Dosarul de incompatibilitate al lui Iohannis: Inalta Curte stabileste marti daca recursul ANI este admisibil

de R.M.     HotNews.ro
Luni, 17 noiembrie 2014, 20:30 Actualitate | Esenţial

Dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis va fi luat in discutie, marti, de judecatorii instantei supreme, fara a se incepe insa judecarea acestuia, magistratii urmand sa stabileasca daca recursul Agentiei Nationale de Integritate (ANI) este sau nu admisibil, anunta Mediafax.

Potrivit Codului de procedura penala, exista trei posibilitati prin care se poate solutiona admisibilitatea recursului.

Astfel, conform articolului 493, care reglementeaza procedura de filtrare a recursurilor, cand aceasta cale de atac este de competenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in cazul in care completul este in unanimitate de acord ca recursul nu indeplineste cerintele de forma, ca motivele de casare invocate si dezvoltarea lor nu se incadreaza in cele prevazute de lege sau ca recursul este evident nefondat, anuleaza sau, dupa caz, respinge recursul printr-o decizie motivata, pronuntata, fara citarea partilor, care nu este supusa niciunei cai de atac. Ulterior, decizia se comunica partilor implicate in proces.

In acest caz, se mentine decizia de la Curtea de Apel Alba-Iulia, care a dispus anularea raportului prin care ANI a stabilit ca Iohannis a fost incompatibil.

"Daca raportul apreciaza ca recursul este admisibil si toti membrii sunt de acord, iar problema de drept care se pune in recurs nu este controversata sau face obiectul unei jurisprudente constante a Inaltei Curti de Casare si Justitie, completul se poate pronunta asupra fondului recursului, fara citarea partilor, printr-o decizie definitiva, care se comunica partilor", este a doua varianta de solutionare a acestui dosar.

O a treia posibilitate este aceea ca membrii completului sa pronunte, fara citarea partilor, o incheiere de admitere in principiu a recursului si sa fixeze termenul de judecata pe fond a recursului, cu citarea partilor.

Instanta suprema este cea care va decide definitiv daca primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a fost in incompatibilitate in perioada in care a reprezentat municipiul in adunarile generale ale actionarilor societatilor Apa Canal si Piete sau daca raportul ANI va fi anulat, asa cum a dispus si Curtea de Apel Alba-Iulia.

Agentia Nationala de Integritate ceruse instantei supreme, in 22 octombrie, sa ia in discutie mai repede dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, considerand ca judecata ar trebui sa aiba loc inainte de al doilea tur al alegerilor prezidentiale, nu la doua zile dupa, dar aceasta solicitare a fost respinsa in 27 octombrie.

In 24 aprilie 2013, Agentia Nationala de Integritate anunta ca a constatat ca primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se afla in stare de incompatibilitate, intrucat are si calitatea de reprezentant al municipiului in Adunarea Generala a Actionarilor SC Apa Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 si SC Piete SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.

In septembrie 2013, Klaus Iohannis a castigat procesul intentat ANI, dupa ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestatia acestuia la raportul de evaluare prin care ANI constata ca se afla in incompatibilitate si a dispus anularea deciziei. Hotararea a fost contestata de ANI la instanta suprema.

Mai mult, Curtea Constitutionala (CC) va dezbate, din nou, in 9 decembrie, articolul din Legea 161/2003 in baza caruia ANI i-a declarat incompatibili pe mai multi alesi locali, intre care si candidatul la prezidentiale Klaus Iohannis.

Este vorba despre articolul 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, care prevede ca alesii locali sunt incompatibili daca ocupa si functii in adunarile generale ale societatilor comerciale de interes local sau sunt reprezentanti ai statului in adunarile generale ale unor societati comerciale de interes national.

"Functia de primar si viceprimar, primar general si viceprimar al municipiului Bucuresti, presedinte si vicepresedinte al consiliului judetean este incompatibila cu (...) functia de reprezentant al unitatii administrativ-teritoriale in adunarile generale ale societatilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului in adunarea generala a unei societati comerciale de interes national", prevede articolul 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003.

Articolul de lege a fost analizat in 7 octombrie de judecatorii constitutionali, care au amanat atunci pronuntarii unei solutii pana la 3 noiembrie, insa in ziua in care trebuiau sa emita o decizie, CC a decis repunerea cauzei pe rol si rediscutarea sa in 9 decembrie.

Klaus Iohannis a obtinut 54,50% din voturi la turul doi al alegerilor prezidentiale, conform rezultatelor partiale anuntate, luni, de BEC, dupa centralizarea a 99,07% din procesele verbale, el fiind votat de 6.242.825 dintre alegatori.

Curtea Constitutionala urmeaza sa valideze rezultatul alegerilor, insa, momentan, nu fost stabilita data la care se va intampla acest lucru.
























Material sustinut de Superbrands

Recomandari de vara de la librarii Humanitas

Librariile Humanitas au aparut ca entitate juridica in anul 1993, insa primele doua librarii au fost deschise sub egida Editurii Humanitas inca din 1991. Cu peste 25 de ani in piata de distributie si vanzare de carte din Romania, compania isi propune sa ramana in continuare lantul de librarii cu cea mai mare pondere de carte din Romania, acordand editurilor nationale si locale, dar si autorilor romani, sansa de a ajunge la public.

15318 vizualizari

  • -4 (6 voturi)    
    magistratii stiu de ce (Luni, 17 noiembrie 2014, 21:30)

    Anonim AntiBasescu [utilizator]

    Va fi admisibil numai ca Basescu sa aiba o moneda de schimb in raport cu noul presedinte (antiPonta, desigur, dupa exprimarile macovei si whoodrea)...
  • 0 (4 voturi)    
    Pueril (Luni, 17 noiembrie 2014, 21:43)

    Taras Bulba [utilizator]

    Daca intr-adevar conflictul de interese cu Ape si Piete exista, Iohannis o fi fost incompatibil pentru postul de primar, in niciun caz pentru postul de presedinte.

    In alta ordine de idei, mai este Iohannis membru al acelui CA?
    • -3 (5 voturi)    
      incompatibil (Marţi, 18 noiembrie 2014, 2:52)

      PaulSonea [anonim] i-a raspuns lui Taras Bulba

      Pueril nickname-ul...Pueril și raspunsul....ce ai înțeles tu din ce ai scris? Nu e vorba de funcția cu care este incompatibil....ci de faptul ca și dacă e găsit ca fiind incompatibil și cu funcția de primar,prin lege nu are voie sa mai ocupe o funcție publica pe o perioada de 3 ani (doamne-ajuta). adică bye-bye Cotroceni chiar dacă este ales președinte. O singura șansă are în cazul asta..sa fie declarat incompatibil după investirea sa în functie..recte după 21 decembrie 2014..ptr ca atunci o sa fie protejat de imunitate (doamne-fereste).
      • 0 (2 voturi)    
        Adica, (Marţi, 18 noiembrie 2014, 10:33)

        MadameDuRecamier [utilizator] i-a raspuns lui PaulSonea

        poate intra prim-mitomanul tau pe usa din dos a istoriei. Iti faci iluzii, si tu si toti asistatii sociali ai micului plagiator carpatin.

        Ieri i s-a vazut adevarata fata, aia nearoganta, fara suficienta aia de sine, fara dispretul ala fata de oameni, aproape speriat, umilit. Asa cum l-a caracterizat Basescu: un cotoi jigarit, caruia famila adoptiva, (PCR de stil nou), i-a aruncat o blana mai acatarii pe spinare, ca sa nu i se vada jegul si lipsa smocurilor. Necazul lui e, ca acceptind sa fie "maritat" in partidul asta, a acceptat, tacit, si sa fie scuipat cind nu le mai e de folos. Pe voi nu va surprinde faptul, ca partidul-stat nu are un om integru, care sa fie numit prim-ministru, pastrind astfel, binomul impartirii puterii politice, dar evitind discrepantele Presedinte- Premier? Asta se intimpla, fiindca e in gena acestui partid: doar politruci sau oameni slabi, santajabili, usor de tinut in fraie. Sa nu-mi veniti cu Ioan Rus: omul e parte a GIO, chiar daca el i-a denuntat.
  • +2 (2 voturi)    
    Trebuie alta lege, zic eu. (Marţi, 18 noiembrie 2014, 0:00)

    PaulLol [utilizator]

    Si de fapt legea e o tampenie din punctul acesta de vedere. Primarul din orasul meu e in aceeasi situatie. Primaria e actionara (uneori majoritara sau unica) la diferite societati comericale de utilitate publica, gen "Piata", "Apa-Canal" sau "Parcari", si reprezentantul primariei in aceste societati nu are voie sa fie primarul?? Jeez...
  • 0 (2 voturi)    
    psd-ul e junghiul (Marţi, 18 noiembrie 2014, 3:02)

    cris333 [utilizator]

    Si ponta a fost agent secret SIE in timp ce era procuror in anii 1997-2001 incalcand Constitutia.Ulterior a modificat trecutul in favoarea lui in acte secrete cu o HG "la colt de strada" cu Melescanu (director SIE).
    Sau ce spuneti de : Victor PONTA este ASASINUL procurotului PANAIT ! După 9 ani, Explosiv-News redeschide un dosar bine ascuns de către complicii PSD: Dosarul 117/P/2002! DOSARUL CRIMEI ! la : http://forum.realitatea.net/showthread.php?t=54720
    Cine a preluat cazul mortii lui Panait ? Procurorul lui Nastase si Hrebenciuc

    Asa ca ce sa ne mai..poporul a vrut mai bine un profesor decat un ignorant asa zis doctor horroris cauza. Ce poti cere de la un premier care merge in vizita la Vaslui si gaseste un miting anti-gazele de sist si le raspunde : "Ne vedem la spital !"
    • -2 (2 voturi)    
      Fiecare traieste in lumea lui (Marţi, 18 noiembrie 2014, 8:42)

      xrogo [utilizator] i-a raspuns lui cris333

      si nu merita sa-l trezesti la realitate,halucinatiile sunt o metoda de a evada din lumea asta,spor la visat!!!


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri