Un cioban a ajuns primul la locul accidentului elicopterului MApN: Nu voi uita niciodata ce am vazut acolo
Beniamin Padure, cioban din satul sibian Stejaris, este primul care a ajuns la locul accidentului aviatic, el povestind ca nu vrea sa mai vada niciodata in viata lui ceea ce a vazut acolo.
Ciobanul se afla cu oile pe unul din dealurile din apropierea localitatii si spune ca a auzit elicopterul in zbor, dar era ceata si nu l-a vazut. La scurt timp, a auzit o explozie si a vazut un fum negru.
"Era ceata de nu vedeai la zece metri in fata ochilor. Am auzit zgomot ca de elicopter sau avion, dar nu-l puteam vedea. Cand am auzit explozia, am fugit cu colegul meu spre locul de unde a venit zgomotul. Cand am ajuns langa elicopter, am inceput sa strigam daca ne aude cineva. Ne-a raspuns un barbat si m-am dus langa el, mi-a cerut apa, dar nu aveam la mine", a spus Beniamin Padure.
El spune ca barbatul era plin de arsuri pe maini, pe corp si pe picioare, dar era constient.
"M-a intrebat unde suntem si i-am explicat ca intre Stejaris si Malancrav. A luat telefonul si si-a sunat seful si i-a zis ca elicopterul s-a prabusit si i-a explicat unde", afirma el.
Beniamin Padure povesteste ca, la o distanta de aproximativ 15 metri de primul ranit, l-au auzit gemand pe al doilea.
"Cel de-al doilea era taiat rau pe fata si ars peste tot. Ce am vazut aici nu mai vreau sa vad niciodata in viata mea si nici nu cred ca voi uita vreodata", afirma ciobanul.
El povesteste ca ulterior a vazut, in jurul elicopterului, pe o raza de circa 30 de metri, si celelalte victime.
Beniamin Padure spune ca el a ramas la locul accidentului pana cand au venit salvatorii, iar colegul sau a plecat cu oile.
Opt militari si-au pierdut viata si alti doi au fost raniti in urma prabusirii elicopterului militar IAR-330 PUMA, vineri, in jurul orei 10.40, in zona localitatii Malancrav, din judetul Sibiu. Zona este extrem de accidentata, unde doar masini de teren sau tractoare pot ajunge.
Potrivit MApN, elicopterul apartinea Bazei 71 Aeriana de la Campia Turzii, se afla in misiune si ar fi urmat sa participe la un exercitiu in Poligonul Cincu.
Cei doi raniti au fost dusi la UPU a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta din Targu Mures, unul cu elicopterul SMURD, iar celalalt cu o ambulanta. Medicii au stabilit ca, intrucat au arsuri pe 40% din suprafata corpului, acestia sa fie transferati cu un avion Spartan la Spitalul de Arsi din Bucuresti.

Povestea tinerei din Bacău care ține spectacole de stand-up comedy în Europa în patru limbi diferite și l-a făcut pe Seinfeld să râdă
INTERVIU Vestea bună și vestea proastă despre tulpina SARS-CoV2 din Africa de Sud, confirmată în premieră în România: Cât de ușor se transmite și cât de eficiente sunt vaccinurile împotriva ei?
Noua LISTĂ a țărilor din zona galbenă / Republica Moldova, Italia, Spania, Franța sau Marea Britanie, pe listă
Unul din cei doi pacienți din România infectați cu tulpina africană a SARS-COV2, fosta jurnalistă Liana Alexandru, povestește aventura sa COVID-19: cum s-au încurcat rezultatele testelor și cum voluntarii au salvat situația
CDC-ul american are un ghid cu sfaturi în cazul unei apocalipse zombi / Dr. Seuss, în topul vânzărilor Amazon după ce a fost acuzat de rasism / Nou film Star Trek, nou serial Terminator, confirmate
FOTOGALERIE Primăria Capitalei a montat anul trecut 500 de stații STB noi, de aproape 10.000 de euro bucata. Deși nu le-a plătit încă, o parte au fost deja vandalizate