortul financiar pentru a îndeplini obligaţiile ce decurg din Convenţia de Armistiţiu depăşeşte cheltuielile normale ale Statului român.
Cheltuielile Statului pentru administrare şi pentru armată pe perioada începând din 12 septembrie 1944 până la 1 februarie 1946 au fost comparativ cu cheltuielile cerute de îndeplinirea Armistiţiului după cum urmează :
Pe de altă parte, examinând mijloacele prin care au fost acoperite cheltuielile bugetare totale ale Statului, se poate observa că mai puţin de jumătate din aceste cheltuieli au fost acoperite din încasări fiscale şi alte venituri permanente , în timp ce restul au fost acoperite prin împrumuturi şi alte mijloace ale Trezoreriei, şi în special prin noi emiteri de bancnote de către Banca Naţională.
Totalul cheltuielilor Trezoreriei în timpul primelor 10 luni ale anului bugetar 1945-1956 au fost acoperite după cum urmează :
Aşa dar, se poate trage concluzia că obligaţiile ce decurg din Convenţia de Armistiţiu nu au putut fi acoperite de Stat prin mijloacele financiare existente. Cea mai mare parte a acestor cheltuieli au fost acoperite de Stat prin noi emiteri de bancnote , adică prin mijloace inflaţioniste.
Evoluţia emiterilor de bancnote de către Banca Naţională pe perioada începând cu 1.09.1944 până la 23.02.1946 a fost următoarea:
1 septembrie 1944 – 228,4 miliarde lei
31 martie 1945 – 437,3 miliarde lei
31 decembrie 1945 – 1212,9 miliarde lei
23 februarie 1946 – 1348,0 miliarde lei
Deoarece efortul financiar făcut de Statul român pentru îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din Convenţia de Armistiţiu este exprimat în lei, care au o putere variabilă de cumpărare în perioada începând din august 1944 până în ianuarie 1946, este necesar să fie convertit în dolari SUA şi efortul financiar din partea Statului român să fie evaluat astfel. Baza de calcul o reprezintă efortul financiar în lei şi rata dolarului SUA care rezultă din executarea Articolului 11 din Convenţia de Armistiţiu.
Pe baza acestor elemente de calcul, efortul financiar depus de Statul român în timpul perioadei de mai sus se ridică la aproximativ 280.000.000 dolari.
Dacă adăugăm suma de 280.000.000 dolari la valoarea livrărilor neincluse în Convenţia de Armistiţiu şi care s-a ridicat , conform cifrelor aproximative, la circa 114.000.000 dolari, este posibil să afirmăm că valoarea totală a efortului financiar depus în vederea îndeplinirii Convenţiei de Armistiţiu s-a ridicat până la 31 ianuarie 1946 la o cifră rotundă de 400.000.000 dolari.
Pentru a stabili pe deplin valoarea efortului financiar român, trebuie subliniat că executarea obligaţiilor ce decurg din Convenţia de Armistiţiu a dus la o apreciabilă penurie de bunuri, ceea ce a diminuat considerabil capacitatea economică a ţării.
Este, aşadar , util a se oferi o listă a plăţilor în natură efectuate până la 31 decembrie 1945 :
Vite 317.000 capete
Oi 365.000 capete
Porci 135.000 capete
Cai 120.000 capete
Cereale 608.000 tone
Nutreţ 3.611.000 tone
Produse petroliere 94.000 tone
Cherestea 557.000 m cubi
Analizând efortul financiar şi livrările efectuate în vederea îndeplinirii Convenţiei de Armistiţiu , rezultă că povara principală o reprezintă livrările şi cheltuielile de întreţinere a trupelor sovietice staţionate în România.
Astfel din totalul de 1079 miliarde lei menţionaţi mai sus, 663 miliarde lei, adică peste 60 % din total, reprezintă livrările efectuate conform Articolului 10 din Convenţia de Armistiţiu şi ca urmare a acordurilor suplimentare semnate la Moscova. Această cifră nu include livrările efectuate fără documentele necesare şi care deci nu au fost incluse în planurile de livrări.
Acordurile semnate la Moscova la 11 septembrie 1945 au facilitat considerabil îndeplinirea marilor obligaţii care decurg din Convenţia de Armistiţiu.
Aceste acorduri au rezolvat mai ales problemele ridicate de executarea Articolului 12 din Convenţia de Armistiţiu .
Situaţia economică a ţării a evoluat, totuşi, nefavorabil, după 11 septembrie 1945, creând noi condiţii dificile şi agravând vechile dificultăţi provocate de executarea simultană a obligaţiilor ce decurg atât din Convenţia de Armistiţiu, cât şi din acordurile semnate la Moscova în septembrie 1945.
Situaţia este următoarea :
a. Cereale
Seceta fără precedent existentă în 1945 a reprezentat cauza principală a faptului că producţia de cereale s-a ridicat doar la jumătate din producţia medie care, înainte de reducerea în suprafaţă a ţării , s-a ridicat la 840.000 de care.
În 1945 producţia s-a ridicat doar la 385.000 de care. Producţia de cereale din 1945 acoperă doar 85% din consumul intern strict raţionalizat de 449.000 de care.
Ajutorul binevoitor al Uniunii Sovietice, reprezentând un împrumut de 300.000 tone cereale, nu acoperă necesarul pentru consum intern până la noua recoltă.
b. Petrol
Producţia de ţiţei din 1939, considerată drept normalâ, a fost de 6.240.000 tone.
Datorită scăderii normale a producţiei de ţiţei, precum şi în urma pagubelor suferite de industria petrolieră română şi a lipsei de echipament de foraj necesar, producţia de ţiţei din 1946 a fost evaluată la numai 3.600.000 tone.
Pe de altă parte, necesarele minime de petrol pentru 1946 sunt :
1.700.000 tone pentru consum intern
1.700.000 tone pentru obligaţiile din Armistiţiu
200.000 tone de livrat în Rusia conform acordurilor la Moscova
100.000 tone pentru a îndeplini alte obligaţii
TOTAL
3.700.000 tone
Aşadar, din cifra de mai sus rezultă un deficit de aproape 100.000 tone, ca să nu mai vorbim de necesitatea de a exporta produse petroliere pentru ca România să-şi poată plăti datoriile externe şi obligaţiile comerciale dinainte de război care vor trebui onorate imediat după semnarea tratatului de pace.
c. Cherestea
Producţia de cherestea din 1946 a fost evaluată la cifra maximâ de 3.150.000 metri cubi.
Circa 4.150.000 metri cubi vor fi necesari pentru a acoperi atât consumul intern ( celuloză, suporţi de lemn în mină , traverse de cale ferată, poduri, reconstrucţia parţială a uzinelor şi a clădirilor distruse în timpul războiului ) , precum şi obligaţiile ce decurg din Convenţia de Armistiţiu şi acordurile comerciale încheiate cu Uniunea Sovietică.
În acest domeniu ne confruntăm cu un deficit de circa 1.000.000 metri cubi, calculând doar executarea obigaţiilor asumate până în prezent.
d. Animale
Vom examina aici doar situaţia în privinţa cailor.
În 1939 existau 1.700.000 cai în interioarul graniţelor prezentului teritoriu al ţării.
În 1945, în septembrie , existau încâ 868.000 cai de foarte slabă calitate.
Este demn de menţionat că un număr de 708.000 cai au fost refuzaţi de comisia însărcinată cu colectarea cailor urmând a fi livraţi conform înţelegerii din 16 ianuarie 1946 privitor la executarea Articolului 11 din Convenţia de Armistiţiu.
Restabilirea şeptelului iniţial nu este posibilă în momentul de faţă deoarece creşterea anuală a cailor ( 71.000 capete ) este deocamdată depăşită de o mare mortalitate ( 82.000 capete) .
e.Transporturi
Refacerea căilor ferate române a fost considerabil împiedicată de condiţiile actuale în care trebuia să funcţioneze sistemul român de căi ferate.
Cu toate acestea, obligaţiile asumate prin Convenţia de Armistiţiu au fost îndeplinite cu rigurozitate . Astfel, caracteristica situaţiei prezente a căilor ferate o reprezintă faptul că în 1945 sistemul român de căi ferate a fost utilizat în proporţie de 80 % pentru îndeplinirea obligaţiilor de mai sus şi numai 20 % pentru necesităţile interne ale României.
f. Industria
Industria română suferă astăzi datorită unei diminuări generale a produdţiei cauzate de distrugerea produsă de război, precum şi ca urmare a lipsei de materii prime care trebuie importate şi a cantităţii insuficiente de combustibil.
