Un roman a murit, iar alti doi sunt dati disparuti dupa scufundarea unui pescador, joi, in Marea Adriatica, in largul coastelor Italiei.

Pescadorul italian Sparviero - cu lungimea de 16 metri si gabaritul de 16 tone - s-a scufundat joi in Marea Adriatica, in largul portului Civitanova Marche, in partea de centru-est a Italiei), informeaza Mediafax citand La Repubblica.

Doi marinari - un roman si un italian - au fost gasiti morti in urma naufragiului. Este vorba de romanul Viorel George T., in varsta de 19 ani, si de italianul Michele F., in varsta de 25 de ani.

Alti doi marinari romani - Costel M., in varsta de 35 de ani, si Vasile S. (39 de ani) - sunt disparuti in urma accidentului.

Doi marinari italieni - Leonardo C. (23 de ani) si Leo A. (37 de ani) - au fost salvati.

Pescadorul s-a scufundat la doua mile marine (patru kilometri) in largul portului Civitanova Marche, in Marea Adriatica. Potrivit concluziilor preliminare ale anchetei, nava s-a scufundat probabil din cauza pozitionarii inadecvate a incarcaturii, pe fondul unei mari agitate.