Un copil de 11 ani din comuna Runcu Salvei, judetul Bistrita-Nasaud, si-a salvat vineri fratele mai mic cu sase ani dintr-un incendiu care le cuprinsese casa, scotandu-l pe geam, chiar daca flacarile ii cuprinsesera corpul, informeaza Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presa remis de Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Bistrita-Nasaud, incendiul a fost semnalat dupa miezul noptii.

In casa se aflau doar cei doi copii minori, parintii lipsind in acel moment de la domiciliu.

"Incendiul a izbucnit intr-una din incaperi, iar flacarile s-au extins cu repeziciune la intreg imobilul construit preponderent din material lemnos. Patru echipaje de interventie, cu doua autospeciale de lucru cu apa si spuma, un echipaj de prim ajutor si echipajul de terapie intensiva mobila SMURD s-au deplasat de urgenta la locul solicitarii. Un copil, in varsta de 5 de ani, a fost evacuat de catre fratele sau, in varsta de 11 ani, dintr-o incapere cuprinsa de flacari, inainte ca echipajele de interventie sa ajunga la locul solicitarii", se arata in comunicat.

Ambii copii s-au ales cu arsuri pe suprafata corpului, ei fiind preluati imediat de catre echipajele SMURD si transportati catre cea mai apropiata unitate spitaliceasca. Starea de sanatate a copilului, in varsta de 11 ani, a impus interventia elicopterului SMURD, pentru a fi transportat la Bucuresti.

Incendiul a fost localizat si lichidat in limitele gasite in aproximativ trei ore, impiedicandu-se propagarea flacarilor la casa de locuit invecinata, aflata la cativa metri distanta fata de zona de manifestare a incendiului.

Dupa finalizarea interventiei, in urma cercetarilor efectuate, s-a stabilit faptul ca evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de efectul termic al curentului electric.