Andrei Andronie, autorul accidentului de pe Calea Floreasca din noiembrie 2011 in care si-au pierdut viata 2 persoane, condamnat la sapte ani de inchisoare

de I.C.     HotNews.ro
Vineri, 5 decembrie 2014, 16:44 Actualitate | Esenţial

Andrei Andronie a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucuresti la sapte ani de inchisoare pentru producerea accidentului din noiembrie 2011, de pe Calea Floreasca, in urma caruia au murit un taximetrist si o tanara, iar alte trei persoane au fost ranite, transmite Mediafax. Decizia de vineri a Curtii de Apel Bucuresti este definitiva, Andrei Andronie urmand sa fie incarcerat.

Andrei Andronie, fiul bancherului Jean Andronie, a primit o pedeapsa de sase ani de inchisoare pentru ucidere din culpa si trei ani pentru ca a refuzat sa se supuna testelor pentru stabilirea alcoolemiei. Instanta a dispus ca la condamnarea cea mai grea sa adauge un spor de pedeapsa de un an, Andrei Andronie urmand sa execute sapte ani de inchisoare. Din pedeapsa va fi scazuta perioada in care Andronie a fost arestat.

Pedeapsa lui Andrei Andronie a fost astfel majorata de la cinci ani si sase luni, cat dispusese, in 4 aprilie, Judecatoria Sectorului 1.

In acelasi dosar, Petrut George Barbu a fost condamnat la noua luni de inchisoare, tot pentru ucidere din culpa, instanta dispunand suspendarea executarii pedepsei, cu un termen de incercare de doi ani si noua luni. Instanta a mentinut astfel pedeapsa dispusa de Judecatoria Sectorului 1.

Andrei Andronie si George Barbu au fost obligati sa plateasca familiilor victimelor daune morale de 125.000 de euro, bani care vor fi achitati de doi asiguratori. Suma a fost redusa de la 490.000 de euro, cat stabilise Judecatoria Sectorului 1 ca trebuie sa plateasca cei doi partilor civile din dosar.

Instanta a admis astfel actiunile civile formulate de Corneliu Micu, Emilia Micu, Ianula Sofia Grama Micu, Luana Ramona Neamtu, Maitner Eugen Micu, Janina Stefania Dinca, Marcela Nistor si George Ciprian Nistor si i-a obligat in solidar pe cei doi inculpati la plata unor daune materiale si morale, retinand culpa lui Andronie de 90 la suta la producerea accidentului si a lui Barbu de 10 la suta.

Instanta a obligat asiguratorii de raspundere civila SC Omniasig Vienna Insurance Group SA si SC Astra Asigurare Reasigurare SA sa plateasca partilor civile sumele la care au fost obligati asiguratii acestora, Andrei Andronie si George Barbu, proportional culpei retinute in sarcina fiecaruia.

Decizia de vineri a Curtii de Apel Bucuresti este definitiva, Andrei Andronie urmand sa fie incarcerat.

In dimineata zilei de 5 noiembrie 2011, politistii au incercat sa-l opreasca in trafic pe Andrei Andronie, pe Calea Floreasca, care conducea un autoturism BMW, cu viteza foarte mare. Urmarit de politisti, tanarul a lovit un alt autoturism, iar in urma impactul, masina lui a fost proiectat intr-un taxi oprit pe partea dreapta a drumului, in care se pregatea sa urce o tanara de 22 de ani.

Taximetristul si tanara au murit pe loc, iar alte trei persoane au fost ranite si transportate atunci la spital.

In 15 aprilie 2013, Andrei Traian Andronie a fost trimis in judecata pentru ucidere din culpa, dar si pentru ca a refuzat sa ii fie recoltate probe biologice.

Andrei Andronie a stat in arest din 6 noiembrie pana in 6 decembrie 2011, cand a fost eliberat in urma unei decizii a Tribunalului Bucuresti.

Taximetristul Robert Stefan Micu (32 de ani) care a murit in accident, era absolvent a doua facultati si se pregatea de nunta, declarau rudele acestuia, dupa accident. Sora si unchiul acestuia au spus ca acesta practica taximetria in timpul liber, in rest activand in cadrul unui ONG.

Andrei Andronie, care la data accidentului avea 20 de ani, studia la o universitate din strainatate si venise atunci in Bucuresti pentru scurt timp.





















Articol sustinut de BRD Groupe Société Générale

Atelier de idei. Cum te ajuta tehnologia sa-ti faci mai mult timp pentru tine si planurile tale

Munca multa, stres, ore peste program, termene limita, sedinte lungi. Uneori, asa arata ziua de lucru a multora dintre noi. Din acest motiv e foarte important sa investesti in lucruri care te pot ajuta sa iti folosesti mai bine timpul petrecut la birou. Sa lucrezi mai bine, mai usor si mai repede poate insemna mai mult timp pentru tine si pentru cei dragi. Iti propunem, asadar, cinci directii care te pot ajuta pe plan profesional si personal.

2730 vizualizari

  • +8 (8 voturi)    
    Excelent. Poate se maturizeaza acolo. (Vineri, 5 decembrie 2014, 17:01)

    Excelsior [utilizator]

    ...si poate primesc tot asa si ailalti ca de Paunesti, Huidulesti si alti ucigasi in libertate m-am saturat.
    • +1 (3 voturi)    
      S-a purtat ca micul Ponta (Vineri, 5 decembrie 2014, 17:23)

      Bwana [utilizator] i-a raspuns lui Excelsior

      ..in tot acest interval.
      Poate ca acolo va fi analizat atitudinea avuta...ca sa folosesc un artificiu gramatical..si o sa-i iasa metanul de sub meninge...
  • 0 (4 voturi)    
    puțin... (Vineri, 5 decembrie 2014, 17:24)

    newshot [utilizator]

    Puțin...
    ''....un taximetrist si o tanara, iar alte trei persoane au fost ranite...''
    Parcă este o știre de la un atentat.
    Deunăzi am avut o discuție cu niste cetățeni americani, despre pedepsele care sunt în america când este vorba despre pierderi de vieți omenești.
    Eu, ca un bun creștin am susținut cu tărie suspendarea pedepsei capitale. un interlocutor m-a contrazis vehement (off, americanii ăstia...!) statul unde locuiește, incă susține pedeapsa capitală.
    Știți ce m-a întrebat? daca victimele ar fi fost mama și fratele tau ai mai fi acceptat așa ușor ''indulgența'' justiției?
    Nu am știut ce să- răspund. Sincer.
    Voi ce ați fi zis?

    Și pe langă toate măscăriciul era beat, mort. Nu poate fi vorba de omor din culpă...
    O să iasă din pușcărie peste 4 ani, o să o ducă bine la pârnaie...
    O să ne râdă în nas, exact cum fac toți ''nevionovații'' (chiar și psd-iști) după ce ies de acolo.
    • +1 (5 voturi)    
      Fara suparare (Vineri, 5 decembrie 2014, 19:33)

      Fane Babanu [utilizator] i-a raspuns lui newshot

      Intreaba-l pe prietenul tau ce parere are despre faptul ca justitia din tara lui i face scapati pe cei care produc accidente mortale in tara noastra. In state nu se aplica contopirea , acolo se aduna delictele dar unul care primeste 20 de ani poate sa iasa afara dupa doar 1 an. La noi in pedeapsa cea mai mare intra celelalte si daca primeste 7 ani e posibil sa-i faca pe toti 7 fara sporuri.
  • +6 (6 voturi)    
    e bine si asa (Vineri, 5 decembrie 2014, 18:03)

    simplu_cetatean [utilizator]

    Lasa ca cum studiaza la facultatea din Rahova. Nenorocitul a avut tot timpul o atitudine de stapan, poate are norocul sa intalneasca o grupare sado-maso la mititica. Asa sa-i surada norocul.
    • +5 (5 voturi)    
      nu sunt convins (Vineri, 5 decembrie 2014, 18:43)

      newshot [utilizator] i-a raspuns lui simplu_cetatean

      cum ziceam, nu sunt convins ca o sa-i fie tare greu.
      cu banii lui tăticu... se plătesc contribuții... și o să o ducă binișor.
      nu înțeleg sintagma: ''deținut model''
      și asa o să i se scurteze pedeapsa... mai scrie o carte, pachete săptămânale, tv, telefon, internet...
      nu o să moară la ocnă.
      cu bani se rezolvă problemele mult mai ușor


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică