​Rainer Seele va deveni CEO al OMV pe data de 1 iulie. Bilantul sau la compania germana Wintershall e unul impresionant, dar ridica si unele semne de intrebare legate de afacerile si legaturile sale cu Rusia. Seele este un oponent deschis al sanctiunilor impuse Federatiei Ruse. Anul trecut, Seele vroia sa vanda rusilor de la Gazprom trei companii din concernul german si o parte din rezervoarele europene pe care le controleaza. Anul acesta, Seele a promis investitii germane de 500 de milioane de euro in Rusia in ciuda sanctiunilor internationale.

Rainer SeeleFoto: wintershall.com

Wintershall dispune de o rețea de exploatații din Libia până în Marea Nordului, din Rusia până în Argentina. Rainer Seele a fost șef al acestei companii din 2009, iar bilanțul său nu e nicidecum unul rău pentru companie, afirmă ziarul austriac Der Standard.

Cifra de afaceri a Wintershall a fost de 15 miliarde de euro anul trecut, în timp ce OMV a înregistrat 36 de miliarde. Numai că profitul Wintershall a fost mult mai mare decât cel al OMV, mai precis, pentru al patrulea an la rând, a depășit un miliard de euro. (1,4 miliarde în 2014, 1,7 miliarde în 2013). În vremuri de instabilitate pe piețele energetice, investițiile și marja mare de profit nu sunt de la sine înțelese, comentează Der Standard.

Despre Rainer Seele, o sursă intervievată de cotidianul austriac afirmă că e „inteligent, convingător și conștient de propriile puteri - un mascul alfa”. Numai că profitul înregistrat de Wintershall nu e singurul criteriu după care i s-ar putea face un portret lui Seele. Anul trecut, într-o ședință cu angajații companiei Verbundnetz Gas, Rainer Seele promitea solemn că acțiunile deținute de Wintershall la această firmă nu vor fi vândute către Oldenburger EWE. Două săptămâni mai târziu, „jurământul de solidaritate al lui Seele se transforma în fum”, își amintește o persoană apropiată acelui dosar, citată sub anonimat de Standard.

Relația cu Rusia

Dincolo de faptul că Rainer Seele este președintele camerei de comerț exterior ruso-germane, afacerile companiei Wintershall în Rusia s-au extins considerabil. E drept că tocmai acest capitol reprezintă o pată neagră în bilanțul lui Seele, în sensul în care, la finele lui 2014, o înțelegere între firma germană și Gazprom a fost anulată în ultima clipă.

Se zvonește, afirmă Der Standard, că însușipreședintele rus Vladimir Putin ar fi anulat vânzarea unei firme de distribuie de gaze (Wingas) de la Wintershall către Gazprom, în contextul în care fuseseră înăsprite sancțiunile împotriva Moscovei. Wintershall trebuia să primească la schimb mai multe licențe de producție în Siberia, ceea ce i s-ar fi părut lui Putin o chestiune nepotrivită. Gazprom ar fi preluat controlul total asupra a trei companii din concernul Wintershall, 50% dintr-o companie ce operează în Marea Nordului și o parte din rezervoarele europene.

Lui Rainer Seele însă nu-i poate reproșa nimeni că nu ar fi încercat. În septembrie 2014, camera de comerț exterior ruso-germană, condusă de Seele, publica un sondaj în care 80% dintre firmele consultate afirmau că „sancțiunile aplicate Rusiei sunt nepotrivite pentru atingerea unor țeluri politice pe termen lung”. Într-un interviu acordat portalului RTBH (Russia Beyond the Headlines), Seele spunea la acea vreme următoarele:

„Președintele Vladimir Putin este un jucător de șah, iar partidele de șah durează mult. În acest joc, noi europenii facem confuzie între mutarea ‘a aplica presiune’ și ‘provocare’. Occidentul face manevre în Marea Neagră. Aste o provocare pentru Putin. Ar trebui să ne gândim dacă nu exagerăm amenințarea noastră.

(…)

Și trebuie să încetăm să discutăm mereu despre sancțiunile aplicate Rusiei în termeni de măsuri punitive. Trebuie să ne distanțăm de gândirea aceasta de tip alb-negru. Pe de-o parte vedem pe cei răi, cu Putin și ucrainenii din est în frunte, iar de partea bună sunt toți ceilalți. Și mai trebuie să ne gândim ce punem pe agendă. Conflictul UE - Rusia e pus pe agendă de către noi. Sau vrem să găsim o soluție pentru conflictul generalizat? Cred că toți trebuie să ne gândim la asta și să căutăm unica soluție: diplomația”.

În februarie 2015, Rainer Seele anunța și că Wintershall, al cărei CEO mai este până pe 30 iunie, va investi 500 de milioane de euro în proiecte din Rusia, fără a lua în calcul sancțiunile impuse Rusiei și anularea contractului din 2014, conform unei informații publicate de Sputnik.