România este statul UE cu cele mai multe decese cauzate de accidentele în trafic, menţionează ultimul studiu al Comisiei Europene despre sănătate publică. De patru ori mai mulţi români decât britanici mor anual în trafic. Suntem urmaţi de Polonia, Lituania şi Croaţia.

Din 2009 până în 2012, accidentele rutiere mortale au scăzut în România dar prea lent comparativ cu celelalte ţări europene. În ultimul deceniu, în România scăderea accidentelor rutiere mortale a fost de 24%, de două ori mai puţin decât scăderea înregistrată în medie în UE.

Tinerii sunt cel mai frecvent implicaţi în accidente mortale, cu un vârf de risc între 15 şi 24 de ani. Bărbaţii sunt mult mai frecvent victimele accidentelor rutiere decât femeile.

Studiul citat menţionează că cele mai multe accidente rutiere pot fi prevenite prin îmbunătăţirea drumurilor şi respectarea măsurilor de siguranţă rutieră. În timp ce Lituania este oferită drept exemplu pozitiv pentru o scădere accelerată a ratei accidentelor rutiere mortale, România alături de Malta, Croaţia şi Bulgaria este trecută la capitolul negativ al ţărilor unde frecvenţa acestor accidente scade prea încet.