Guvernul amana cu inca 5 ani, pana in 2019, dreptul calatorilor de a fi despagubiti la intarzieri CFR

de I.R.     HotNews.ro
Sâmbătă, 6 decembrie 2014, 14:15 Actualitate | Esenţial

Termenul de la care calatorii pot primi despagubiri pentru intarzierea trenurilor in curse pe teritoriul Romaniei, in baza unui regulament al Uniunii Europene, a fost amanat de Guvern cu inca cinci ani, pana in decembrie 2019, cu argumentul ca astfel de despagubiri ar crea CFR pagube semnificative, scrie Mediafax.

Amanarea a fost decisa in ultima sedinta de guvern, dupa ce acest termen mai fusese amanat o data, in 2009, pentru alti cinci ani, respectiv pana in decembrie 2014.

"Acordarea acestor derogari pentru urmatorii 5 ani este imperios necesara, devenind foarte dificil de asigurat, nivelul de regularitate, despagubirile si compensatiile pentru intarzieri producand pagube financiare semnificative operatorilor feroviari, urmare starii deficitare a infrastructurii feroviare, pentru care gestionarul de infrastructura nu poate fi tras la raspundere. Desi in perioada 2009-2014, s-au facut demersuri in privinta cresterii calitatii serviciilor feroviare prin masuri organizatorice si investitionale, reinnoirea derogarilor pentru urmatorii 5 ani este necesara pentru a obtine timp in vederea obtinerii unor compensatii adecvate pentru serviciul public si pentru asigurarea sumelor necesare respectarii standardelor minime de calitate a serviciilor prin reinnoirea/modernizarea parcului de material rulant, modernizarea sistemelor de informare a calatorilor, dotari pentru persoane cu mobilitate redusa la nivelul statiilor de cale ferata. Toate aceste masuri implica un efort investitional pe o perioada de 5-10 ani, care nu poate fi realizat intr-un timp scurt de actionariatele intreprinderilor de transport feroviar de calatori si ale gestionarului de infrastructura", este justificarea Guvernului.

Conform regulamentului european, a carui aplicare este amanata constant in Romania, calatorii au dreptul sa primeasca despagubiri in cazul anularii sau ori intarzierii trenurilor sau pierderii legaturilor intre curse, inclusiv sa li se ramburseze total sau partial banii platiti pe bilet.





















Intreb BT. Intalnire online: Credite pentru IMM-uri, in 2018. Doi specialisti raspund intrebarilor cititorilor, vineri, de la ora 12:00

Doi specialisti in credite pentru IMM de la Banca Transilvania raspund vineri, 15 decembrie 2017, de la ora 12.00 la intrebari puse de cititorii StartupCafe.ro si HotNews.ro, la o noua intalnire online "Intreb BT", pe tema creditelor pentru intreprinderi mici si mijlocii - IMM. Daniel Szekely si Marsela Petreus vor raspunde la intrebari pe teme precum planificarea creditarii, la inceputul unui nou an de business, tipuri de credite, in functie de nevoile afacerii, tipuri de garantii.
  • Pune intrebarile folosind formularul de comentarii de pe StartupCafe.ro

1939 vizualizari

  • +15 (15 voturi)    
    Idee pentru Guvern (Sâmbătă, 6 decembrie 2014, 14:19)

    CititorulComentator [utilizator]

    Băgați o ordonanță prin care călătorii să plătască despăgubiri CFR-ului pentru că aceștia ocupă vagoanele mai mult decât trebuie!

    Ce nesimțiți călătorii ăștia, niște squatters!
    • -1 (3 voturi)    
      tot felul de nesimtiti in tara (Sâmbătă, 6 decembrie 2014, 18:02)

      m1ha1 [utilizator] i-a raspuns lui CititorulComentator

      or fi mai nesimțiți ca ăia ce iau combustibilul mai scump cu 7 cenți ajungând printre cele mai scumpe din Europa după puterea de cumpărare ?
  • -6 (10 voturi)    
    aha (Sâmbătă, 6 decembrie 2014, 15:10)

    Mazeta [utilizator]

    Și GFR, operator privat, începând cu ce an acordă despăgubiri pentru întârzierea trenurilor sale?
    • +3 (3 voturi)    
      Aceeasi mancare de peste (Sâmbătă, 6 decembrie 2014, 16:56)

      Soljenitin [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Atata timp cat Plagiatorix nu pune de-o lege in sensul asta, nici GFR nu sunt obligati. D00h.
    • +2 (2 voturi)    
      TOT TIMPUL NUMAI PROSTII... (Sâmbătă, 6 decembrie 2014, 20:38)

      schroedinger [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Postezi p-aici! GFR nu transporta calatori.
      Mai i-ati o vacanta ca ne-am saturat de hehe-ul tau!
    • 0 (0 voturi)    
      GFR nu, pt ca iti plateste tie salarul (Duminică, 7 decembrie 2014, 9:23)

      Wanheda [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Asa ca nu da cu bata in balta, coordonati-va macar mai baieti, tu, colonelul si cu gusteru 333.
    • 0 (0 voturi)    
      simplu (Duminică, 7 decembrie 2014, 11:16)

      ValentinV [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Fiind privat, conform contractelor si pe baza a ceea ce se stipuleaza in ele la penalitati. Fa contract cu ei si agreeaza despagubiri. Dar la CFR poti? Nu poti.. pentru ca s-a amanat 5 ani.
  • +10 (10 voturi)    
    Nu, nu, nu (Sâmbătă, 6 decembrie 2014, 15:14)

    Soljenitin [utilizator]

    CEDO, nene. Pontissimul sa fie obligat sa asigure acest drept. Daca nu vrea prin convinere, atunci vrea prin constrangere, trebuie obligat sa o faca! Ei trebuie sa fie in slujba noastra, ca de aia ii platim, nu invers, nu decid scursurile pesediste drepturile romanilor!
  • +9 (9 voturi)    
    Ce-s aia 5 ani? (Sâmbătă, 6 decembrie 2014, 15:20)

    LiviuV [utilizator]

    Practic 1 calatorie Bucuresti - Timisoara si s-au scurs 5 ani. Si mai prelungim cu inca 5 ani ca nu au gasit solutii.

    Nesimtiti
  • +7 (7 voturi)    
    CFR (Sâmbătă, 6 decembrie 2014, 15:22)

    nimrod [utilizator]

    Ce-ar fi sa ne dea noua, calatorilor, despagubirile incepand de maine si directorilor de la calea ferata, salariile, incepand din 2019? Ha? Ce tupeu!
    Si uite-asa romanii vor muri mai departe in accidente cu microbuze rablagite.
  • +4 (4 voturi)    
    Umilinta (Sâmbătă, 6 decembrie 2014, 15:29)

    Alex1512 [utilizator]

    Nu stiu cum UE ne mai suporta.
    Astfel de masuri sunt usor de adoptat in tarile normale, pentru ca acolo lucrurile sunt bine organizate.
    La noi, daca s-ar aplica regulamentul, o buna parte din bugetul CFR s-ar duce pe despagubiri.
    Sunt absolut sigur ca in 2019 lucrurile nu vor fi foarte diferite fata de cele de astazi. Si nu ma refer doar la trasnporturi.
  • +3 (3 voturi)    
    :)))) (Sâmbătă, 6 decembrie 2014, 16:01)

    samka [utilizator]

    intarzieri la intarzieri, ce poate fi mai romanesc :)
    • 0 (0 voturi)    
      ... ce... ? (Duminică, 7 decembrie 2014, 8:40)

      Observatore [utilizator] i-a raspuns lui samka

      .... statul la coada !!!
  • +7 (7 voturi)    
    Popor de sclavi (Sâmbătă, 6 decembrie 2014, 16:05)

    Trojan.H [utilizator]

    Popor de sclavi controlat timp de 25 de ani (cu mici exceptii) de un cartel mafiot. E timpul sa punem presiune, iar cine nu intelege de vorba buna, o sa se incline in fata fortei.
  • +1 (1 vot)    
    eeeeh (Sâmbătă, 6 decembrie 2014, 20:33)

    transpenibilus [utilizator]

    GFR nu opereaza trenuri de calatori. Cine citeste stirea remarca usor ca e vorba de "dreptul calatorilor de a fi despagubiti". Dar ce parere are dumitrica? Sau alex4321 de ce nu are nicio statistica relevanta? hehe
  • +1 (1 vot)    
    mai incet cu furatul (Duminică, 7 decembrie 2014, 7:12)

    Francisc 1 [utilizator]

    daca nu se fura ca la balamuc 25 de ani aveam trenuri care ajungeau la timp asa....


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri