Senatul a adoptat, in sedinta plenului de miercuri, propunerea legislativa care interzice accesul minorilor fara insotitor in baruri, cluburi si discoteci unde se comercializeaza bauturi alcoolice si produse din tutun, scrie Agerpres. Decizia finala apartine Camerei Deputatilor.

Propunerea de lege pentru instituirea unor masuri de protectie a minorilor, initiata de catre senatorul liberal Sebastian Grapa, a primit un raport de admitere cu amendamente din partea Comisiei pentru munca, membrii acesteia propunand, printr-un amendament, modificarea titlului legii in 'Lege privind unele masuri pentru asigurarea conditiilor de dezvoltare sanatoasa a persoanelor cu varsta sub 18 ani'.

Potrivit propunerii amendate, 'accesul minorilor care nu au implinit varsta de 16 ani, neinsotiti de parinti, reprezentant legal sau insotitor desemnat, in unitatile de alimentatie publica, cum ar fi baruri, cluburi, discoteci si altele asemenea in care se comercializeaza bauturi alcoolice sau produse din tutun este interzis'.

De asemenea, legea adoptata de Senat interzice vanzarea bauturilor alcoolice sau a produselor din tutun persoanelor cu varsta sub 18 ani.

'Se interzice transmiterea cu titlul oneros ori gratuit a bauturilor alcoolice sau a produselor din tutun persoanelor cu varsta sub 18 ani', mai prevede propunerea legislativa.

Un alt articol al legii stipuleaza ca operatorii economici sunt obligati sa afiseze la loc vizibil interdictia de comercializare a bauturilor alcoolice si a produselor din tutun persoanelor cu varsta sub 18 ani.

'Operatorii economici care comercializeaza bauturi alcoolice si produse din tutun au obligatia sa verifice varsta consumatorilor care solicita asemenea produse, atunci cand exista suspiciune asupra varstei solicitantului', indica textul de lege.

Nerespectarea prevederilor acestei legi atrage dupa sine amenzi intre 500 lei si 1.500 lei si, daca contraventia se repeta, poate fi dispusa masura suspendarii activitatii localului pe o perioada de 30 de zile.

'Constatarea contraventiilor si aplicarea acestora se face de catre reprezentantii Ministerului Afacerilor Interne, ai Politiei locale si de personalul specializat al Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor', mai stipuleaza propunerea legislativa.

Propunerea de lege are caracter ordinar si a fost adoptata de Senat in calitate de prima Camera legislativa sesizata, cu unanimitate de voturi (74 de voturi 'pentru').