Educatia sexuala trebuie sa ramana in primul rand in sfera si de competenta familiei. Daca ea se va face totusi in scoli, materia trebuie construita pe premisele oferite de valorile si criteriile morale in abordarea sexualitatii si in nici un caz nu trebuie sa constea in predarea mecanicii actului sexual si a unei iluzorii "protectii" fata de sarcina si de bolile cu transmitere sexuala. In orice caz, in virtutea dreptului constitutional trebuie prevazuta posibilitatea parintilor de a decide daca minorii aflati in grija lor urmeaza aceste cursuri sau nu, se arata intr-o scrisoare deschisa adresata ministrului Educatiei Remus Pricopie si ministrului Sanatatii Nicolae Banicioiu semnata de mai multe organizatii religioase, ortodoxe, catolice si greco-catolice care militeaza pentru familia traditionala.

In acest moment, la nivel mondial, nu exista niciun indicator care sa garanteze eficienta unui program de educatie sexuala in scoli, ci mai degraba dimpotriva. In Marea Britanie, tara cu experienta de 30 de ani in domeniu, situatia s-a inrautatit in urma introducerii acestei materii. Conform datelor UNICEF si ONU, in Polonia, o tara apropiata Romaniei, unde educatia sexuala este absenta din scoli, rata natalitatii la adolescentele intre 15-19 ani este mult mai mica decat in SUA, Canada sau Marea Britanie, acolo unde se preda aceasta materie de zeci de ani .

Ne permitem sa subliniem ca insistenta pe introducerea unei asemenea materii obligatorii, in absenta consultarilor publice si fara a tine cont de interesul real al copiilor (nu de masinatiile ideologice ale unor ONG-uri), este de natura sa declanseze conflicte majore intre autoritati si societatea civila, asa cum s-a intamplat in alte tari din Europa, in ultimii ani. Croatia, Slovacia, Germania, Spania si Elvetia au experimentat, prin introducerea orelor de sexualitate, scandaluri publice majore, din cauza caracterului semipornografic al acestei "educatii". In Croatia, programul a fost oprit de Curtea Constitutionala, care a constatat incalcarea drepturilor parentale; in Spania, materia a fost eliminata de guvern la presiunea parintilor; in Elvetia si Slovacia sunt programate chiar referendumuri pe aceasta tema; in Germania, mai multi parinti executa pedepse cu inchisoarea din cauza opozitiei lor fata de aceste ore, impuse printr-o lege draconica, de tip nazist.

Domnilor ministri,

Premisa unor generatii viitoare responsabile este revigorarea si readucerea la statutul de participant major la viata cetatii a institutiei esentiale a Familiei. Incercarile de a inlocui rolul firesc al acesteia prin etatizarea educatiei si a copilului (asa cum constatam ca se incearca si prin scaderea continua a varstei minime de scolarizare obligatorie, de la 7 la 6 ani, acum de la 6 la 5 ani si in viitor la 3 ani) nu pot duce la nimic bun. Noi, cel putin, NU dorim repetarea unor experimente istorice nefaste pe copiii nostri.

Sexualizarea copiilor prin mass-media, accesul neingradit la violenta si pornografie, lipsa unei educatii moral-religioase solide sunt adevaratele motive pentru care apar nenorociri precum cea de la Segarcea. Nu putem combate viteza excesiva prin campanii de folosire a centurii de siguranta! Mai exact, cea mai buna protectie in cazul precizat ar fi fost NU "utilizarea prezervativului" asa cum promoveaza proponentii "educatiei sexuale", ci o educatie despre infranarea trupeasca a adolescentilor si despre relatia intima numai in cadrul casatoriei. Acestea sunt argumente suficiente pentru ca bolile cu transmitere sexuala sa nu se raspandeasca. Iata de ce copiilor trebuie sa li se insufle importanta unor notiuni preum fidelitate, castitate, retinere - fara teama de a parea vetusti sau anacronici.

Domnilor ministri,

In calitate de parinti si reprezentanti ai familiilor din Romania, va transmitem dorinta comuna de a avea un sistem educational care sa asigure dezvoltarea fireasca a individului, spre prosperitatea familiei si binele societatii.

Pentru implinirea acestui deziderat, va solicitam:

1. Decizia introducerii "educatiei sexuale" in scoli sa se faca doar cu respectarea principiului democratic al consultarii efective si consistente a cetatenilor in solutionarea problemelor de interes public.

2. In numele majoritatii cetatenilor, care se declara crestini, acest curs sa fie construit pe principii moral-crestine. In acest sens, va stam la dispozitie cu propunerea noastra de curicula.

Va rugam sa ascultati glasul majoritatii, inca, tacute a acestei tari.

Asa sa va ajute Dumnezeu!

Semneaza,

- Alianta Familiilor din Romania

- Asociatia Familiilor Catolice "Vladimir Ghika"

- Federatia Organizatiilor Ortodoxe Pro-vita din Romania (13 ONG-uri)

- Fundatia Romanian's Children Appeal

- Asociatia Familia Traditionala, Iasi

- Asociatia Medicilor Catolici, Bucuresti

- Asociatia Generala a Romanilor Uniti (Greco-catolici)

- Asociatia HomeSchooling Romania

- Asociatia Parintilor din Scoala Nicolae Popoviciu, Beius

- Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi Romani (ASCOR)

- Asociatia Ortodoxia Tinerilor, Galati

- Habitat pentru Umanitate, Pitesti

- Asociatia pentru Libertatea Romanilor

- Asociatia Barbatilor Crestini din Romania

- Asociatia pentru Toleranta in Spatiul Public, Bucuresti

- Asociatia pentru Revigorarea Traditiei (ART), Bucuresti

- Asociatia Traditia Romaneasca, Bucuresti

- Asociatia PROVITA Media, Bucuresti

- Asociatia Darul Vietii, Timisoara