Nicolae Manolescu, despre timbrul cultural: Propunem editorilor ca in aceasta lege timbrul sa ramana la 2% pe exemplar. Asociatia Editorilor: Forma actuala a timbrului si popunerile vanturate sunt incongruente cu economia de piata si cu legea in vigoare

de R.P., C.I.     HotNews.ro
Luni, 23 februarie 2015, 15:14 Actualitate | Esenţial

Nicolae Manolescu
Foto: Agerpres
Nicolae Manolescu, presedintele Uniunii Scriitorilor, a anuntat ca le propune editorilor ca, in noua lege privind timbrul cultural, valoarea acestuia "sa ramana 2% pe exemplar", in loc de 1 leu cat prevede acum proiectul de lege. "Nu avem nicio pretentie sa platiti de la inceput nu stiu ce sume. Platiti conform vanzarilor, e perfect", a spus Manolescu. Editorul nu va cumpara timbrul in valoare de 2%, "ci cel mult in valoare de 0,014 - atata costa o holograma sau un timbru fizic. Dar asta este treaba legiuitorului, nu mai este a noastra", a spus presedintele Uniunii Scriitorilor.

Declaratiile au fost facute in cadrul unei conferinte de presa sustinute luni, 23 februarie 2015, de presedintii celor sase uniuni membre ale Aliantei Nationale a Uniunilor de Creatori (ANUC).

  • Nicolae Manolescu si-a facut cunoscuta pozitia oficiala la doua zile dupa ce seful Comisiei de Cultura din Camera Deputatilor, Gigel Stirbu, a declarat pentru Mediafax ca parlamentarii au hotarat ca timbrul cultural sa ramana la 2%. El a mentionat, totodata, ca in lege urmeaza sa fie aduse "modificari in privinta masurilor coercitive vizavi de obligativitatea respectarii legii de cei care incaseaza timbrul cultural".

Dar declaratiile facute de Gigel Stirbu si de Nicolae Manolescu, sustinator al proiectului de lege, nu ii conving pe editori. Mihai Mitrica, director executiv al Asociatiei Editorilor din Romania, pentru HotNews.ro: membrii Comisiei de Cultura "sa mai lase discutiile doar cu dl. Manolescu (...) si sa mai cheme si platitorii la Comisie pentru consultari. (...) Este evident ca forma actuala a timbrului literar si propunerile pe care le-au vanturat parlamentarii din siajul USR sunt incongruente cu economia de piata dar si cu cadrul legislativ actual, dat de Legea 8/1996." Declaratiile integrale ale directorului executiv AER, mai jos

Nicolae Manolescu, presedintele Uniunii Scriitorilor din Romania (USR), a declarat in cadrul conferintei de presa de luni ca nu mai sustine ca timbrul cultural sa fie in valoare de 1 leu. "Nu vrem conflicte, ramanem pe 2%, vorbim cu legiuitorul, nu cerem sa platiti inainte si cu asta am incheiat. Noi alte pretentii nu avem", a anuntat Manolescu.

Presedintele Uniunii Scriitorilor a afirmat: "le propunem editorilor, in aceasta lege, sa ramana 2% pe exemplar. Dupa socotelile noastre, era mai bine 1 leu si, daca nu erati asa porniti pe noi, lasam si la 50 de bani. Nu avem nicio pretentie sa platiti de la inceput nu stiu ce sume. Platiti conform vanzarilor, e perfect, ca sa nu ziceti ca scumpim cartea. Timbrul ala de 1 leu venea in locul astuia de 2%, nu venea peste, deci nu se adauga".

Intrebat cum anume vor plati editurile cei 2%, Manolescu a declarat ca "asta este de acum treaba legiuitorului, nu mai este a noastra, pentru ca nu mai priveste de fapt timbrul, priveste modul de controlare al tirajelor. Prin urmare, va fi o modalitate in care editorul nu va cumpara asta in valoare de 2%, ci cel mult in valoare de 0,014 - atata costa o holograma sau un timbru fizic. Dar asta este treaba legiuitorului, nu mai este a noastra. La 100 de exemplare, inseamna 1 leu".

"Deci sunt multumit cu atat. Vreti 2%? Bine, 2%, perfect, nu platiti inainte, dar suma asta care este absolut neinsemnata... 2% vine dupa vanzare si in functie de vanzare", a continuat Nicolae Manolescu.
  • Anuntul facut de Manolescu vine dupa ce editorii s-au declarat impotriva noului proiect de lege privind timbrul cultural. Concret, in acest moment in Parlament se afla aproape de votul final proiectul de Lege 583/2014 - care prevede ca timbrul cultural care exista din 1994, in ceea ce priveste cartile, sa nu mai fie in valoare de 2% din exemplar, ci in valoare de 1 leu.
  • Proiectul de lege a fost introdus in Parlament in primavara anului trecut, dar a trecut de Senat prin adoptare tacita in decembrie si acum se afla la Camera Deputatilor, unde ar fi trebuit deja sa treaca si de Comisia de Cultura. Discutiile s-au blocat insa in aceasta comisie, dupa ce editurile si alte organisme afectate de lege au aflat pe ultima suta de metri de stadiul in care se afla proiectul, ele sustinand ca nu au fost niciodata consultate.
  • Alianta Nationala a Uniunilor de Creatori din Romania (ANUC), din care face parte si Uniunea Scriitorilor, sustine initiativa si cere anularea Legii 35/1994 si adoptarea in schimb a acestui nou proiect de lege. Detalii aici
Nicolae Manolescu a declarat astazi, 23 februarie, ca “principala dificultate consta in faptul ca nu exista subventie consistenta si generala pentru cultura. Ne descurcam, mai ales noi cei de la literatura, pe cont propriu oarecum. Nu avem nicio subventie regulata. Noi nu avem o lege de subventionare a revistelor. Am avut subventii din cand in cand din partea Ministerului Culturii, ceea ce e normal, din partea Guvernului, foarte multe din partea autoritatilor locale (Consilii Judetene si primarii). In ultimii ani, in care legea taxei de timbru a functionat foarte prost, nu au venit decat 25% din fondurile pe care trebuia sa le primim. Daca nu ar fi existat mana de ajutor de la autoritati, am fi tras de foarte multa vreme obloanele. Le-am multumit de foarte multe ori celor care ne-au ajutat, indiferent de culoare politica. Primii bani care ne-au venit ca subventie pentru reviste au venit de la guvernul Boc, urmatorii de la guvernul Ponta. Sponsorizari nu am mai avut, pentru ca intrand in criza acum cativa ani, nicio intreprindere doritoare sa sustina cultura nu a mai dat niciun leu, pentru ca legea sponsorizarii e cum e”.

Presedintele Uniunii Scriitorilor a sustinut ca modul in care este legiferata in prezent aceasta taxa de timbru "nu functioneaza" si ca "25% din ceea ce trebuia sa vina sub forma taxei de timbru a venit cu adevarat". Manolescu a spus ca, desi legea introduce taxa inca din 1994, primii bani incasati de uniune au fost in 2006-2007, pentru ca normele de aplicare a legii au fost aprobate tarziu.

Manolescu a declarat pentru HotNews.ro ca Uniunea Scriitorilor a incasat urmatoarele sume, din taxa de timbru: "In 2011 am incasat 237.000 lei, in 2012 am incasat 485.000, in 2013 - 551.000, in 2014 am incasat 390.130 lei".  

"Exista edituri care si-au onorat promisiunile. Disperati, ca eram in procese cu editurile, am avut discutii cu aproape fiecare editura in parte, am stabilit esalonari. Au dat din urma si apoi nu au mai dat nimic. Pe 2014 nu au dat niciun ban. Au dat Humanitas, care a platit jumatate din suma. Toate celelalte edituri la un loc au platit cat Humanitas. Dl Liiceanu mi-a zis ca plateste si au platit jumatate din suma. A platit si Polirom. Au fost si edituri care au platit 100 de lei pe 4 ani, nu pe un an", a spus Nicolae Manolescu.

Acesta a precizat ca disparitia uniunilor de creatori ar insemna o lovitura "pentru cei peste 2.000 de membri, pentru ca cea mai mare parte a lor sunt oameni cu venituri foarte mici. Am fost acuzati ca dam banii pe inmormantari. Au fost situatii in care ne-au cerut bani pentru operatii in tara si nu am avut sa le dam. Inmormantari ce sa mai vorbesc, ati auzit cat e o inmormantare. Asta este latura noastra sindicala, daca vreti. Poti sa nu ii ajuti pe toti?"

Intrebat cum sunt folositi efectiv banii atrasi din timbrul cultural de catre Uniunea Scriitorilor, Manolescu a declarat ca banii se duc pe "lucruri facute permanent: editam 9 reviste, acordam premii, am facut turnee de poezie in strainatate cu poeti ne-membri ai Uniunii, anul trecut a fost in Barcelona, acum 2 ani a fost in Ungaria, acum 3 ani in Grecia, facem Ziua Scriitorilor Romani, decernam premiul Cartea Anului, avem Colocviul Revistelor Literare de la Arad, Colocviul Romanului Romanesc, Zilele Convorbiri Literare, Colocviul Doua state - o singura literatura Chisinau-Bucuresti, Gala poeziei contemporane - am inceput-o la Ateneu, am facut-o dupa aia din lipsa de bani in tara, Festivalul National Tudor Arghezi de la Targu-Jiu, premiile filialelor, plus o multime de chestii la Cluj, la Iasi, care se fac de catre filiale, dar cu sprijinul nostru. Promovam literatura".

Ce spune Asociatia Editorilor din Romania, in reactie la declaratiile facute de Nicolae Manolescu si Gigel Stirbu. Mihai Mitrica, director executiv AER, pentru HotNews.ro:

  • Declaratiile domnilor Gigel-Sorinel Stirbu si Nicolae Manolescu arata exact cum se poarta discutiile in Parlamentul Romaniei cand vine vorba depre o lege de importanta majora pentru un domeniu atat de sensibil cum este cultura : se discuta doar cu o singura parte, la fel ca si pana acum. Platitorii, publicul sunt informati doar prin marinimia unor declaratii de presa aruncate ici si colo de cei care sunt platiti din buzunarul romanilor sa faca legi in beneficiul tuturor, nu doar al Uniunii Scriitorilor din Romania. Sau, cum s-a intamplat in cazul Legii revistelor Literare, aflam doar dupa respingerea promulgarii ca USR si uniunile de creatie ar trebui sa primeasca 1 million de euro anual (indexabil cu inflatia) pentru aparitia revistelor culturale.
  • Daca nu intram personal la dezbaterea informala din Comisia de Cultura a Camerei Deputatilor pe 09 februarie probabil ca nu aflam de prevederile legii Timbrului Cultural decat din Monitorul Oficial. Nu este corect ca unii parlamentari din Comisia de Cultura sa fie uneltele cu care Uniunea Scriitorilor isi ciopleste o felie cat mai groasa din cat mai reprezinta astazi piata de carte, fara a fi consultati nici publicul si nici platitorii- adica editorii. Aceasta lege a aparut nu dintr-o nevoie publica sesizata de parlamentari, ci dintr-o dorinta a USR de a mai strange niste bani pe care nu ii merita.
  • Deocamdata nu stim cum arata formal proiectul de lege, e greu sa apreciem o lege bazandu-ne pe declaratii de presa. Le propun domnilor Stirbu, Dobrinescu et alia sa mai lase discutiile doar cu dl. Manolescu (desi sunt convins ca dl. Manolescu poate fi un interlocutor fermecator cand vrea) si sa mai cheme si platitorii la Comisie pentru consultari si, cel mai important, sa se gandeasca la un studiu de impact care sa le arate daca exista o nevoie reala a societatii pe care aceasta lege sa o slujeasca.
  • Dupa cum am spus si mai sus, noi suntem - ca si publicul - telespectatori si cititori ai declaratiilor si luarilor de pozitie ale initiatorilor acestei legi. Nu am fost consultati, convocati la consultari in nicio faza de elaborare a proiectului 583/2014. Eu, personal, verific in fiecare zi pagina de internet a Camerei Deputatilor pentru a vedea daca nu cumva onor Comisia de Cultura repune pe tapet aceasta initiativa nastrusnica in incercarea de a o trece pe mutite, fara consultari – asa cum si-au dorit de la inceput.
  • Este evident ca forma actuala a timbrului literar si propunerile pe care le-au vanturat parlamentarii din siajul Uniunii Scriitorilor din Romania sunt incongruente cu economia de piata dar si cu cadrul legislativ actual, dat de Legea 8/1996. Uniunea Scriitorilor doreste bani pentru carti la care NU ARE NICIO CONTRIBUTIE, cum sunt majoritatea celor aflate in acest moment in librarii si in oferta editurilor din Romania. Mai mult, USR nu are nicio TRANSPARENTA in cheltuirea sumelor (si este vorba de circa 150.000 de euro pe an, potrivit declaratiilor conjugate ale d-lui Manolescu). De ce sa plateasca publicul o suma, oricat ar fi ea, pentru ca niste domni si doamne din conducerea USR sa aiba la discretie niste bani pentru care nu misca un deget ? USR are un patrimoniu – inchirierea Casei Vernescu aud ca aduce venituri frumoase in fiecare luna, mai au un hotel, sume de ordinul milioanelor de lei care le vin anual discretionar de la Fondul de Rezerva al Guvernului pentru diverse manifestari si reviste. Nu se pune problema disparitiei USR in niciun caz. Membrii USR primesc 50% spor la pensie, indemnizatie de merit. Toate din fonduri publice, nimic din fondurile USR. Cred ca este un cadru destul de generos.
  • Am incercat sa le propunem celor din USR, dar nu am fost ascultati, ca sustinerea Uniunii sa se faca adaugand procente la contractele de drepturi de autor pe care membrii USR le au cu editurile. Astfel, ar avea toata lumea reprezentarea exacta a contributiei USR la piata de carte si s-ar vira sumele pe care Uniunea Scriitorilor LE MERITA.

Citeste si:


Citeste mai multe despre   






















2677 vizualizari

  • +4 (4 voturi)    
    Comunistii distrug cultura! (Luni, 23 februarie 2015, 15:19)

    Miky60 [utilizator]

    se reintorc la mijloacele din anii 50: distrugerea intelectualilor si indobitocirea populatiei
    • +3 (3 voturi)    
      Din pacate (Luni, 23 februarie 2015, 16:16)

      CititorulComentator [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

      Populatia se cam autoindobitoceste...in ziua de azi, cu un asemenea acces la informatie, nu te opreste nimeni sa filtrezi prostiile si sa asimilezi ceea ce conteaza :) Oameni manipulabili au existat intotdeauna.

      Nu? :)
    • +1 (1 vot)    
      csrti (Luni, 23 februarie 2015, 17:02)

      rotaru dan gherogiana [anonim] i-a raspuns lui Miky60

      comunistii, de bine, de rau, plateau bine cartile. sigur ca cele al unora ca Manolescu ori ale celor din CC sau din redactii erau platite de 4-7 ori mai mult ca ale muritorilor iar un scenariu de film era platit cam 100.000 - 120.000 lei comunisti.
      Cum platesc azi cartile?
  • +5 (5 voturi)    
    Dacă este vorba de susținerea culturii, (Luni, 23 februarie 2015, 15:31)

    hic sunt leones [utilizator]

    n-ar fi recomandabil să fie scoasă complet iar veniturile rezultate din aceasta să fie înlocuite cu venituri rezultate din impozitarea, să zicem, a veniturilor obținute de cultele religioase din activități comerciale?
    • 0 (0 voturi)    
      taxare (Marţi, 24 februarie 2015, 9:07)

      Inuka [utilizator] i-a raspuns lui hic sunt leones

      Guvernul scade accizele pentru tutun si produsele de lux si creste taxele pentru cultura.
      Bravo Pinochio
  • 0 (0 voturi)    
    declaratie (Luni, 23 februarie 2015, 15:58)

    nimrod [utilizator]

    Pe bune a spus NM "...anul trecut a fost în Barcelona...", ca blondele ?
  • 0 (0 voturi)    
    Sau... (Luni, 23 februarie 2015, 16:38)

    sile [anonim]

    ... am putea lasa economia de piata sa functioneze si sa dam 0% autorilor pe care nu-i cumpara nimeni. Oricum nu e prea clar unde se duc astia 2% (as zice ca la bugetul Uniunii Scriitorilor sa dispuna de ei dupa bunul plac, dar nu vreau sa fiu rau).
    • +1 (1 vot)    
      Dimpotriva (Luni, 23 februarie 2015, 17:27)

      Ochii_pe_voi [utilizator] i-a raspuns lui sile

      Nu esti rau. Isi dau premii comandate de NM, scot reviste de r*t, fac schimburi de experienta la Muntele Athos, deplasari in strainatate, simpozioane bahice, fac ce vor ei.
  • 0 (0 voturi)    
    eu propun (Luni, 23 februarie 2015, 16:54)

    Tiger1 [anonim]

    cretinilor sa stea acasa si sa-si vada de ale lor, sa nu mai iasa si sa bata campii aiurea.Ce, musiu, nu mai aveti ce cheltui destul pe la Uniune?Au crescut preturile, ai?Costa mult o chindie, bag sama.Sa va fie rusine.In loc sa incurajati cartea voi incercati sa o ingropati definitiv.Voi poate nu mai aveti mult,dar copiii trebuie sa citeasca pe hartie, nu pe ecran.SA VA FIE RUSINE!
  • +1 (1 vot)    
    Gasca (Luni, 23 februarie 2015, 17:26)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    USR e condusa de NM si sotia sa, de la PAris. Sunt 3000 de membrii care nu produc nimic. Premiile se dau in gasca. Revistele culturale sunt oficinele unor clici provinciale. Toate astea, le platesc romanii, ca sa ingroase fondurile USR = mostenitoarea patrimoniului USR stalinista, si a apucaturlor ei.
  • 0 (0 voturi)    
    reformă, nu pomană! (Luni, 23 februarie 2015, 18:26)

    Costel Postolache [anonim]

    http://www.agentiadecarte.ro/2015/02/pentru-un-inceput-de-reforma-a-uniunii-scriitorilor-din-romania/
  • +1 (1 vot)    
    sunt consternat, nu-mi vine sa cred (Luni, 23 februarie 2015, 22:54)

    kkciosuldelahamangia [utilizator]

    la 25 de ani de la asa zisa revolutie, oameni ca manolescu sau caramitru nu fac inca diferenta intre privat si bugetar, sustin o lege prin care sa incaseze bani nemunciti, bani pt. care ei nu au produs macar un strop de transpiratie.
    nu folosesc majuscula pt. oameni de cultura ancorati adanc mental in sistemul de dinainte de '89: sa ni se dea !
  • 0 (0 voturi)    
    De ce mai exista USR ? (Marţi, 24 februarie 2015, 12:43)

    studose2013 [utilizator]

    Dacă comentariul meu va fi acceptat, iată ce cred eu:
    1. De ce mai există Uniunea Scriitorilor din România ? Ce înseamnă să fii scriitor ? Toți devenim scriitori, încă din clasa I-a și nu pretindem de la stat să devenim pomanagii ca membri ai USR !
    2. Mă miră faptul că se pune în dezbaterea publică o tehnologie învechită (cartea tipărită pe suport hârtie), acum când găsești ca doc electronic aproape toată problematica lumii ! Eu am foldere cu mii de documente: limbaje de programare, sisteme de calcul, cărți electronice din aproape toate științele, literatură-cultură, religie, etc. Ultima carte tipărită pe suport hârtie am cumpărat-o în 2005 (Istoria Indiei), iar ultimul ziar tipărit pe suport hârtie l-am cumpărat în anul 2000 ! Sunt un fervent cititor (și comentator) al presei On-Line.
    3. Dl Manolescu a susținut aseară (23.02.2015) în emisiunea d-lui Rares Bogdan că este necesară taxa de timbru pt a susține cheltuielile mari ale USR, că domnia sa nu are indemnizație de la USR, dar n-a spus câte mii de euroi cheltuie România cu salariul d-lui de la Paris, cu chiria pe apartament de lux, a vorbit de salariul onorific pe care USR îl dă negustorului de carte Gabriel Liiceanu (cel care a aprobat aprecierea dementului alcoolic la Complexul Expozițional cum că Școala românească produce tâmpiți – dar și negustorul de carte Gabriel Liiceanu și hăhăilă = Cel Mai Mare Pușcăriabil din Ro = preș trăian bă-secu sunt produse ale școlii românești), etc.
    4. Noi considerăm că USR este necesară pt ca niște privilegiați ajunși acolo pe criterii dubioase să beneficieze de fonduri colectate fie din taxa de timbru, fie de la Ministerul Culturii și care să aibă asigurat un trai pe vătrai: să doarmă dacă se poate pana la amiaza, să meargă la sediul USR pt a citi ziare, să bea cafea, să discute despre sport, despre politica, despre câte-n lume și-n stele, iar seara să meargă la bar, la restaurant si la chefuri! Să aștepte subvenții pentru cruaziere de inspirație, să li se asigure locuri în s
    • 0 (0 voturi)    
      Sfat (Marţi, 24 februarie 2015, 15:17)

      anti USR [anonim] i-a raspuns lui studose2013

      Man. Cand scrii un comentariu argumentat exprind o problema decenta cu argumente ai face bine ca pe Hotnews sa nu te iei de Basescu. orricat l-ai antipatiza. Au si oamenii de aici fetul lor si iti vor invalida argumentatia doar pentru atat


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version