In 22 decembrie 1989, zeci de mii de bucuresteni au iesit in strada si l-au fortat pe Nicolae Ceausescu sa fuga cu un elicopter. Cateva ore mai tarziu, institutii publice erau atacate de "teroristi" cu focuri de arma. Medicii de la Ambulanta spun ca au dus zeci de raniti, sub tiruri de gloante, scrie Mediafax.
Dupa mai putin de opt ore de cand Nicolae Ceausescu era anuntat ca miscarea de strada a fost reprimata si zona centrala a Capitalei a fost degajata de manifestanti, zeci de mii de muncitori de pe marile platforme industriale se indreptau, in dimineata zilei de 22 decembrie 1989, spre sediul Comitetului Central al PCR si Piata Universitatii, locul in care cu o zi inainte se tragea in manifestanti.
Oamenii, plecati de la ora 07, mergeau in coloane, din Militari, Pipera, de la Uzinele "23 August" si Republica, spre centru orasului, purtand steaguri fara stema Republicii Socialiste Romania. Barajele instalate pentru a impiedica accesul in Piata Universitatii si in Piata Palatului s-au dovedit inutile. Doua ore mai tarziu, Piata Universitatii era plina de demonstranti care cereau Armatei si Militiei sa treaca de partea lor.
Cu putin inainte de ora 10.00, Nicolae Ceausescu, in sediul Comitetului Central al PCR, prezida ultima sedinta, in care anunta ca, din cauza situatiei extrem de grave, a preluat conducerea armatei si a instituit starea de necesitate in intreaga tara, care interzicea intrunirea in grupuri mai mari de cinci persoane. La acea ora, in centrul Bucurestiului se aflau sute de mii de oameni.
Manifestantii care au ocupat piata din fata Comitetului Central au fortat usile masive ale cladirii si au escaladat balconul. Nicolae si Elena Ceausescu s-au refugiat pe acoperisul cladirii, unde erau asteptati de un elicopter. Dupa fuga dictatorului, manifestantii au ocupat atat Comitetul Central, cat si sediul televiziunii publice, in jurul orei 12.30, acesta fiind considerat momentul victoriei Revolutiei.
Din seara zilei de 22 decembrie, starea de euforie generala a fost inlocuita de haos, odata cu atacarea cu focuri de arma a unor institutii publice de catre indivizi necunoscuti, numiti generic "teroristi".
In Bucuresti, de la izbucnirea protestelor, s-au tras focuri de arma in Piata Universitatii, la sediul CC si la sediul Televiziunii, dar si in alte zone ale orasului. In acele zile erau frecvente informatiile privind atacuri asupra unor institutii importante. Psihoza creata a dus si la situatii in care cei care aveau arma au deschis focul tocmai asupra celor veniti sa-i ajute.
Medici de la Ambulanta Bucuresti isi amintesc evenimentele din decembrie 1989, in care nu mai exista coordonare, ci doar o fuga continua la raniti si la spitale, fiind zile intregi in care nu au mai plecat acasa.
Medicul Alis Grasu: Se tragea in ambulante. Scoteam ranitii si ne ascundeam in strada, pana se oprea tirul de gloante
Alis Grasu, actualul manager al Serviciului de Ambulanta Bucuresti - Ilfov, isi aminteste ca, in 22 decembrie, multe masini ale Salvarii au fost duse in zonele de conflict. In drumul spre Comitetul Central, de unde trebuia sa preia un pacient, a fost de doua ori la un pas sa fie lovita de gloante.
"Am carat trei impuscati. Apoi, am fost trimisa spre Comitetul Central, unde fusese anuntat un caz. Salvarea mergea destul de usor. Eram toti usor crispati. La un viraj am scapat pixul din mana. M-am aplecat sa-l iau. In clipa aceea, un glont a trecut prin parbriz, exact in locul in care as fi fost daca nu ma aplecam dupa pix. Ne-am tras sufletul, eu si soferul, si am plecat mai departe", povesteste Alis Grasu.
La Comitetul Central o astepta un pacient lovit grav in abdomen. "Langa el era un militar solid si inalt. Paream pitica pe langa el. M-a intrebat ce caut acolo. I-am spus: sunt medic. A strambat din nas neincrezator. Nu am apucat sa-i aduc mai multe dovezi. O rafala de gloante a strabatul culoarul rece. Pieptul i s-a umplut de sange. M-am gandit ca glontul putea fi pentru mine si capitanul mi-a salvat viata. De doua ori intr-o singura zi am fost salvata, in 22 decembrie 1989", isi aminteste Alis Grasu.
Medicul l-a luat pe ranitul pentru care venise, ale carui strigate "erau cumplite", iar trupul militarului a ramas pe hol, intrucat pentru morti erau trimise alte masini.
Mai tarziu, multi soferi de la Salvare aveau sa primeasca arme cu glont. "La un moment dat, am primit arme cu glont de razboi, fara niciun act. Unul a descarcat arma in tavan, nestiind s-o folosesca. Apoi, in teren, grupuri de revolutionari inarmati opreau masinile. Ne puneau sa coboram din salvare si verificau parafa, ca sa se convinga ca suntem medici. Dupa ce ne opreau de vreo zece ori, ne cunosteau toate turele", spune medicul.
Alis Grasu isi aminteste ca a fost in prima masina de Salvare care a intrat in sediul Televiziunii, de unde a plecat cu un ranit, la un moment dat fiind nevoiti sa iasa din ambulanta si sa se ascunda in strada.
"Nu mai asteptam comenzi, plecam aproape instantaneu spre zonele de conflict. Era nenorocire: camioane, masini de RATB, toate blocau strada. (...) La Piata Dorobanti, am oprit, ne-am dat jos din masina, cu ranit cu tot, si ne-am ascuns langa ambulanta. Unii trageau in ambulanta, altii, in becul care lumina ambulanta. Sotul meu (medicul Cristian Grasu, n.r.), care era in alta ambulanta, mai bine pozitionata, s-a tarat pe burta spre noi ca sa ne scoata din tirurile de gloante. Ne-am adunat toti in salvarea in care era el si am dus ranitul la spital. Apoi am fost chemati la un alt ranit, dar cand am ajuns acolo erau cinci-sase oameni", povesteste Alis Grasu momentele traite in 22 decembrie 1989.
Medicul Lucian Bratu: Eram anuntati ca s-a tras si sunt victime. Nu stiam cine ne solicita, sunau la 961. Luam victimele si le duceam la spitalul cel mai apropiat
Lucia Bratu, acum director medical al Serviciului de Ambulanta Bucuresti-Ilfov, povesteste ca in noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 era ofiter de serviciu in fostul sediu al Directiei Sanitare de la Spitalul Coltea, iar dimineata a iesit din garda si a mers la Salvare.
"De la etaj (din Spitalul Coltea, n.r.) vedeam direct Piata Universitatii. Pe 21 decembrie a fost primul moment cand s-a tras. Trageau cu trasoare care mergeau in sus. Nu eram obisnuiti cu acest sunet, era ceva ca un sfarait. Trasoarele lansate de militari pareau ca merg in sus, dar imediat au aparut si ranitii", isi aminteste medicul Lucian Bratu.
Solicitarile la Salvare erau cateva zeci, iar pe strazi erau balti de sange pe care oamenii de la salubritate le spalau cu furtunul.
"Am aflat ca exista morti si l-am intrebat pe secretarul de partid pe sanatate, Purdel, ce facem, anuntam ca sunt morti, ii ducem la morga, iar el a zis: ￂLasati, lasati, nu e treaba voastraￂ. Pe noi nu ne-a lasat sa intervenim la morti. Salvarea mergea la cazurile solicitate. Eram atat de multi la Salvare ca ne calcam pe picioare. Solicitarile erau cateva zeci, nu ca acum, 1.200 pe zi. Sunau cam asa: ￂVeniti ca in strada cutare s-a tras si sunt doua victimeￂ. Nu stiam cine ne solicita. Sunau la 961. Luam victimele si le duceam la spitalul cel mai apropiat", povesteste medicul.
Bratu mai spune ca, in absenta unor ordine, cei de la Salvare s-au organizat singuri: "De fapt, noi ne-am organizat din inertie, asa cum eram obisnuiti. Factorii de conducere erau paralizati sa nu faca ceva si sa atraga asupra lor ura multimii dezlantuite. Inclusiv Militia era inexistenta. Toti care fusesera ￂinstrumenteￂ, acum stateau".
Medicul spune ca a stat cam o saptamana in Salvare, dar, pentru ca erau foarte multi, directorul ii mai trimitea acasa.
"Prima noapte, in 21 spre 22 decembrie, a ramas si primul secretar de partid, care abia fusese investit de doua zile si zicea ca trebuie sa-si continue functia. Un moment delicat a fost cu o colega. Avea un sot ￂuslasￂ (membru al Unitatii Speciale de Lupta Antiterorista, n.r.). Era foarte speriata. Niste barbati au venit s-o ia. S-a ascuns in WC de frica atunci cand a aflat ca este cautata. Dar femeile de serviciu au predat-o. In rest, nu am simtit presiuni extraordinare", mai spune medicul Bratu.
Medicul Lucia Oana: A trecut un elicopter si s-au aruncat biletele pe care scria "Nu va agitati", "Este inscenare", "Nu va lasati manipulati", "Vin strainii si ne iau tara". O femeie s-a aplecat si le-a luat. Imediat a aparut un echipaj al Militiei, care i-a luat biletelele, apoi a plecat
Medicul coordonator Lucia Oana povesteste ca in 21 decembrie 1989 mergea de la un pacient spre sediul Salvarii si vedea cum oamenii plecau din piata, de la Comitetul Central. Atunci s-a gandit ca lucrurile s-au linistit, insa cand a ajuns la dispecerat a aflat ca oamenii se regrupeaza si nimeni nu s-a mai gandit sa plece acasa in zilele urmatoare.
"Incepuse agitatia. De la dispecerat, medicul care era la coordonare striga catre echipaje sa mearga la Comitetul Central, unde incepuse bataia", isi aminteste Lucia Oana.
Ce a urmat i-a facut pe cei de la Salvare sa ramana in post. "A trecut un elicopter si s-au aruncat niste biletele. O femeie s-a aplecat si le-a luat. Imediat a aparut un echipaj al Militiei. I-au luat biletelele, apoi au plecat. Dar elicopterul a reaparut si au fost aruncate alte hartii. Pe bilete scria ￂNu va agitatiￂ, ￂEste inscenareￂ, ￂNu va lasati manipulatiￂ, ￂVin strainii si ne iau taraￂ. Din acel moment, nimeni nu s-a mai gandit sa plece acasa", povesteste medicul.
Lucia Oana spune ca cei de la Salvare ascultau radioul, stateau cu lumina stinsa, pentru ca asa li se cerea, si erau anuntati ca se furau salvari.
"Ne-au dat o parola ca sa putem intra in dispecerat, ca sa nu vina teroristii si sa ne ia telefoanele. Totodata, am fost anuntati ca s-au furat salvari. Eram in panica, nu aveam cum sa aflam unde au ajuns masinile noastre. Pentru ca am ramas aici, un medic a plecat si a cumparat un salam de vara, cu soia, si paine. Mi s-a parut cel mai bun salam pe care l-am mancat vreodata", mai spune medicul.
Timp de cateva zile, strazile din Bucuresti, dar si din multe orase din tara au fost patrulate de militari si voluntari, iar schimburile de focuri cu "teroristii" au facut victime.
Potrivit statisticilor oficiale, la Revolutie, 1.142 de persoane si-au pierdut viata, 3.138 au fost ranite, iar 760 de oameni au fost retinuti.
Razboiul de strada cu inamici a caror identitate ramane si astazi, cel putin in parte, necunoscuta s-a incheiat in 25 decembrie 1989, cand Nicolae si Elena Ceausescu, prinsi la Targoviste, au fost executati in urma unui proces sumar, judecat de un tribunal militar.
0
2
