Un incendiu a cuprins, joi dimineata, cladirea Seminarului Teologic de langa Manastirea Sf. Ioan din Suceava, potrivit obiectivdesuceava.ro. Constructia, din lemn, care adapostea si birourile administratiei Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor a ars in totalitate. In momentul izbucnirii incendiului, elevii erau la cursuri. Acestia au resuit sa iasa singuri din cladire, inainte ca aceasta sa fie cuprinsa de flacari, nefiind victime. Seful Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Suceava, Ion Burlui, a declarat ca imobilul care a ars nu avea autorizatie din punct de vedere al securitatii la incendiu.

Incendiu Seminarul Teologic SuceavaFoto: Obiectiv de Suceava

Post by Silviu Olariu.

Incendiul a fost semnalat in jurul orei 8.30 si a fost stins in jurul orei 10.40, acesta manifestandu-se initial la tabloul electric al cladirii. Actiunea pompierilor a fost mult ingreunata de lipsa unor hidranti functionali in zona."Incendiul a pornit de la tabloul electric, insa cand am ajuns la fata locului era cuprinsa intreaga cladire. Cladirea era construita din lemn. Incendiul se manifesta cu flacara violenta. Afara e foarte frig, iar hidrantii din zona sunt inghetati. Am solicitat sa intervina mai multe autospeciale. Profesorii au spus ca cei 120 de elevi s-au autoevacuat", a declarat Alin Galeata, purtator de cuvant ISU Suceava pentru obiectivdesuceava.ro.

Seful Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Suceava, Ion Burlui, a declarat, joi, ca imobilul in care functiona Seminarul Teologic din Suceava si care a ars in incendiul izbucnit joi dimineata nu avea autorizatie pentru securitatea la incendiu.

"Constructia nu avea autorizatie din punct de vedere al securitatii la incendiu", a declarat Burlui pentru obiectivdesuceava.ro.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat ca elevii Seminarului Teologic distrus in incendiul izbucnit joi dimineata vor fi mutati in spatiile libere ale Colegiului "Petru Musat" din Suceava si ca vor fi alocate fonduri pentru reconstructia acestui seminar.

Lungu a spus ca la fundamentarea bugetului local pentru anul 2015 va propune alocarea unei sume consistente pentru reconstructia seminarului si ca va face demersuri si la Guvern pentru alocarea de fonduri in vederea construirii unui nou spatiu pentru functionarea acestui seminar.