Cum va fi vremea la inceputul saptamanii: Prognoza pentru luni si marti

de Alina Neagu     HotNews.ro
Duminică, 29 martie 2015, 15:36 Actualitate | Esenţial

Luni, valorile termice, în creştere faţă de zilele precedente îndeosebi în regiunile sud-estice, se vor situa în jurul mediilor climatologice ale sfârşitului de martie la nivelul întregii ţări, informează Administraţia Naţională de Meteorologie, potrivit Mediafax. Cerul va avea înnorări temporare şi va ploua în majoritatea zonelor, ziua în special în vest şi nord-vest, iar noaptea cu precădere în centru şi sud-est.

În zona montană înaltă precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi trecător ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, dar izolat şi în restul ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 18 grade, iar cele minime între 2 şi 8 grade.

La Bucuresti


Vremea se va încălzi, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade. Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi înnorările se vor accentua, iar noaptea temporar va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat. Minima termică va fi de 6...7 grade.

Marti

În regiunile vestice, nordice şi centrale vor fi înnorări temporar accentuate şi, îndeosebi după orele amiezei, vor fi ploi, mai ales averse, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorări şi pe arii restrânse ploi în general slabe, în prima parte a zilei şi din nou noaptea. Îndeosebi în zona înaltă a Carpaţilor Orientali se vor semnala şi lapoviţă şi ninsori. Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 grade în depresiuni şi 18 grade în sud, iar cele minime se vor încadra între 0 şi 8 grade.

























Material sustinut de BCR

VIDEO Antreprenor StartUp Nation / Fondatorul Scolii de Bijuterie Contemporana: Eu nu vin la serviciu, eu vin in propriul meu atelier, in care imi exprim ideile. Ceea ce misca industria asta sunt ideile, nicidecum cifrele

David Sandu s-a ocupat de designul de bijuterii de cand era copil si a invatat pe cont propriu tot ceea ce stie. Assamblage - Scoala de Bijuterie Contemporana a aparut drept consecinta a acestei pasiuni. David face parte dintr-o industrie creativa emergenta, insa atat el, cat si cei care au trecut in ultimii 7 ani pe la bancurile de lucru ale scolii sale se vad adesea nevoiti sa spuna ca fac alte lucruri, pentru ca activitatea lor nu exista intr-un cadru legal.

3570 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă