Sambata, regimul termic va fi apropiat sau chiar usor mai ridicat decat cel normal pentru aceasta data in regiunile intracarpatice, in timp ce in rest valorile termice se vor situa sub mediile multianuale specifice pentru sfarsit de noiembrie, informeaza Mediafax. Cerul va fi mai mult noros si temporar va ploua in Banat si Crisana, vor fi mai ales ploi si lapovita in Transilvania si Maramures, predominant ninsori in Moldova, in timp ce in Oltenia, Muntenia si Dobrogea, ziua vor fi ploi si lapovita, iar noaptea mai mult ninsori.

Izolat se va produce polei. Vantul va sufla slab si moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre -3 grade in Moldova si 11 grade in Banat, iar cele minime se vor situa, in general, intre -6 si 4 grade. In zonele joase din sud, dimineata va fi ceata.

La Bucuresti, vremea va fi inchisa si rece. In prima parte a zilei vor fi conditii de ceata, dupa-amiaza vor cadea precipitatii slabe, predominant ploi, iar spre seara si noaptea, mai ales sub forma de lapovita si ninsoare. Vantul va sufla slab si moderat. Temperatura maxima se va situa in jurul valorii de 1 grad, iar cea minima va fi de -2...-1 grad.

La munte, innorarile vor persista si temporar se vor semnala precipitatii slabe sub forma de ninsoare in Carpatii Orientali, mixte in grupa estica a Carpatilor Meridionali si sub forma de ploaie in restul masivelor montane. Cu totul izolat vor fi conditii de polei. Vantul va sufla slab si moderat. Temperatura aerului nu va avea variatii semnificative fata de ziua anterioara.

Duminica, vremea va fi mult mai rece decat in mod obisnuit la aceasta data in regiunile extracarpatice si normala termic in restul teritoriului. Cerul va fi mai mult noros si vor cadea precipitatii, in general slabe cantitativ, cu precadere in vestul si sud-vestul tarii. In Banat si Crisana vor fi ploi, iar in Oltenia precipitatiile vor fi mixte ziua si predominant ninsori noaptea. In celelalte regiuni doar trecator si izolat vor fi fulguieli sau lapovite.

Pe timpul noptii vantul va deveni in general moderat in sud si sud-vest, iar in Banat si pe crestele montane va avea intensificari locale. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre -3 grade in Moldova si 8 grade in Dealurile de Vest, iar cele minime se vor incadra, in general, intre -9 si 3 grade.

La munte, cerul va fi mai mult noros si temporar vor mai fi precipitatii in general slabe cantitativ. Acestea vor mai ales sub forma de ninsoare in Carpatii Orientali si Meridionali, in timp ce, in restul zonei montane vor predomina ploile.Vantul va sufla slab si moderat, cu unele intensificari spre sfarsitul intervalului in zona Muntilor Banatului. Temperatura aerului va avea valori comparabile cu cele din intervalul anterior.