Ministrul Educatiei, Mihai Sorin Campeanu, a declarat, luni, la Sibiu, ca peste 2.500 de scoli din tara nu au autorizatii sanitare de functionare, fiind incheiat un acord cu Ministerul Dezvoltarii pentru remedierea problemelor de infrastructura care au dus la aceasta situatie, scrie Mediafax.

Ministrul Educatiei, Mihai Sorin Campeanu, a fost intrebat, luni, intr-o conferinta de presa la Sibiu, despre situatia unitatilor de invatamant fara autorizatie de functionare si a explicat ca sunt "peste 2.500 in intreaga tara".

"S-a semnat, saptamana trecuta, un parteneriat cu Ministerul Dezvoltarii pentru reabilitarea acestor scoli si pentru transportul scolar. Pana in martie vor fi distribuite, la nivel national, inca 465 de microbuze scolare, urmand sa se lanseze licitatia, iar pana la sfarsitul anului 2015 sa se achizitioneze inca 1.016 microbuze", a declarat ministrul.

De asemenea, intrebat despre noul regulament scolar, ministrul Educatiei a spus ca, desi acesta "prevede foarte multe drepturi pentru elevi", reprezentantii acestora nu sunt multumiti.

"Noul regulament prevede, intr-adevar, foarte multe drepturi pentru elevi, dar sunt surprins ca nici macar in acest fel la nivelul Consiliului National al Elevilor nu exista o satisfactie deplina. Faptul ca orice elev sau orice parinte si tutore are dreptul sa conteste orice nota se incadreaza foarte bine in drepturile elevilor, dar pot sa inteleg foarte bine ca exista o teama a blocarii procesului didactic si de evaluare la nivelul profesorilor", a mai spus ministrul.

Sorin Campeanu a facut, luni, o vizita de lucru in judetul Sibiu.