Un timisorean cu credite in franci elvetieni a platit o parte din rata in monede de 10 si 50 de bani

de I.C.     HotNews.ro
Marţi, 3 februarie 2015, 17:32 Actualitate | Esenţial

Un barbat din Timisoara care are doua credite in franci elvetieni la banci diferite, pentru care plateste lunar 780 de franci elvetieni, a achitat, marti, o parte a uneia dintre rate folosind monede de 10 si 50 de bani, in semn de protest fata de aprecierea cursului, relateaza Mediafax.

Timisoreanul Narcis Semeniuc a contractat in anul 2007 un credit ipotecar pentru achizitionarea unui apartament in Bucuresti si un credit de nevoi personale, la banci diferite, in valoare totala de aproximativ 100.000 de franci elvetieni.

Semeniuc a spus ca rata lunara pentru cele doua credite este de 780 de franci elvetieni si, daca la inceput a platit lunar aproximativ 1.600 de lei, acum aceasta suma s-a dublat.

In aceste conditii, barbatul a ajuns in situatia de a-si vinde diferite obiecte din casa pentru a-si putea plati datoriile la banci.

"Platesc undeva la 780 de franci. In momentul acesta, eforturile de a plati le fac in special vanzand diverse lucruri pe care le mai am din perioadele in care o duceam mai bine. Daca luam in calcul o conversie, personal am facut urmatoarea socoteala: in sapte ani in care am platit creditul, daca la suma respectiva adunam valoarea de piata a apartamentului, ajungem aproape la zero, raportat la valoarea banilor pe care banca mi i-a pus la dispozitie. De aici incolo, practic, discutam despre profit, dupa socoteala mea, dar nu sunt prea bun la matematica. De aici incolo, daca am plati, presupunand ca s-ar ajunge, prin absurd, la cursul istoric de 2,1 lei, suma care s-ar aduna pana la finalul celor 25 de ani de credit, daca am imparti-o la cursul actual al francului, ar rezulta un profit de 62%. Unde este pierderea bancii?", a spus Semeniuc.

Barbatul a mers, marti, la filiala unei banci din Timisoara pentru a-si achita rata pentru unul din credite, in valoare de 525 de franci elvetieni. Din aceasta rata, Semeniuc a platit suma de 350 de lei in monede de zece si 50 de bani adunate intr-o punga, iar diferenta a platit-o in franci elvetieni.

In total, monedele cantareau aproximativ cinci kilograme.

Trei functionari ai bancii au numarat monedele timp de aproximativ 40 de minute.

"A durat mult numaratoarea, dar, in conditiile in care platim niste comisioane de administrare extrem de mari, cred ca meritam macar atata atentie din partea bancilor. Din punctul nostru de vedere, cu toate calculele pe care le-am facut, singura solutie este denominarea la cursul istoric, plus un procent care poate fi stabilit in conditii rezonabile intre BNR, banci si clienti. Urmatoarea rata o voi plati in functie de cum evolueaza lucrurile. Noi, clientii cu credite in franci elvetieni, vom continua cu aceasta forma de protest sau o vom plati in conditii normale, ceea ce ne dorim. Am platit 525 de franci elvetieni, din care 350 de lei in monede", a spus Semeniuc.

Barbatul a anuntat ca duminica va avea loc, in Piata Victoriei din Timisoara, un protest al celor care au credite in franci elvetieni, fiind asteptate sa participe aproximativ 150 de persoane.

In Romania sunt peste 70.000 de clienti ai bancilor care au credite in franci elvetieni.























1202 vizualizari

  • +1 (9 voturi)    
    e caz social?! (Marţi, 3 februarie 2015, 17:42)

    Roman_Cetatean [utilizator]

    Deci: un timisorean(care locuieste tot in Timisoara, ca acolo plateste ratele si acolo organizeaza protestul) a facut doua credite ca sa ia un apartament in...Bucuresti?
    Ma lamureste cineva care ar fi nevoia de ajutor social pt o astfel de persoana?! ar fi fost de inteles daca isi lua apartament in TM unde sa nu fi avut inainte si acum sa se teama ca i-o ia banca. Dar asa...?!
    Si cate astfel de "cazuri sociale" or mai fi printre cei cu rate in franci elvetieni?! si tot ei sunt de compatimit, nu?!

    Pot sa fac si eu, bucurestean, un credit pt un apartament la Monaco si dupa aceea sa cer conditii speciala, ca sunt un caz social? intreb si eu...
    • +2 (2 voturi)    
      Unde spune omul ca e "caz social" ? (Marţi, 3 februarie 2015, 18:22)

      Luke1 [utilizator] i-a raspuns lui Roman_Cetatean

      Nu stii sa citesti ?
      • -1 (1 vot)    
        Pai nu vezi ca se vrea sa-i ajute guvernul (Marţi, 3 februarie 2015, 18:58)

        LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui Luke1

        Deci sa platim noi toti pentru ei???
      • 0 (0 voturi)    
        poate ar trebui sa recitesti cu atentie... (Miercuri, 4 februarie 2015, 0:16)

        Roman_Cetatean [utilizator] i-a raspuns lui Luke1

        Ca persoana face "galagie" si protesteaza in acest fel(Dar si vrea sa faca protest public) la cresterea ratei in lei si evident vrea implicarea(altora) (probabil pe banii fraierilor care nu au luat astfel de credite, ca nu cred ca bancile se vor da batute si se apela probabil tot la bugetul de stat).
        Ori, sa imi fie scuzat, dar repet intrebarea: daca imi fac un credit sa iau casa in Monaco, pot si eu peste ceva timp sa ma plang de rata si sa cer asistenta statului?!
        De asta suntem unde suntem-codasii Europei-si din cauza de tupeu infinit.
  • +1 (9 voturi)    
    gest deplasat (Marţi, 3 februarie 2015, 17:45)

    minos [utilizator]

    cu ce sunt de vina functionarii unei banci din Timisoara pentru ceva ce s-a intamplat in Ellvetia, dar si pentru ca timisoreanul si altii ca el si-au asumat un risc, accesand aceste credite in franci. Intrebarea mea este, de ce ar trebui sa acopere altcineva aceste gauri datorate unei situatii de piata? Cel care semneaza un contract isi asuma conditiile lui. Acesti oameni vor poate ca statul sa le acopere pierderea, adica ceilalti contribuabili care nu au nicio implicatie in aceasta evolutie a francului?
    • +1 (1 vot)    
      Functionarii de la banca sunt platiti pt asta (Marţi, 3 februarie 2015, 18:21)

      Luke1 [utilizator] i-a raspuns lui minos

      Nu stau pe timpul lor, nu-ti face griji

      Decat sa joace solitaire mai bine sa faca ceva ...
  • +1 (7 voturi)    
    dobitoc (Marţi, 3 februarie 2015, 17:56)

    Floorin [utilizator]

    cei care asteapta la rand in spatele "desteptilor" ce vina au?
    • +1 (1 vot)    
      Aceia se pot duce la alta sucursala ... (Marţi, 3 februarie 2015, 18:20)

      Luke1 [utilizator] i-a raspuns lui Floorin

      Lasa ca intr-adevar, pentru comisioanele nesimtite (!) de "administrare" (ce "administreaza" bancile de banii aia ? Sterg conturile din calculator de praf ? ) merita sa aiba pierderi macar in acest fel !

      Ce administreaza banca de 270 de CHF - comision LUNAR ???
      • -1 (1 vot)    
        Bun comentariu! (Marţi, 3 februarie 2015, 18:59)

        LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui Luke1

        Ti-a trebuit sa-ti storci mult creierul (oare care?) pentru asa ceva!
  • +1 (1 vot)    
    ...la kg (Marţi, 3 februarie 2015, 19:10)

    Gica [anonim]

    Nici macar nu trebuia sa-i numere...poate nu a fost pe la scoala respectivul functionar. mOnezile se cantaresc. Se cunoate greutatea standard a monedei...se imparte...aia erau fericiti ca sunt filmati si s-au pus pe numarat sa faca senzatie
    • +1 (1 vot)    
      Da, dar e greu sa calculezi... (Marţi, 3 februarie 2015, 19:45)

      LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui Gica

      Sa mai spun ca o banca serioasa ar trebui sa aiba aparate de sortat si numarat monezi? Eventual si de facut fisicuri?
  • 0 (0 voturi)    
    O idee (Miercuri, 4 februarie 2015, 8:03)

    BEDE [utilizator]

    Ce ar fi daca comisioanele ar fi sa fie in RON chiar daca creditul este in CHF? Chiar nu ar fi aplicabil asaceva?
  • 0 (0 voturi)    
    Propunere (Miercuri, 4 februarie 2015, 15:44)

    Propunere [anonim]

    Sa refinanteze creditele in franci prin programul "Prima casa" in lei.


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version