Distrugatorul purtator de rachete dirijate USS Jason Dunham (DDG 109) a participat duminica la doua exercitii bilaterale in Marea Neagra, alaturi de nave romane, respectiv bulgare, anunta comandamentul Flotei a 6-a americane.Exercitiile au urmarit imbunatatirea capapilitatilor maritime, insa, au si scopul de a-i asigura pe aliatii NATO din estul Europei ca SUA isi respecta angajamentele, se arata in comunicat. USS Jason Dunham a mai participat in Marea Neagra la exercitiile Sea Breeze 2012.

Distrugatorul USS Jason DunhamFoto: cne-cna-c6f.dodlive.mil

"Exercitiile nostre de astazi cu fortele maritime bulgare si romane au fost exemple deosebit de bune ale interoperabilitatii intre aliatii NATO atunci cand acestia lucreaza impreuna la o misiune comuna. Eu si echipa mea suntem intotdeauna mandri sa luam parte la crearea acestor legaturi importante si la utilizarea abilitatilor noastre impreuna cu aliatii nostri", a declarat comandantul distrugatorului, Darren T. Dugan.

"Prezenta navei in Marea Neagra demonstreaza angajamentul SUA de a lucra indeaproape cu aliatii in vederea intaririi securitatii maritime si stabilitatii, pregatirii si capabilitatilor navale", se arata in comunicatul Flotei a 6-a americane.

  • Distrugatorul USS Jason Dunham, la exercitiile bilaterale din Marea Neagra (foto: cne-cna-c6f.dodlive.mil)