O pasagera romanca a unui feribot care a traversat Canalul Manecii a disparut in timpul cursei, autoritatile franceze mobilizand, fara rezultat, efective importante pentru cautarea tinerei pe mare, informeaza site-ul postului France3, citat de Mediafax. Feribotul a efectuat, in cursul noptii de luni spre marti, o cursa intre portul britanic Dover si portul francez Dunkerque.

La sosirea feribotului companiei DFDS in Franta, echipajul a constatat disparitia unei romance care are aproximativ 20 de ani.

Franta a mobilizat numeroase nave si elicoptere marti dimineata in Canalul Manecii, pentru cautarea tinerei disparute.

Cautarile nu au dat rezultat, fiind oprite marti seara.