Fostul presedinte al Romaniei, Traian Basescu, va intreprinde o vizita privata in Republica Moldova in perioada 2-3 aprilie, la invitatia presedintelui Nicolae Timofti, transmite IPN, citat de PROTV Chisinau.

Nicolae Timofti si Traian BasescuFoto: HotNews / DP

Potrivit unui comunicat de presa al Presedintiei, joi, 2 aprilie, la ora 17.00, la Resedinta de stat, Nicolae Timofti ii va inmana lui Traian Basescu Ordinul "Stefan cel Mare", distinctia fiind acordata "in semn de profunda gratitudine pentru contributia deosebita la promovarea stabilitatii, securitatii si democratiei in regiune si pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova in procesul de formare a cadrelor din domeniile apararii, securitatii si asigurarii ordinii publice".

Vineri, 3 aprilie, Traian Basescu, insotit de presedintele Nicolae Timofti, se va deplasa la Soroca, unde va vizita Biserica de lemn in stil maramuresean "Sfintii Martiri Brancoveni" (ora 10.30) si cetatea din localitate (ora 11.00).