Fostul premier Emil Boc sustine ca singurele discutii pe care le-a avut cu privire la licentele Microsoft au fost cele din guvern si ca nimeni n-a exercitat vreo presiune asupra sa, la fel cum nici el n-a exercitat presiuni asupra cuiva in chestiunea respectiva, potrivit Agerpres.

Elena Udrea si Emil Boc in 2008Foto: Mediafax

'In anul 2009, in aprilie, cand s-a incheiat acordul cadru pentru licentele Microsoft, eram impreuna cu PSD la guvernare. Vreau sa stiti ca nimeni n-a exercitat niciun fel de presiune asupra mea sa se incheie acel contract, eu n-am exercitat niciun fel de presiune asupra nimanui sa se incheie acel contract', a declarat miercuri Emil Boc, la un post de televiziune.

Potrivit lui Boc, documentele respective au fost semnate de specialisti din Partidul Democrat Liberal (PDL) si din Partidul Social Democrat (PSD).

'Daca imi amintesc bine, acea Hotarare de Guvern avea in spate vreo 7 sau 8 semnaturi de la ministri PDL sau PSD care erau competenti in materie si, ca atare, contractul s-a derulat conform prerogativelor legale stabilite de catre specialisti. Repet, tot ce am discutat despre acest contract in 2009 se regaseste pe stenogramele din sedinta de guvern. Acolo au fost singurele discutii pe care eu le-am avut cu privire la acordul cadru din 2009. Alte discutii nu am avut cu privire la ce s-a intamplat in 2009. (...) Atat va pot spune cu privire la mentiunea respectiva, singurele discutii purtate sunt cele pe care le-am avut in guvernul in care erau si cei din PSD si din PDL', a mentionat fostul premier al PDL.

Partidul Democrat Liberal se numara, pe langa fostul ministru Gabriel Sandu si omul de afaceri Dorin Cocos, printre beneficiarii sumelor de bani date de Ministerul Comunicatiilor pentru licentele Microsoft, PDL beneficiind de plata unor materiale electorale, potrivit referatului prin care procurorii DNA cer arestarea preventiva a Elenei Udrea.