Guvernul a aprobat, in sedinta extraordinara de vineri, o ordonanta de urgenta ce completeaza OG nr.58/1998 privind organizare si desfasurarea activitatii de turism in Romania, informeaza Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri si Turism, intr-un comunicat. Actul normativ va permite reducerea TVA la pachetele all-inclusive din turism de la 24% la 9%.

"Prin actul normativ adoptat astazi, am facut un pas inainte in vederea aplicarii cotei de 9% in turism. Astfel, am creat definirea conceptelor pachetelor de cazare in legislatie, iar colegii de la Ministerul de Finante urmeaza ca in sedinta de guvern de saptamana viitoare sa reglementeze aplicarea acestei cote in legislatia fiscala, astfel incat de la 1.01.2015 sa fie aplicabila aceasta masura, asteptata de foarta multa vreme de industria turismului din Romania", a declarat Florin Nicolae Jianu, ministru pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri si Turism, citat in comunicat.

Potrivit sursei citate, ordonanta aprobata prevede definirea conceptului de cazare in unitatile de primire turistica cu functiuni de cazare dupa cum urmeaza:

a) cazare fara mic dejun;

b) cazare cu mic dejun - combinatia prestabilita a serviciilor de cazare si de asigurare a micului dejun, vandute sau oferite spre vanzare la un pret total;

c) cazare cu demipensiune - combinatia prestabilita a serviciilor de cazare, de asigurare a micului dejun si a pranzului sau a cinei, vandute sau oferite spre vanzare la un pret total;

d) cazare cu pensiune completa - combinatia prestabilita a serviciilor de cazare, de asigurare a micului dejun, a pranzului si a cinei, vandute sau oferite spre vanzare la un pret total;

e) cazare cu "all inclusive" - combinatia prestabilita a serviciilor de cazare, de asigurare a micului dejun, a pranzului, a cinei, a gustarilor dintre mese si a oricaror altor servicii de agrement turistic oferite cu mijloace proprii ale structurii de primire turistica, vandute sau oferite spre vanzare la un pret total.

Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri si Turism aminteste ca, zilele trecute, in urma negocierilor cu Fondul Monetar International si Comisia Europeana, partea romana a reusit sa obtina scaderea TVA-ului la pachetele din turism de la 24% la 9%.

"Am reusit sa rezolvam o problema importanta - scaderea TVA la pachetele all-inclusive din turism de la 24% la 9%. Era o problema de competitivitate a sectorului de turism din Romania. E un impact de 100 milioane de lei pe buget", declara marti, intr-o conferinta de presa, pemierul Victor Ponta.