Indivizi inarmati au rapit, sambata, un agent de securitate roman de la o mina de mangan din nordul statului african Burkina Faso, in apropiere de granita cu Mali, anunta Reuters. Potrivit directorului companiei care administreaza mina si unei surse din domeniul securitatii, cinci indivizi inarmati l-au rapit pe roman dupa ce au atacat o patrula de securitate pe care acesta o conducea. Soferul romanului si un jandarm care le asigura protectia au fost raniti.

Mina Tambao, Burkina FasoFoto: Google Maps

Incidentul a avut loc la proiectul minier Tambao, care este administrat de Pan African Minerals, o subsidiara a companiei Timis Corporation detinute de Frank Timis. Timis este un om de afaceri cu cetatenie romana si australiana, care locuieste la Londra si are investitii in Africa de Vest, in special in petrol si minerit.

Mina se afla in nord-estul Burkinei Faso, aproape de frontiera cu nordul Mali.

"A fost un atac asupra uneia dintre patrulele noastre", a declarat Souleymane Mihin, directorul din Burkina Faso al Pan African Minerals. "L-au rapit pe romanul care conducea patrula. Soferul a fost ranit la picior. Un jandarm a fost ranit grav", a relatat el.

O sursa de securitate burkinabeza a precizat ca cei cinci indivizi inarmati implicati in atac s-au indreptat spre granita cu Mali, aflata in apropiere, dupa ce l-au rapit pe roman.

Incidentul a avut loc in cursul dupa-amiezii si au fost organizate echipe in Burkina Faso pentru a-l cauta pe barbat, a mai spus sursa. Nu a fost clar de unde au venit atacatorii.

Nordul Mali este impanzit de islamisti inarmati, rebeli separatisti si bande criminale. In trecut, cetateni straini rapiti au fost dusi in zonele desertice din nordul Mali si ulterior eliberati in schimbul unor rascumparari.

Cu toate acestea, surse din industria mineritului au declarat de asemenea ca incidentul ar putea fi legat de faptul ca Pan African Minerals a avut relatii tensionate cu comunitatea locala din zona minei.

UPDATE 2: Potrivit Agerpres, site-ul info-afrique.com, care isi citeaza corespondentul in Burkina Faso, confirma rapirea unui european - Gherghut Lulian, de origine romana, avand si cetatenie franceza.

Site-ul citat scrie ca atacul a fost scurt dar premeditat, fiind perfect organizat.

Potrivit martorilor, un jandarm care a incercat sa intervina a fost ranit de atacatori inarmati cu AK 47 Kalasnikov.

Mina de mangan este in flacari si au fost distruse partial vehicule de transport, mai noteaza Info-Afrique.

Publicatia citata precizeaza ca cei doi raniti ar fi fost trimisi de urgenta la Ouagadougou pentru a fi operati. Ei sunt un reprezentant al minei si un sofer. Fortele de securitate din Burkina Faso au confirmat atacul.

Atacatorii ar fi rebeli tuaregi afiliati la Al Qaida in Maghrebul Islamic. Odata ce atacul a fost comis si francezul Gherghut Lulian a fost rapit, atacatorii au fugit spre Mali la bordul a trei Toyota si nu au putut fi interceptati sau localizati, precizeaza Info-Afrique.

Este de asteptat ca Franta, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, sa faca un anunt asupra rapirii, adauga Info-Afrique.

UPDATE 1: Ministerul de Externe a activat celula de criza in privinta rapirii unui roman in Burkina Faso

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) s-a autosesizat in privinta rapirii unui roman in statul african Burkina Faso, activand o celula de criza, precizeaza un comunicat MAE, citat de Agerpres.

"Imediat ce informatiile au fost cunoscute de autoritatile romane, ministrul Afacerilor Externe a activat celula de criza, care s-a reunit deja in vederea analizarii tuturor informatiilor si pentru adoptarea masurilor specifice. Au fost trimise instructiuni catre toate misiunile diplomatice din zona. Institutiile care fac parte din celula de criza sunt in contact permanent", se arata in comunicatul MAE.