Tarifele de trecere ale podului de la Fetesti, aprobate de Ministerul Transporturilor. Taxa poate fi platita prin SMS sau in benzinarii si va fi verificata electronic ca si in cazul rovinietei

de Victor Cozmei     HotNews.ro
Miercuri, 29 aprilie 2015, 14:12 Actualitate | Esenţial

Taxa de la podul Fetesti - Cernavoda poate fi platita si prin SMS sau la benzinariile de pe A2
Foto: Agerpres
Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a semnat marti ordinul privind stabilirea tarifului de trecere inregistrat prin intermediul sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare si control al rovinietei (SIEGMCR). Astfel, incepind cu data de 30 aprilie 2015, orele 00.00, tarifele de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunare, intre Fetesti si Cernavoda se incaseaza printr-un sistem informatic similar celui care se utilizeaza pentru rovinieta. Taxa poate fi platitia prin SMS sau in benzinarii si varianza intre13 si 91 lei.

"Aceasta solutie va conduce la fluidizarea traficului pe pod. Astfel, trecerea prin statia de taxare se va efectua pe trei benzi pe sens, din  care benzile 2 si 3 vor fi cu trecere libera, fara bariere, iar banda 1 (de la marginea din dreapta) va fi in continuare cu bariera, si numai pentru plata cash. Tariful poate fi achitat inaintea trecerii sau, cel tarziu, pana la ora 24 a zilei urmatoare trecerii", informeaza Ministerul Transporturilor intr-un comunicat remis HotNews.ro

Tarifele pot fi achitate la distribuitorii autorizati de CNADNR :

- Prin sms la numarul 7577 (Orange, Telekom, Vodafone, DigiMobil)
- Statii de distribuire a carburantilor auto (OMV, Petrom, Rompetrol si Mol)

Pentru achitarea tarifului de trecere la statiile de carburanti se recomanda prezentarea  certificatului de inmatriculare al vehiculului.

"Plata prim sms se poate efectua numai pentru o singura trecere si se taxeaza in conformitate cu termenii si conditiile operatorilor de telefonie mobila. Trecerea  vehiculelor pentru care exista abonamente preplatite eliberate sub forma de tichete pana la intrarea in vigoare a tarifelor electronice de trecere se va efectua numai pe banda 1", mai informeaza Transporturile.

Controlul se va efectua prin intermediul camerelor video care inregistreaza numarul de inmatriculare si care va fi verificat in sistemul electronic al platilor. Tarifele sunt cuprinse intre 13 si 91 lei, iar amenzile de la 130 la 910 lei, mai anunta autoritatile.

Informatii detaliate privind tarifele de trecere se regasesc pe site-ul CNADNR.





Citeste mai multe despre   









15267 vizualizari
  • +6 (6 voturi)    
    Marea dilema... (Miercuri, 29 aprilie 2015, 14:25)

    Johanis [utilizator]

    ramane totusi, trecand peste batjocura inghitita de catre toti cei care au indraznit sa traverseze acel pod.
    Marea intrebare este pentru ce se plateste aceasta taxa?
    De ce sa nu punem taxe de trecerea podului pentru toate podurile?
    Nu inteleg, este proprietate privata acel pod? Este ceva nou acolo? Sunt investitii mari ale statului care se cer a fi recuperate?
    • +1 (3 voturi)    
      Ponta vrea bani la buget de la prosti! (Miercuri, 29 aprilie 2015, 15:23)

      Silvian02 [utilizator] i-a raspuns lui Johanis

      Mazare lua taxa la bariera in Mamaia, de ce nu si in alte localitati din tara! Cu banii colectati nu se face nimic, merg doar la smecherii din partid! Drumuri, poduri dupa timpul lui Ceausescu, cu ele am ramas si platite tot din banii populatiei. Cum poti sa iei tu plata pe locuri de parcare in Ploiesti (si nu numai) pe o banda de circulatie fara sa investesti un leu , ba chiar ai obstructionat circulatia!
    • +2 (2 voturi)    
      pod (Miercuri, 29 aprilie 2015, 15:43)

      UglyKidJoe [utilizator] i-a raspuns lui Johanis

      pun pariu ca podul este amortizat de pe vremea lu Ceasca
  • +2 (2 voturi)    
    Si Phonta vrea sa atraga romanii inapoi (Miercuri, 29 aprilie 2015, 16:01)

    Locke Lamora [utilizator]

    intr-o tara in care platesti taxa de pod ca-n evul mediu in padurea lui Robin Hood.


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică