ANALIZA HotNews.ro Radiografia unui succes remarcabil in Republica Moldova: Cum ne dau vecinii de la est un exemplu despre cum poate fi folosita tehnologia pentru impiedicarea votului multiplu. Chisinaul va testa in 2018 votul electronic in Diaspora
Lupta cu votul multiplu e dusa cu ajutorul internetului
In Romania un milion de oameni au votat la recentele "prezidentiale" pe liste suplimentare si in unele sectii de votare turismul electoral a atins cote uluitoare. Ei bine, vecinii de la est, desi la multe capitole stau mai rau ca noi, au reusit sa ne surclaseze la prevenirea voturilor multiple printr-un sistem ingenios si mai ales necostisitor.
Moldova a aplicat la nivel national un sistem informatic ce previne votul multiplu, existand si liste electronice ale alegatorilor, pe langa cele traditionale, de pe hartie. Practic, in fiecare sectie de votare exista cel putin un computer, iar alegatorul, cand vine in sectie, trebuie sa se inregistreze la operatorul de la calculator, dandu-i CNP-ul. Acesta consulta listele in timp real si vede daca persoana a mai votat in acea zi undeva. In acest mod se previne votul multiplu, iar "turismul" electoral nu mai este posibil, fiindca sistemul l-ar depista.
Din 2008 s-a construit proiectul informatizarii electorale, in 2009 s-a facut primul test, la alegerile din 2012 s-au facut teste extinse si in localitati mici, iar acum, la alegerile parlamentare din 2014 s-a aplicat sistemul in toata tara.
In cele mai mari sectii de votare din Republica Moldova sunt arondati 3.000 de alegatori, iar in cele mai mici 100-200, acolo fiind cate un singur calculator. Toate calculatoarele au fost conectate la internet si astfel a putut fi folosit "Registrul electronic al alegatorilor". "Moldova este destul de compacta teritorial, am utilizat capacitatile a patru operatori (cel national de telefonie fixa si trei operatori mobili privati)", a explicat seful CEC, Iurie Ciocan.
Interesant e ca proiectul nu a costat zeci de milioane de euro, cum ne-am astepta daca ar fi fost creat in Romania, ci numai doua milioane euro, proiectul fiind sustinut financiar si de UE. Mai mult, nu s-a apelat la giganti internationali de tehnologie, ci soft-ul a fost creat in interiorul CEC, dar cu atragerea unor programatori selectati in urma unui concurs international. "Am avut oferte de la companii internationale, preponderent spaniole, au facut prezentari si au venit cu oferte, insa ofertele erau mult prea mari ca pret. Spre exemplu, doar pentru cateva module de inregistrare a alegatorilor oferta depasea doua milioane euro. Era vorba de doar cateva module, dar noi, cu doua milioane euro am reusit sa rezolvam tot. Oricum, carentele de securitate descoperite acum pot fi rezolvate pana la alegerile locale si putem lua masuri de precautie", spune Iurie Ciocan.
Apoi, in afara celor doua milioane euro, de la buget au mai fost alocati circa 30 milioane lei moldovenesti (1,7 milioane euro) pentru computere, acestea urmand a fi si folosite la alegerile locale din 2015 si apoi puse la dispozitia scolilor, a explicat Iurie Ciocan
Atacurile dubioase nu au putut opri votarea
Sigur ca acest sistem electronic nu avea cum sa functioneze perfect din prima, existand probleme la unele sectii de votare unde registrul electronic nu a putut fi consultat mereu, "Calculatoarele au mers bine, insa nu si reteaua. In unele segmente serverele aratau full busy si noi acum incercam sa examinam din care considerente, fiindca in mod normal, sarcina de baza nu trebuia sa incarce atat de mult reteaua (...) Niciun moment nu s-a oprit votul, noi am mers acum pe doua sisteme aplicate in paralel", spune seful Comisiei Electorale Centrale.
Aceste probleme ar putea sa nu fie o pura intamplare, ci sa fie rezultatul unui atac deliberat, insa numai dupa o investigatie se va putea spune clar "Sunt anumite presupuneri ca au fost tentative de incarcare artificiala. Ar fi cel mai neprofesionist sa aratam cu degetul si sa zicem: uite, am fost atacati. Noi incercam sa ne lamurim pe interior, dar la prima vedere specialistii nostri spun ca sistemul se incarca artificial mai mult decat era cazul sa fie incarcat. Aici, fie ca pe interior avem cateva scripturi care ne-au creat probleme, fie ca intr-adevar sarcina a venit de la vreun terminal, un computer, de la un stick exterior. Urmeaza sa ne lamurim, acum ne concetram la totalizarea si definitivarea rezultatelor finale".
Va renunta Republica Moldova la listele electorale de hartie, bazandu-se doar pe "Registrul electronic al alegatorului"? Seful CEC spune ca nu prea curand. "Imi vine greu sa zic acum, urmeaza, cred eu, in cateva randuri sa mergem in paralel cu cele doua sisteme pentru ca si alegatorii sa aiba o certitudine ca totul e bine. Din pacate, ceea ce a fost acum nu ne ajuta cu increderea, trebuie sa mai muncim si sa aratam tuturor ca merita trecerea de la un sistem la altul. Nu avem de gand sa ne oprim si principalul scop este dezvoltarea acestui sistem informational in asa mod incat alegatorii nostri, atat cei din diaspora, cat si cei din tara, sa poata vota electronic, la distanta".
Diaspora este o prioritate, procedurile au fost simplificate: Noi am invatat lectia din ce au patit colegii nostri din Romania, AEP si BEC
Republica Moldova a pornit hotarat pe drumul pe care Romania promitea demult sa o apuce, dar nu a facut-o. Mai exact, votul electronic va deveni certitudine la est de Prut.
"Asa e stabilit si in planul nostru strategic si in legea privind informatizarea sistemului electoral. In 2018, la urmatoarele alegeri parlamentare vrem sa lansam un proiect pilot. Acum se dezvolta procedurile electronice de identificare a cetatenilor la distanta, inclusiv incercam sa vedem experienta altor state cu utilizarea capacitatilor sistemului bancar cand se mai fac interconexiuni pentru verificari suplimentare ale cetatenilor. Ca si tara, Estonia e un exemplu bun", spune seful CEC.
Trebuie insa neaparat rezolvate doua probleme importante: cum poate fi identificat cetateanul la distanta si cum poate fi autentificat votul "In 2018 va fi un proiect pilot, insa pana atunci trebuie sa ne pregatim nu doar tehnic, ci si moral la nivelul societatii, dar trebuie sa ajustam si baza legala care sa ne permita sa facem acest lucru. Astazi, nicio lege din Republica Moldova nu reglementeaza asta, dar avem timp suficient".
Seful CEC spune ca in niciun caz votul electronic nu va fi o varianta obligatorie, ci se vrea a fi o optiune care sa suplimenteze posibilitatile existente, mai ales pentru moldovenii din afara tarii. "Am avut foarte largi discutii la nivel politic si administrativ despre faptul ca cetatenii din diaspora voteaza mai greu din cauza distantelor pana la birourile electorale deschise peste hotare. Am avut 95 de birouri peste hotare, am avut solicitari mult mai mari, dar ne-am putut asuma responsabilitatea doar pentru 95 de birouri. Daca reusim sa implementam acest vot la distanta, cei din diaspora vor fi marii beneficiarii, dar o data implementat el va avea putere si pentru cei din tara.
Si Romania a fost o sursa de inspiratie pentru Moldova, dar nu in sensul pozitiv pentru tara noastra "Noi am invatat lectia din ce au patit colegii nostri din Romania, AEP si BEC, si am suplinit din start si numarul de cabine si de stampile si de urne si sa stiti ca am modificat si procedura de depunere a declaratiei pe propria raspundere privind abtinerea de la multipla votare", explica Ciocan care spune ca procedura a fost simplificata la maxim prin modificarea listei electorale suplimentare unde s-a introdus o noua rubrica unde alegatorul a semnat chiar in lista electorala. "Practic, aplicand semnatura, el declara ca se abtine de la multipla votare, noi am exclus practic necesitatea depunerii unei declaratii pe o alta coala de hartie unde ar fi trebuit sa scrii ceva, sa completezi date, am fluidizat procesul".
Liste electronice vs liste pe hartie
Dupa scandalul din Romania, unde un milion de oameni au votat pe liste suplimentare, nu putem decat sa ne intrebvam care tip de liste sunt mai actualizate in Republica Moldova: cele de pe hartie (mai vechi) sau cele electronice (foarte noi)? "Va atrag atentia in legatura cu urmatoarele detalii: anterior, toate listele electorale erau compilate in primarii, respectiv primarii introduceau in liste doar locuitorii din comuna, iar la ultimele alegeri am avut doar 2,8 milioane de alegatori pe hartie. Ei bine, la aceste alegeri cand am lansat Registrul electronic, noi am ajuns sa avem in el peste 3,2 milioane. Explicatia este ca pentru prima data in istoria moderna a Moldovei au primit statut de alegatori cetatenii care stau in localitatile din stanga Nistrului, care sunt temporar in afara controlului constitutional al Chisinaului, dar sunt cetateni moldoveni si au acte de identitate in regula", spune Iurie Ciocan care precizeaza ca au fost adaugati si 180.000 de oameni care anterior nu erau in listele de pe hartie, fiindca nu aveau inregistrare la domiciliu.
Seful CEC explica faptul ca pe varianta tiparita, distribuita in teritoriu, au fost 2,8 miliioane, iar in cea electronica au fost cu 400.000 mai multi. Lista electronica este mai completa, dar in Transnistria, neexistand primarii controlate de Chisinau, nu au existat birouri electorale. "Noi le-am creat conditii pe malul drept al Nistrului, au fost birouri imputernicite care sa deserveasca aceasta categorie de alegatori" Chiar si asa, nu le-a fost usor sa voteze fiindca li s-a ingreunat trecerea in partea controlata de Chisinau "Au fost create impedimente de catre asa-numitele autoritati neconstitutionale din stanga Nistrului care anume in aceasta zi au inasprit controlul la trecerea de pe malul stang, pe malul drept si doar ceva mai mult de 7.000 de alegatori au putut vota".
Urmatorul moment important pentru sistemul electronic de prevenire a votului multiplu va fi in 2015 cand se vor tine alegerile locale. Seful CEC spune ca prioritatea va fi pe intarirea partii de securitate "Vrem sa fortificam securitatea sistemului, pentru ca functionalitatea s-a dovedit una foarte buna".

România și-a dublat în ultimii 5 ani deficitul comercial cu produse alimentare. În 9 luni am importat aproape 8 milioane de tone de produse agroalimentare
Topul județelor după numărul de teste COVID care se fac în fiecare zi: București pe primul loc, Vrancea pe ultimul / Datele oficiale publicate de Ministerul Sănătății
VIDEO Va deveni Podul peste Dunăre de la Brăila un „muzeu”? „Tocmai a fost emisă autorizația de construire pentru primii kilometri din drumurile de legătură”
ANALIZĂ 44 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977: Câte clădiri a consolidat Primăria Capitalei, câte au risc seismic și ce planuri are noua administrație
Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
Profesorul Radu Gologan, după prima etapă a Olimpiadei de Matematică, organizată online: „Am descoperit uluiți extrem de multe fraude. Părinți care contestă corupția din România își impun copiii prin corupție”
Trebuie odată și odată să dispară astfel de specimene!
- justa remarca despre PDL....oricum, TOTI se tem de adevar. Si asa parca mi-am si raspuns :).
DNA trebuie sa faca ceva si apoi vor introduce si ai nostri un program care, pe baza CNP-ului, va impiedica votul multiplu.
Pana atunci plagiatorii, mincinosii, hotii vor triumfa.
Asa ca personal sunt tare curios cu ce-o sa ne confruntam la alegerile parlamentare din 2016.
Problema e sa se doreasca.
In rest, vad ca si la ei sunt aceleasi probleme ca si la noi, mai putin faptul ca la ei s-a putut implementa ca proiect pilot si ca la ei s-a putut face intern, cu bani mult mai putini.
Si in Romania s-ar putea face la fel, pentru ca infrastructura de comunicatie la noi este intr-o stare surprinzator de buna, comparativ cu restul infrastructurii.
Dar la noi 2 mil e doar spaga pentru UTI sau Ghita, mai trebuie inca 250,000 cu care niste studenti isteti sa incropeasca ceva.
Se pare ca nu mai e mult pana cand ai nostri vor ramane singurii, nu incompetenti, ci rau-voitori, care nu vor sa faca uz de ceea ce este absolut evident pentru a scapa de una din cele mai mari probleme ale procesului electoral. Sa fim seriosi, chiar e la mintea cocosului.
P$D ar fi trebuit sa fie primii care sa implementeze un sistem, repet, banal, pentru prevenirea fraudei electorale daca tot se plang ca niste copii carora li s-a furat mingea in fata blocului ca in 2009 a pierdut candidatul lor din cauza fraudarii din diaspora.
Dar de ce ar face Ponta ceva in acest sens cand, pana la urma, a iesit in 2009 candidatul pe care el l-a votat, adica Basescu :))) Ma mir doar ca nu l-a sustinut mai mult pe Base, la o adica asa faci, cel putin la inceput, cand iese ala pe care ai pus tu stampila. :)) Esti alaturi de el :))
(cand spun asta ma iau dupa dezvaluirea prin SMS facuta de un mare membru PSD, ramas anonim, la emisiunea lui Rares Bogdan, cand era invitat Vanghelie, dupa excludere. Ca Ponta nu a votat cu Geoana in primul tur a dezvaluit chiar Ponta, acum se pare ca nu a votat cu propriul partid nici in turul II. Daca n-as sti mai bine, as crede ca omul asta incearca sa saboteze P$D prin tot ce face, si reuseste. In cazul asta e persoana mea preferata. Tine-o tot asa fratioare pana ramaneti partid de maxim 5%. Eu te sustin :D)
expertiza PSD in frauda electronica se rezuma la cativa gainari specializati in clonarea de carduri, gen beizadeaua din Petrosani
Mi-e teama ca la noi impostura este, de prea multe ori, un atribut a conducerii.
Avem tot felul de "sefi" care nu pricep in mod real mai nimic din ceea ce "conduc", sunt pusi / mentinuti in baza unor reglementari care sa conserve "stabilitatea sistemului".
Informatizarea implica un dinamism pe care nu si-l asuma, din teama, necunoastere, neputinta. "Merge si asa". Si nu raspund niciodata.
Daca analizezi problema vreo 10 minute o sa vezi ca nu e chiar asa de simplu de atins toate cerintele de securitate, performanta, mentenabilitate, stabilitate, scalabilitate, si bugetul in final poate trece lejer de 1 milion. Plus o marja de profit si un contract de mentenanta si suport pe cativa ani, se fac 2.
Serios, baza de date cu toate CNP-urile valide, eventual partitionata dupa diverse criterii pe mai multe servere, ca sa faci load balancing.
Securitate = SSL, daca te mai ajuta si STS-ul, e rezolvata
Apoi o pagina, care in care introduci CNP-ul, trimiti la server acel CNP, se verifica daca a votat in ziua aia, daca nu a votat, dai ok-ul, si il inregistrezi, daca a votat, dai eroare si mesaj la cel din comisie.
Cateva zile de programare, cateva zile cu instalare sisteme, testare, te mai costa partea de hardware ceva, poate si niste liceente windows, sau il faci pe linux sa fie mai ieftin.
manual de utilizare? pentru cine? pentru cei din sectiile electorale? le dai doar URL-ul, si gata.
poate daca ajungi sa platesti si toate calculatoarele din sectiile de votare, da ajungi lejer la 2 milioane de euro, altfel, nu prea e cazul, nu?
Apoi incepi cu protocolul de comunicare intre terminal si server. E o pagina web chioara? E accesibila din afara? Se poate lega de ea un gigel care poate face submituri la CNP-uri random?
Ai un numar maxim de 18milioane de cnp-uri, asta inseamna o medie de pana 400 de requesturi pe secunda (probabil triplu in orele de varf)
Chestiile astea cu 'Fac programul in 10 minute, pentru 10$' nu prea tin atunci cand vrei chiar sa iti functioneze sistemul si sa nu iti crape fix in ziua aia in care ai nevoie de el.
Astfel, in momentul in care se transmite un CNP stim ca: (1) vine de la o statie legitima (cheia statiei), (2) vine de la o sectie de votare legitima (cheia sectiei), (3) vine pe un canal securizat (contul de VPN si IP dedicat sectiei).
Daca se respecta procedurile de distribuire a materialelor (CD cu aplicatia, cheia privata a statiei, user parola de VPN) si de activare a aplicatiei e practic imposibil de fraudat.
Partea de scalabilitate e o problema mecanica, stii numarul de cereri, calculezi resurse necesare. La fel si partea de redundanta. Un pret de 1-2 milioane este ok pentru un astfel de sistem.
Scanarea actului de identitate dureaza cateva secunde deci nu ar fi nevoie de formulare completate si declaratii semnate. Softurile utilizate in punctele de trecere a frontierei ar putea fi foarte simplu si ieftin adaptate.
Daca vrem ca ceva sa se schimbe, trebuie ori sa o faca politicienii pentru noi (s-a vazut cat si cum), ori sa fie constransi din afara (asta insa nu e pe gratis), ori sa iesim si sa demonstram cu mic cu mare.
Nu protest, nu violenta, ci iesit frumos in toate orasele din tara in fiecare Duminica la ora 14:00 si cerut un singur lucru: vot electronic si prin corespondenta!
Demonstratia si votul sunt singurele mecanisme prin care societatea civila se impune, mai ales atunci cand alesii urmaresc alte interese.
Avem armate de jandarmi dar nu ne invata nimeni cum sa demonstram. Inseamna ca alesilor le e teama de astfel de iesiri care de fapt sunt normale intr-o democratie!
iar imi creste tensiunea cind vad ce simplu s-ar fi putut rezolva MACAR problema asta.
io vreau sa vad singe! recunosc...
De exemplu aici se poate descarca proiectul facut de estonieni in acest scop, folosit deja la ei, si care ar putea fi adaptat destul de usor la cerintele noastre: https://github.com/vvk-ehk/evalimine
Pun pariu ca si moldovenii ar fi dispusi sa ne ajute sa implementam un astfel de sistem, avand deja experienta, daca s-ar dori punerea lui in practica. Ne-am putea uni fortele cu ei sa il dezvoltam in comun cu costuri minime.