Seful CJ Iasi Cristian Adomnitei, vizat in ancheta DNA privind fapte de coruptie, spune ca nu se simte responsabil in cazul atribuirii contractului de promovare a judetului unei firme din Iasi, motivand ca nu face parte din nicio comisie de licitatie si ca nu stie ce firme sunt declarate castigatoare, scrie Mediafax.

Cristian Adomnitei, aflat la Bruxelles pentru a participa la sedinta Comitetului Regiunilor, a declarat, miercuri seara, intr-o interventie la un post de televiziune din Iasi, ca a fost luat prin surprindere de ancheta DNA Iasi la Consiliul Judetean, dar ca nu are nimic de ascuns si ca nici nu unelteste impotriva cuiva, scrie sursa citata.

Totodata, el a precizat ca "lucrurile pasagere nu il doboara" si ca este primul interesat ca adevarul sa iasa la lumina.

"Nu se poate ca aceasta pata sa ramana pe imaginea CJ si a mea", a spus Adomnitei. Presedintele Consiliului Judetean Iasi, Cristian Adomnitei, a afirmat ca luna trecuta a aflat despre unele probleme in privinta acordarii de catre CJ a unui contract pentru servicii de promovare a judetului, in valoare de 340.000 de lei, catre firma Laser Co SRL din Iasi si ca a ordonat demararea unui audit intern.

"In luna martie, mi-a fost adus la cunostinta despre o situatie posibila, dar nu exista inca un raport de audit. Am prelungit perioada in care sa se faca acest raport si sunt primul interesat sa se afle adevarul", a spus Adomnitei. El a precizat ca firma Laser Co SRL a realizat diverse materiale de promovare a judetului Iasi si ca o parte dintre produse au fost folosite in anul 2013 intr-o vizita a unei delegatii a Consiliului Judetean Iasi in China.

"Eu nu fac parte din nicio comisie de licitatie, nu stiu ce firme castiga la CJ si pentru ce proiecte, doar la final observ daca s-au indeplinit sau nu sarcinile vazand produsele sau serviciile", a spus Adomnitei.

Intrebat cum comenteaza faptul ca actionari ai firmei Laser Co SRL sunt Letitia si Gabriel Popa, finii primarului Gheorghe Nichita (PSD), si daca a existat o intelegere in 2013 in cadrul USL Iasi in momentul atribuirii contractului, Cristian Adomnitei a raspuns: "Nu am facut nicio intelegere oculta pe spatele judetului. Cand votezi Adomnitei sau PNL nu votezi o intelegere cu PSD, cu Nichita sau cu altii. Nu sunt la cheremul nimanui din acest punct de vedere".

Seful CJ Iasi a mai precizat ca nu-l intereseaza speculatiile, ci doar ca ancheta DNA sa mearga pana la capat, pentru a se descoperi adevarul.

"Nu se poate ca dupa o descindere atat de mare a DNA lucrurile sa ramana necunoscute. Dimineata ma imbarcam in avion catre Bruxelles si am intrebat daca sa renunt la plecare si sa ma intorc in Iasi. N-a fost nevoie de prezenta mea, am observat la final ca s-au luat documente, iar ancheta isi urmeaza cursul. Problema se va lamuri, in cateva saptamani sau luni, dar PSD nu are motive sa se bucure. Sa nu uite ca a taiat autostrada Iasi - Targu Mures din masterplanul de transport, iar asta va avea repercusiuni pe zeci de ani", a declarat presedintele CJ Iasi.

Adomnitei a spus ca nu se simte vanat de institutiile judiciare, dar ca PSD isi doreste ca el sa dispara din Iasi.

"Cei din PSD vor ca eu sa dispar din Iasi, ca ei sa poata sa sugrume orasul in continuare. PSD e numai bun la vorbit si la pacalit lumea. Nu voi lasa lucrurile asa, nu vreau eu sa le las. Eu nu sunt responsabil in nici un fel, va trebui sa lamurim cine se face responsabil", a afirmat presedintele CJ Iasi, Cristian Adomnitei.

Anterior, presedintele CJ Iasi, Cristian Adomnitei, precizase pe pagina sa de Facebook, referindu-se la perchezitiile DNA de la sediul CJ, in care este vizat si el, ca toata munca sa din ultimii trei ani "este umbrita de acest eveniment" si ca isi doreste ca ancheta procurorilor sa se deruleze cat mai repede.

Procurorii DNA au facut, miercuri, 21 de perchezitii, dintre care 19 la Consiliul Judetean Iasi, in birourile unor directori ai Directiei Economice, Serviciului Financiar Contabil si Directiei Achizitii, intr-un dosar in care sunt vizate fapte de coruptie si fals, care ar fi fost comise in perioada 2013-2015.