Romania a ocupat pozitia a 10-a in clasamentul pe echipe, in concursul international Romanian Master of Mathematics. Stefan Spataru a obtinut medalia de argint, iar Marius Bocanu, Simona Diaconu si Andrei Andronache - medalii de bronz. Competitia a fost organizata de Colegiul National Tudor Vianu si de Societatea de Stiinte Matematice din Romania, iar la ea au participat peste 100 de liceeni din 15 tari. Primul loc l-a obtinut echipa de olimpici din Rusia, locul al doilea l-au ocupat Statele Unite ale Americii, iar pe locul al treilea s-a clasat China.

Romanian Masters of MathematicsFoto: Hotnews

Concursul international de matematica Romanian Master of Mathematics (RMM) 2015 s-a desfasurat in perioada 25 februarie - 1 martie 2015, la Bucuresti, anunta organizatorii. Peste 100 de liceeni din 15 tari au concurat pe parcursul a doua zile de probe pe echipe; aceasta a fost a saptea editie a competitiei, care este organizata de Colegiul National Tudor Vianu si de Societatea de Stiinte Matematice din Romania.

Ce tari au participat la concurs

La editia din acest an a Romanian Master of Mathematics au participat elevi din urmatoarele tari: Brazilia, Bulgaria, China, Franta, Italia, Marea Britanie, Mexic, Peru, Polonia, Rusia, Romania, Serbia, SUA, Ucraina, Ungaria.

Cine sunt olimpicii romani care au obtinut medalii

Romania a fost reprezentata de 4 echipe, fiecare fiind formata din cate 6 elevi cu varste cuprinse intre 13 si 19 ani, precizeaza organizatorii. Profesorii coordonatori ai echipelor romanesti sunt Catalin Gherghe, Ovidiu Sontea si Cristian Mangra. Romania a ocupat pozitia a 10-a in clasamentul pe echipe.

Stefan Spataru

Stefan Spataru

Foto: Facebook

Stefan Spataru a obtinut medalia de argint. Stefan Spataru (19 ani) este elev in clasa a XII-a la Liceul International de Informatica Bucuresti, iar anterior a urmat Scoala Generala "Mihai Viteazul" din Alexandria. A obtinut medalia de aur la Olimpiada Internationala de Matematica 2014, a luat medalie de aur cu punctaj maxim la Olimpiada Balcanica de Matematica 2014, medalie de argint la Olimpiada Internationala de Matematica 2013 si medalie de bronz la precedenta editie. La editia din 2013 a Olimpiadei Balcanice de Matematica pentru seniori, el a castigat medalie de argint. Stefan Spataru este si castigator al medaliei de aur la Balcaniada de Matematica, Turcia, 2012.

Stefan Spataru a povestit in cadrul unei discutii online cu cititorii HotNews.ro ca "in clasa a VIII-a, la primul baraj pentru Balcaniada, am avut un blocaj si de-abia m-am calificat in lotul de 20 ce urma sa dea toate barajele. M-am dus la urmatoarele baraje fara speranta ca m-as putea califica, ci mai mult pentru o experienta interesanta. Cu toate acestea, cred ca am prins cele mai bune 3 zile din anul acela si am reusit sa ma calific. Am invatat atunci ca in orice situatie exista o sansa de a reusi si pana nu e totul pierdut nu trebuie sa cedez".

Marius Bocanu

Marius Bocanu

Foto: rmms.lbi.ro

Marius Bocanu a obtinut medalie de bronz. Marius Bocanu (18 ani) este elev in clasa a XII-a la Liceul International de Informatica Bucuresti, iar studiile gimnaziale si le-a facut la Scoala Generala Nr.1 din Pitesti. El a obtinut medalie de argint la Olimpiada Balcanica de Matematica 2014, medalie de argint si la Olimpiada Internationala de Matematica 2013, medalie de aur la Olimpiada Balcanica de Matematica pentru seniori 2013, precum si medalie de argint la Olimpiada Balcanica de Matematica din 2011.

Simona Diaconu

Simona Diaconu

Foto: Hotnews

Simona Diaconu a obtinut medalie de bronz. Simona Diaconu (19 ani) este eleva in clasa a XII-a la Liceul International de Informatica din Bucuresti, iar anterior a urmat studiile Liceului Teoretic "Spiru Haret" din Tecuci. A obtinut medalie de argint la Olimpiada Internationala de Matematica 2014, medalie de aur la Olimpiada Europeana de Matematica pentru Fete 2014, unde Romania a ocupat locul 3 pe natiuni. Simona a participat de trei ori la aceasta competitie si a castigat aur de fiecare data. In 2013, a obtinut medalie de aur la Olimpiada Balcanica de Matematica pentru seniori, unde Romania s-a clasat pe primul loc pe natiuni. Tot medalie de aur a obtinut si la Olimpiada Internationala Pluridisciplinara Tuymaada 2013, iar in 2011 Simona Diaconu a luat argintul la Olimpiada Balcanica de Matematica.

Teodor Andrei Andronache

Teodor Andrei Andronache

Foto: imo-official.org

Andrei Andronachea obtinut medalie de bronz. Teodor Andrei Andronache (17 ani) este elev in clasa a XI-a la Liceul International de Informatica Bucuresti, iar anterior a studiat la Scoala Generala Sinesti din Valcea. A castigat medalie de argint la Olimpiada Internationala de Matematica 2014, a fost medaliat cu bronz Olimpiada Balcanica de Matematica 2014. La Olimpiada Balcanica de Matematica pentru juniori a obtinut medalie de aur in 2013 si 2012.

Radu Gologan, in redactia HotNews.ro

Radu Gologan, in redactia HotNews.ro

Foto: Hotnews

Radu Gologan, presedintele Societatii de Stiinte Matematice din Romania, a declarat ca "Romania are deja o puternica traditie in competitiile internationale de matematica, iar acest lucru este confirmat de faptul ca la Romanian Masters of Mathematics participa exclusiv tari clasate in anul precedent pe pozitii de top la Olimpiada Internationala. Si in acest an, problemele au fost de dificultate foarte ridicata, asa ca ma bucura performanta elevilor romani".

Clasamentul pe echipe:

Vezi aici rezultatele integrale, clasamentele la individual si pe echipe, de la Romanian Master of Mathematics 2015