Presedintele Klaus Iohannis urmeaza sa se intalneasca marti, la Palatul Cotroceni, cu ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.

''Am inceput o serie de intalniri la Palatul Cotroceni cu ministrii Afacerilor Interne si Apararii Nationale, urmand ca maine sa am o intrevedere cu ministrul Afacerilor Externe, domnul Bogdan Aurescu. Discutam despre domeniile de responsabilitate directa a Presedintelui: securitatea nationala, apararea si relatiile externe'', a scris luni seara Iohannis pe pagina sa de Facebook.

Seful statului a discutat luni cu ministrii Internelor si Apararii Nationale domeniile de care Iohannis este direct responsabil, a declarat pentru Agerpres purtatorul de cuvant al presedintelui, Tatiana Niculescu-Bran.

"La invitatia presedintelui Romaniei, se desfasoara luni si marti la Palatul Cotroceni o serie de intalniri intre presedinte si ministrii Apararii Nationale, de Interne si de Externe. Se discuta domeniile de care presedintele este direct responsabil: securitatea nationala, apararea si politica externa, in cadrul unei prime luari de contact cu activitatea ministrilor Gabriel Oprea, Mircea Dusa si Bogdan Aurescu si a celor trei ministere", a precizat Tatiana Niculescu-Bran.

Totodata, presedintele Klaus Iohannis a discutat luni cu premierul Victor Ponta despre bugetul de stat si alocarea suplimentara de 0,3% din PIB pentru Ministerul Apararii.

"Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis, l-a primit luni, 29 decembrie, la Palatul Cotroceni, pe prim-ministrul Romaniei, domnul Victor Ponta, cu care a discutat despre bugetul de stat si alocarea suplimentara de 0,3% din PIB pentru Ministerul Apararii. Acest subiect se va afla in curand pe agenda discutiilor la nivelul Uniunii Europene", a precizat luni, intr-un comunicat, Administratia Prezidentiala.