​De astazi, site-ul Hotnews.ro gazduieste o noua sectiune dedicata monitorizarii declaratiilor si actiunilor intreprinse de politicienii romani, care pot afecta independenta justitiei. Scopul acestui proiect este mai buna cunoastere de catre publicul larg a acestor actiuni, dar si a efectelor nocive pe care ele le pot avea asupra activitatii magistratilor.

In acest moment, sectiunea„Monitorizari: Atacuri la adresa justitiei”cuprinde trei categorii distincte: Declaratii care afecteaza independenta justitiei / Actiuni care afecteaza independenta justitiei / Reactii la declaratii si actiuni. Astfel, sectiunea va monitoriza si evalua si reactiile institutiilor abilitate de a sanctiona derapajele politicienilor.

Cititorii HotNews.ro vor avea la dispozitie si un sondaj actualizat periodic, prin care vor isi vor putea exprima parerile legate de diversele atacuri la independenta justitiei din Romania. De asemenea, ne puteti semnala orice tentativa, declaratie sau interventie de influentare a actului de justitie la nivel local, cu indicarea explicita a sursei si detalii relevante ale cazurilor, pe adresa: ataclajustitie@hotnews.ro.

Sectiunea este parte a proiectuluiCentrului Roman de Politici Europene“Performanta si independenta in justitie prin cetateni activi si informati - Dezvoltarea unor indicatori obiectivi pentru performanta institutiilor anti-coruptie”. Proiectul este finantat prin granturile SEE 2009 – 2014, in cadrul Fondului ONG in Romania.

Continutul nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a granturilor SEE 2009-2014. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor acestui website. Pentru informatii oficiale despre granturile SEE si norvegiene accesati www.eeagrants.org.