Studenti, masteranzi si toti cei cu experienta pe plan profesional sunt asteptati joi si sambata la unul dintre cele mai importante evenimente de cariera si inovatie. Career Innovation Week se adreseaza celor interesati de domeniile Finance & Banking, Sales & Marketing, Research & Engineering, IT & Telecom.

Participarea este gratuita, iar cei prezenti vor avea acces la o serie de conferinte, studii de caz si workshop-uri sustinute de reprezentantii companiilor partenere.

Important este ca participantii pot discuta direct cu reprezentantii companiilor prezente despre oportunitatile de cariera la care pot aplica in aceasta perioada in cadrul IBM, British American Tobacco, BRD - Groupe Societe Generale, EY Romania, L'Oreal Romania, Libra Internet Bank, Federal-Mogul Motorparts, Continental si P&G.

Totodata pot sustine un interviu cu specialisti in recrutare, in baza unei preinscrieri la sectiunea dedicata evenimentului, pe www.hipo.ro si pot intalni echipa Robochallenge care va fi prezenta cu doi roboti puternici si cativa roboti din categoria mini-sumo, care se vor lupta intr-un ring de 1,5 metri diametru.

Evenimentul se desfasoara la Hotel Caro din Bucuresti. Atat joi cat si sambata, programul este in intervalul 9.30-18.00.

Evenimentul a fost organizat in 8 noiembrie si la Brasov unde a strans 180 de participanti, studenti si proaspat absolventi, in cadrul unei zile dedicate domeniului IT&C si ingineriei.

Career Innovation Week va fi organizat si pe 19 noiembrie si la Ploiesti.