Retrocedarea a 43.000 ha de padure din judetul Bacau, care ar fi trebuit sa-i revina lui Gheorghe Paltin Sturdza, mostenitor al familiei Ghika, potrivit deciziei stabilite de judecatori din judetul Covasna, a fost suspendata de o instanta a Tribunalului Sibiu, acolo unde se judeca doua cereri de revizuire a respectivei sentinte, informeaza Agerpres.

Cererile de revizuire fusesera depuse de catre filiala Regiei Nationale a Padurilor - Romsilva si Comisia de fond funciar Bacau, care au acuzat faptul ca Gheorghe Paltin Sturdza a primit castig de cauza la Tribunalul Covasna, desi la alte instante a pierdut ca urmare a faptului ca nu ar indeplini conditiile stipulate de lege privind retrocedarile.

"Retrocedarea, dar si judecarea cererii de revizuire inaintata spre judecare de catre institutia noastra au fost suspendate pana la solutionarea definitiva a dosarului de penal in care se fac cercetari privind judecatorii din Covasna ce au analizat in instanta cazul celor 43.000 de hectare de padure", a precizat miercuri pentru Agerpres Viorel Ghelase, directorul filialei Romsilva Bacau.

Cazul retrocedarii celor 43.000 de hectare de padure se afla in cercetarile procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), institutie care a efectuat recent perchezitii in Bacau, dar si in alte judete si municipiul Bucuresti, declansand anchete in urma carora au fost trimisi in arest preventiv ori s-a cerut arestarea unor politicieni influenti si magistrati.

Prejudiciul in acest dosar a fost estimat la peste 300 de milioane de euro.