Mi-am început cariera de jurnalist la Charlie Hebdo, în 1996, atunci când am deschis poarta clădirii din apropierea place d’Italie tastând un cod, 1515 în acea vreme. Erau strânşi cu toţii acolo, în jurul unei mese mari, ronţăind ciocolată şi biscuiţi Petit Ecolier în timp ce desenau.
M-am bucurat să văd că jurnaliştii puteau să mănânce o tabletă întreagă de ciocolată până la 11 dimineaţa.
Gébé (astăzi mort) mi-a spus că am gusturi proaste deoarece pentru mine „Armata umbrelor” a lui Melville era un film genial, iar pentru el unul „prea trist, pentru că în Rezistenţă ne şi distram pe cinste”.
Cavanna (astăzi mort) m-a luat la bani mărunţi cu întrebări despre tatăl meu, mama mea, familia mea.
Oncle Bernard (omorât astăzi) şi-a pus în cap să-mi explice ratele dobânzii şi datoria publică a Franţei.
Cabu (omorât astăzi) se distra că nu îndrăzneam să-i pun întrebări despre Récré A2, ale cărui desene erau animate de el. Şi îmi vorbea despre buricul fetelor de pe bulevardul Saint Germain.
Mai era Willem, al cărui accent nu-l înţelegeam. Mai era Luz, care renunţase la Drept de puţin timp. Mai era Riss (rănit astăzi) care avea părul scurt şi cita din „almanahe”.
Mai era Charb (omorât astăzi) cu ochelarii lui şi cartierul Cergy Pontoise pe care l-a făcut celebru printre cititori.
Mai era Wolinski (omorât astăzi), cel care mi-a dat prima mea ţigară.
Mai era Anne, care mă înfricoşa, lucru pe care nu i l-am spus niciodată. Mai era Francois Came, care m-a făcut ceea ce sunt astăzi. Mai târziu au venit pentru mine Liberation, le Figaro, Agence France-Presse. Apoi Rusia, şi Irakul, şi Afganistanul, şi Libia, tot restul şi din când în când câte un email de la Charb care mă întreba dacă bărboşii sunt de treabă.
Vreau să cred că astăzi, pe masa mare din redacţia Charlie Hebdo, aveau ciocolată şi biscuiţi Petit Ecolier atunci când toţi s-au oprit din desenat.
Karim Talbi este în prezent editorul Agenţiei France-Presse la Moscova. De-a lungul anilor a scris şi relatat din Siria, Libia, Afganistan sau Irak.
1
5
