Trenurile de calatori care trec marti dimineata prin Ploiesti au intarzieri intre 20 si 60 de minute, dupa deraierea unor vagoane de marfa, la iesirea din statia Ploiesti Sud.

"Trenurile care circula prin statiile Ploiesti Sud si Ploiesti Vest inregistreaza intarzieri intre 20 si 60 de minute ca urmare a deraierii in aceasta dimineata a unor vagoane de marfa la iesirea din statia Ploiesti Sud", scrie un comunicat CFR Calatori citat de Mediafax.

Echipele feroviare se afla la fata locului si intervin pentru reluarea circulatiei in conditii de siguranta. CFR Calatori mai precizeaza ca pasagerii care nu mai doresc sa continue calatoria vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor pentru traseul neefectuat, conform Regulamentului de transport pe calea ferata in vigoare.