Premierul Victor Ponta sustine ca raportul MCV este favorabil Guvernului. "Guvernul nu are nicio problema cu MCV. Noi primim note bune, bineinteles", a spus Ponta, la inceputul sedintei de Guvern de miercuri. Raportul MCV subliniaza faptul ca progresele remarcate in precedentul raport, din ianuarie 2014, au fost continuate si ca ele trebuie consolidate, iar activitatea institutiilor judiciare a crescut increderea populatiei in sistemul judiciar, au precizat pentru Mediafax sursele citate.

Victor PontaFoto: Agerpres

Raportul consemneaza activitatea Curtii Constitutionale, subliniind, in schimb, faptul ca unele decizii ale CC nu au fost respectate de catre Parlament.

In ceea ce priveste amenintarile la adresa independentei justitiei, conform surselor citate, documentul releva ca atacurile, inclusiv din partea politicienilor, la adresa judecatorilor si procurorilor au ramas o problema, dar numarul lor a scazut fata de anii precedenti.