Astazi circulatia rutiera se va intensifica pe principalele autostrazi si drumuri nationale, mai ales pe cele care duc catre Bucuresti. In judetul Constanta, este posibil sa se formeze coloane de autovehicule pe DN39 Mangalia - Constanta, in zona Eforie-Agigea, afirma Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Politiei Romane.

Taxa la podul Fetesti - CernavodaFoto: Agerpres

"Pentru a nu se produce aglomeratie pe autostrada A2 Constanta - Bucuresti, la statia de taxare de la Fetesti, le reamintim conducatorilor auto ca taxa de pod poate fi achitata si in sistem electronic (prin SMS, de pe telefonul mobil, la numarul 7577) sau la oricare dintre benzinariile de pe autostrada. Asadar, conducatorii auto trebuie sa stie ca se poate trece liber prin statia de taxare, pe benzile 2 si 3, cu conditia ca taxa respectiva sa fie platita ulterior, pana a doua zi, la ora 24", scrie sursa citata.

De asemenea, pe DN1, pe Valea Prahovei, este posibil ca in a doua parte a zilei sa apara probleme de fluenta a traficului in zona statiunilor montane, pe sensul de mers catre Bucuresti, apreciaza Infotrafic.

Pentru a evita aglomeratia politia le recomanda automobilistilor care pornesc din Brasov catre Bucuresti sa urmeze ruta DN1A Sacele - Cheia - Ploiesti, iar celor care pleaca din zona Bran-Moieciu sa foloseasca traseul DN73 Brasov - Bran - Valea Mare-Pravat, DN72A Valea Mare-Pravat - Targoviste, DN71 Targoviste - Baldana, DN7 Baldana - Bucuresti.

Se poate folosi si pe ruta DN73 Brasov - Bran - Pitesti, A1 Pitesti - Bucuresti, cu mentiunea ca pe DN73 Campulung - Pitesti se executa lucrari, iar in mai multe puncte se circula pe o banda, alternativ, semaforizat.

Pentru fluidizarea circulatiei si prevenirea accidentelor rutiere, Politia Rutiera actioneaza in aceasta perioada cu efective sporite, utilizand zilnic, in medie, 420 de aparate radar pe toate arterele rutiere importante din tara, mai informeaza politistii.