Ministerul Mediului trebuie sa renunte sa "cheltuiasca banii contribuabililor pentru a sprijini industria auto care, oricum, contribuie in mod considerabil la accentuarea fenomenului schimbarilor climatice", este de parere Coalitia pentru Mediu din Romania, ce reuneste 27 de organizatii din domeniu. Intr-o scrisoare deschisa transmisa ministrului, ONG-urile cer, in primul rand, "incetarea finantarii Programului Rabla din Fondul pentru Mediu".

Textul scrisorii deschise transmise Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor (MMAP):

"Stimata d-na Ministru Gratiela Gavrilescu,

Fondul pentru Mediu nu este un fond de sprijinire a industriei auto, ci un fond necesar pentru programe reale de protectia mediului din Romania!

In acest sens, va solicitam, la inceput de an 2015, sa tineti cont de urmatoarele masuri in legatura cu Fondul pentru Mediu:

1. Nu mai finantati Programul Rabla din Fondul pentru Mediu.

Sumele considerabile investite pana in prezent in acest program nu se justifica, atat timp cat nu se cunoaste eficienta sa din punct de vedere al impactului de mediu.

Mai mult, daca miile de autovehicule - dintre care cele mai multe nu mai circulau - au fost inlocuite cu masini noi, care vor fi in circulatie cel putin zece ani, exista posibilitatea ca acest program sa fi contribuit, de fapt, la cresterea emisiilor de gaze cu efect de sera. La acest lucru am putea adauga si aparitia unei piete speculative a tichetelor de casare, tinand cont ca majoritatea producatorilor de autovehicule solicita trei asemenea tichete, in cadrul promotiilor de vanzari.

Consideram ca acest program, care stimuleaza mai mult productia si vanzarea de autovehicule decat protectia mediului (fara ca macar sa se impuna o limita maxima de gCO2/km a emisiilor autovehiculelor achizitionate prin intermediul sau), ar trebui, mai degraba, sa cada in sarcina Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, a Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri si a producatorilor si importatorilor de autovehicule. MMAP si-ar putea manifesta, in acest mod, preocuparea reala pentru mediu si pentru promovarea economiei verzi.

MMAP nu trebuie sa cheltuiasca banii contribuabililor pentru a sprijini industria auto care, oricum, contribuie in mod considerabil la accentuarea fenomenului schimbarilor climatice.

2. Realizati o dezbatere publica pentru modul in care va arata bugetul AFM in anul 2015.

Consideram esentiala consultarea tuturor stakeholderilor in vederea realizarii prioritatilor Fondului pentru Mediu in anul 2015.

Va subliniem faptul lobby-ul puternic si dezechilibrat realizat de catre industria auto pentru promovarea programului rabla tinde sa inghita cea mai mare parte din fondurile si asa limitate dedicate protectiei mediului. Va solicitam consultarea ONG-urilor de mediu si producatorilor de produse si servicii verzi in vederea realizarii unui buget echilibrat pentru anul 2015.

Calitatea aerului, de exemplu, subiect de infrigement pentru Romania, nu se rezolva sprijinind productia de autoturisme!

3. Nu neglijati educatia pentru mediu.

Alaturi actiunea directa pentru protejarea mediului din Romania, educatia, cercetarea si monitorizarea reprezinta elementul esential pentru constientizarea problemelor de mediu si pentru participarea civica cat mai larga pentru protectia mediului in Romania.

Fara educatia nimic nu se poate!

In numele Coalitiei pentru Mediu din Romania, va stam la dispozitie in realizarea obiectivelor Fondului pentru Mediu.

Lista organizatiilor:

Fundatia Terra Mileniul III

WWF Romania

Fundatia Actiunea Ecologica

Asociatia Mai Bine Iasi

Asociatia Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis

Asociatia Ecoteca

Clubul de Cicloturism 'NAPOCA'

Asociatia 'Floarea Reginei' Sinaia

Asociatia pentru Protectia Liliecilor din Romania

Asociatia ECOS Dolj

Asociatia Ecologica TURISMVERDE

Fundatia Strawberrynet

Asociatia pentru Dezvoltare 'DUNAREA DE JOS', Calarasi

Asociatia Sighisoara Durabila

Viitor Plus

Asociatia Romana de Permacultura

Asociatia BioSilva

Fundatia Activity Resita

Asociatia Salvati Dunarea si Delta

Asociatia GreenItiative

Asociatia AGENT GREEN

Asociatia pentru Dezvoltare Comunitara Durabila 'Alutus'

Asociatia Kogayon

Asociatia Natura Transilvaniei

Asociatia 2 Celsius

Asociatia Bankwatch Romania

Fundatia Eco-Civica"