Cum a introdus Klaus Iohannis Marea Neagra in problematica imigratiei ilegale dinspre Africa

de I.C.     HotNews.ro
Vineri, 24 aprilie 2015, 13:52 Actualitate | Esenţial

Klaus Iohannis
Foto: Presidency.ro
Presedintele Romaniei a facut joi o gafa in timpul discursului de la finalul reuniunii Consiliului European Extraordinar, convocata in contextul tragediilor din Marea Mediterana, afirmand ca statele membre UE care au povara cea mai mare de dus in problema migratiei dinspre Africa spre Europa sunt cele "riverane Marii Negre". Greseala a fost preluata de serviciul de presa al Administratiei Prezidentiale in comunicatul oficial.

"In interventia pe care am avut-o, am subliniat necesitatea solidaritatii cu statele membre care au povara cea mai mare de dus, tarile care sunt riverane Marii Negre, am aratat importanta si necesitatea cresterii bugetului Frontex pentru actiunile din zona, faptul ca noi sprijinim acest demers, am aratat ca Romania este foarte implicata deja acum in Frontex, dar ca Romania este dispusa, daca se solicita, sa trimita mai multi experti in zona", a declarat seful statului.

In restul discursului sau, Klaus Iohannis a facut referire la Marea Mediterana.

Consiliul European Extraordinar de joi a avut drept principala tema de discutie problematica imigratiei ilegale in Marea Mediterana, fiind organizata pe fondul naufragiului petrecut in noaptea de sambata spre duminica in largul coastei Libiei, in care au murit 900 de persoane.










6863 vizualizari
  • +18 (24 voturi)    
    pai-i tot apa (Vineri, 24 aprilie 2015, 13:57)

    neurino [utilizator]

    pai no, la dom' Iohannis apa e una .
    In plus, are si el dreptate, apa din Marea Neagra se duce-n Mediterara prin marmara deci, in final, aia se ineaca si in Marea Neagra.
    • -2 (6 voturi)    
      de ce gafa? (Vineri, 24 aprilie 2015, 18:26)

      IancuJianu [utilizator] i-a raspuns lui neurino

      au fost si pe Marea Neagra veniti emigranti africani cu pescadoare turcesti.
      care-i problema?
      • 0 (0 voturi)    
        tu (Duminică, 26 aprilie 2015, 8:22)

        miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui IancuJianu

        nu mai posta pana nu inveti bine limba romana!
        nazat!
  • +14 (20 voturi)    
    dgfegv (Vineri, 24 aprilie 2015, 14:03)

    anonimul din Cluj [anonim]

    Tot mai mult si tot mai des asistam la gafele d-lui presedinte Iohannis. Lucrul bine facut seamana tot mai mult cu lucrul prost facut, presedintele nefiind capabil sa-si aleaga inca o echipa buna, competenta si coerenta. Nationalitatea sa se vede ca nu-l ajuta prea mult, dar pare-se ca nici el nu face vreun efort in acest sens.
    • -1 (1 vot)    
      nu a-ti inteles (Sâmbătă, 25 aprilie 2015, 18:03)

      antijohanis [utilizator] i-a raspuns lui anonimul din Cluj

      este vorba de lucrul bine facut dar varianta romaneasca
      pentru ca clampaul este setst in romania nu in germania
  • +6 (14 voturi)    
    daca nu are niste consilieri meseriasi... (Vineri, 24 aprilie 2015, 14:04)

    t_beriu [utilizator]

    Sau macar daca se documenteaza singur inainte despre orice subiect pe care deschide gura...
    Iohannis trebuie sa inteleaga ca gafele sunt exploatate la maxim de oricine ar vrea sa-i submineze pozitia. Nici nu trebuie sa fii agramat ca Grapini, e destul sa aberezi o data ca sa fii pisat nonstop pe la televiziunile "pretine".
  • +13 (21 voturi)    
    raspunsuri fara intrebari (Vineri, 24 aprilie 2015, 14:05)

    neurino [utilizator]

    cum poti, ca Administratie prezidentiala, intr-o tara europeana, sa pui in comunicatul de presa doar raspunsurile prezidentiabilului, nu si intrebarile ????

    "Întrebare: (…)

    Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis: S-a discutat despre acţiunile care sunt în derulare şi despre modul în care ele pot fi extinse şi îmbunătăţite.

    Întrebare: (…)

    Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis: Această chestiune este extrem de sensibilă fiindcă nu există o legislaţie europeană în materie de azil, dar în final am concluzionat că este nevoie, sigur, prin acţiuni voluntare ale statelor membre, să se găsească soluţii atât pentru relocare, cât şi pentru reaşezarea migranţilor care vin pe diferite căi în Uniunea Europeană. Vă mulţumesc!"

    Ce naiba, ne reintoarcem la Ceausescu??? Vreau sa stiu intrebarea...daca a raspuns corect sau doar da din gura.
    • +12 (14 voturi)    
      Wow (Vineri, 24 aprilie 2015, 14:17)

      Mihai-G [utilizator] i-a raspuns lui neurino

      Serios, ce **** avea in cap ofiterul de presa care a scris si publicat asta?
      Nu e nimeni acolo care sa verifice astfel de lucruri?

      Publicarea intrebarii ar trebui sa fie la mintea cocosului dar se pare ca nu e.
  • +1 (19 voturi)    
    de fapt sunt două greșeli (Vineri, 24 aprilie 2015, 14:07)

    Mazeta [utilizator]

    Termenul „riveran” se referă propriu-zis la o apă curgătoare.
    • +8 (12 voturi)    
      nu-i adevarat (Vineri, 24 aprilie 2015, 14:24)

      Europiu [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Conform dex:

      "(Despre țări, locuri etc.) Situat pe malul unei ape sau străbătut de o apă curgătoare."

      Acel "sau" e un mic detaliu care ti-a scapat. Nicio problema, stim deja ca asa-i la rusi: detaliile importante sunt scapate din vedere.
      • +3 (11 voturi)    
        detaliu nesemnificativ (Vineri, 24 aprilie 2015, 14:29)

        neurino [utilizator] i-a raspuns lui Europiu

        mai grav e Dom' prezident ca intareste prostia cu Riveranii la Marea Neagra...oare el o avea habar cine-s aia? Cred ca nu . Nu de alta dar Romania e unica in UE din aceasta categorie.
        • +5 (7 voturi)    
          Bulgarii nu-s in UE? (Vineri, 24 aprilie 2015, 15:37)

          mcris [utilizator] i-a raspuns lui neurino

          Just asking
          • +1 (3 voturi)    
            mea culpa (Vineri, 24 aprilie 2015, 16:30)

            neurino [utilizator] i-a raspuns lui mcris

            BG, sunt "riverani" la Marea Neagra dar cred ca este relevantza zero cine are tarm la marea neagra si cine nu, in acest context.
        • 0 (10 voturi)    
          hmmm, Bulgaria e in aceeasi categorie (Vineri, 24 aprilie 2015, 15:45)

          dbdb [utilizator] i-a raspuns lui neurino

          cat despre greseala de a spune Marea Neagra in loc de Mediterena, se poate intampla oricui.
          • +2 (6 voturi)    
            riveran la Mediterana (Vineri, 24 aprilie 2015, 16:28)

            neurino [utilizator] i-a raspuns lui dbdb

            pai daca din greseala a spus Marea neagra in loc de Mediterana, e si mai grav.
            In cazul asta, dom prezidential nu stie ca Romania nu are nici o tangenta cu mediterana.

            P.S. scuzati-mi ignoranta. Ii uitasem pe rpietenii nostri bulgari care au ceva mai multa decenta decat noi, sa se bage ca musca-n lapte.
            • 0 (2 voturi)    
              Aaaa, vai, pardon, merci! Graaav, (Sâmbătă, 25 aprilie 2015, 14:20)

              dbdb [utilizator] i-a raspuns lui neurino

              domnule, graaav de tot!

              Pai, daca e ignoranta, inseamna ca nu stiai; daca e uitare, nu e ignoranta! Ce sa vezi, ai facut si tu o greseala, la 4 randuri de-o schioapa scrise, deci nu cand ai vorbit, sa zici ca te-a luat gura pe dinainte, ci cand comunicarea e scrisa si iti da timp de gandire ceea ce face ca "gafele" sa fie mai putin scuzabile. Dar egrav, dom'le, e grav!
      • -3 (13 voturi)    
        eh (Vineri, 24 aprilie 2015, 14:48)

        Mazeta [utilizator] i-a raspuns lui Europiu

        Iohannis a folosit impropriu termul de „riveran”. E o greșeală măruntă, după mine, care poate fi evitată.

        Citezi din DEX ca din Biblie. Totuși ce te faci cu sintagma „acces interzis cu excepția riveranilor?”. DEX zice: „Proprietar riveran = proprietar al unui loc situat pe malul unui râu.”
    • +8 (14 voturi)    
      Rive vs river (Vineri, 24 aprilie 2015, 14:35)

      Engel [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Riveran are ca radacina cuvantul francez rive, insemnand mal. Probabil ai crezut ca e un neologism/englezism cu radacina in cuvantul englez river - rau, dar nu e cazul. Zic ca facem valuri inutile cu aceasta "stire", KWJ are alte bube, asta e una nesemnificativa, iar daca se continua asa o sa creada ca-i cautam nod in papura, ceea ce nu-i cazul.
      • 0 (6 voturi)    
        de fapt (Vineri, 24 aprilie 2015, 20:08)

        Mazeta [utilizator] i-a raspuns lui Engel

        Românescul „riveran” provine din franțuzescul „riverain”, care, după Larousse, înseamnă:

        1. Qui habite le long d'une rivière.
        2. Qui habite le long d'une rue, à la lisière d'un bois, le long d'une voie de communication, près d'un aéroport.

        http://www.larousse.fr/dictionnaires/francais/riverain_riveraine/69596
    • -2 (10 voturi)    
      Mazeta stie doar ruseste (Vineri, 24 aprilie 2015, 15:11)

      CristiC. [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Romana e limba straina.
  • +3 (7 voturi)    
    "Riveranii Marii Negre"! (Vineri, 24 aprilie 2015, 15:00)

    hotnewsfil [utilizator]

    Iuteala care ii caracterizeaza exprimarea a facut sa il ia gura pe dinainte, sa nu redea ceea ce gandea - "Riverane Sibiului".
  • 0 (6 voturi)    
    Iohann tu esti bun de ghid ONT ! (Vineri, 24 aprilie 2015, 16:56)

    Plagarus [utilizator]

    Dar, cei care doresc să devină ghizi turistici profesionişti şi să aibă câştiguri semnificative, pe lângă cursurile de specialitate, au nevoie de abilităţi de comunicare, iniţiativă şi de o cultură generală consistentă, asa ca ......ramai presedintele unui pas la stanga & unul la dreapta .
  • -2 (2 voturi)    
    asa (Sâmbătă, 25 aprilie 2015, 9:31)

    Viorica Alexandru [utilizator]

    cred ca a fost un automatism.

    Automatismele de limbaj apar cand ideea este ambigua si cand opinia personala intra in contradictie cu prompterul,
    totusi ....
    De ce baietii de la Cotroceni au publicat textul cu aceesi greseala?
  • 0 (0 voturi)    
    Pe unde au intrat in Romania imigrantii ??? (Duminică, 26 aprilie 2015, 9:16)

    andreesanu [utilizator]

    Va rog sa publicati si cati imigranti au intrat in Romania prin zona litorala via Turcia ,adica via mare si cati au intrat prin R Moldova !!!,abia atunci o sa vedeti si voi postacii ca Johanis a cerut practic un control si la ceea ce se imbarca in porturile turcesti si te trezesti ca intra transfugi din Africa ,Orientul mijlociu prin litoralul romanesc in zona UE !!!.
    Politia de frontiera ar trebui sa publice toate aceste date
    pentru ca tot noi romanii suportam si cheltuielile cu acesti transfugi.
    Deasemenea aceste persoane in mod normal sunt si in evidenta zonelor de carantina sanitara.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă