Administratia Nationala de Meteorologie a realizat o estimare sezoniera a temperaturilor si a cantitatilor de precipitatii pe teritoriul Romaniei, pana in luna februarie a anului viitor.

Circulatie de iarnaFoto: HotNews / DP

Estimarile sezoniere sunt realizate de catre Centrul European pentru prognoze pe medie durata (ECMWF) de la Reading, Anglia si au un grad de realizare de aproximativ 60%. Este estimata distributia temperaturilor medii lunare, precum si distributia cantitatilor lunare de precipitatii, iar fenomenele extreme cu o durata scurta de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs, citeaza Mediafax.

DECEMBRIE

Temperaturile medii lunare vor fi, in general, apropiate de mediile multianuale in aproape toata tara, iar local in sud-estul si sudul tarii vor fi posibile valori termice mai ridicate decat cele normale.

Cantitatile lunare de precipitatii vor fi normale in cea mai mare parte a regiunilor, local in centrul tarii fiind posibile valori peste mediile climatologice, iar in sud, sub norme.

IANUARIE

Temperatura medie lunara a aerului va avea valori peste mediile climatologice local in sudul, sud-estul si vestul tarii, iar in restul teritoriului valorile termice vor fi apropiate de normal.

Precipitatiile lunare vor fi apropiate de mediile multianuale in estul, sud-estul si sudul tarii, iar in restul regiunilor acestea vor prezenta o tendinta de excedent.

FEBRUARIE

Temperatura medie lunara a aerului va inregistra valori sub mediile climatologice in zonele nordice si centrale, local in sud-estul tarii valorile termice vor fi mai ridicate decat mediile, iar in restul regiunilor, normale.

Cantitatile lunare de precipitatii se vor situa in general in limite normale in zonele estice, sud-estice si sudice, iar in restul regiunilor, acestea vor prezenta o tendinta spre excedent.