Politisti din cadrul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti (DGPMB), sub supravegherea Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti, efectueaza, in aceasta dimineata, sapte perchezitii, in municipiul Bucuresti si judetele Iasi si Prahova, informeaza DGPMB.

Politistii pun in aplicare patru mandate de aducere, intr-un dosar privind savarsirea infractiunilor de evaziune fiscala si spalare de bani.

"Din datele si probele administrate in cauza rezulta presupunerea rezonabila ca banuitii, prin intermediul unor societati fantoma, inregistrau operatiuni fictive cu produse petroliere, inchirieri de utilaje si prestari servicii, in scopul deducerii ilicite de T.V.A.", se scrie intr-un comunicat de presa al Directiei.

Prejudiciul produs bugetului de stat este estimat la 3.600.000 de lei.

"Persoanele implicate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice - Sector 3. Actiunea beneficiaza de suportul de specialitate al D.O.S. - I.G.P.R.", mai informeaza DGPMB.