Biserica Adventista de Ziua a Saptea reactioneaza la "implicarea in lupta politica a unor preoti apartinand Bisericii Ortodoxe". Intr-o scrisoare deschisa "adresata cetatenilor Romaniei", Biserica Adventista de Ziua a Saptea avertizeaza ca "transformarea apartenentei religioase in criteriu electoral eliminatoriu" in alegerile prezidentiale "este inadecvata si periculoasa". "Alegerile din acest an se refera la alegerea Presedintelui Romaniei si nu la alegerea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Romane. Conform Constitutiei, presedintele Romaniei este presedintele tuturor romanilor, indiferent de culoarea pielii, de etnie sau de religie", se arata in comunicatul remis HotNews.ro.

Reactia vine dupa ce presa a relatat ca parintele duhovnic Sebastian de la Manastirea Teghea a tinut, duminica, o predica la biserica din Moftinu Mic (Satu Mare) in care ii indeamna pe credinciosi sa mearga la vot pe 16 noiembrie "si sa voteze un presedinte ortodox, pe Victor Ponta". Potrivit stiripesurse.ro care citeaza nordvest-tv.ro, si PS Iustin Sigheteanul, episcop-vicar al Episcopiei Maramuresului si Satmarului, le-a dat ordin preotilor ca in ziua votului, direct de la biserica si in tinuta de slujba, sa mearga direct la votare si sa se asigure ca enoriasii voteaza un ortodox (adica pe Victor Ponta pentru ca Klaus Iohannis este crestin de confesiune lutherana). Citeste aici pe larg Cum a devenit corporatia pastorita de Daniel cel mai eficient agent electoral pentru PSD

Biserica Adventista de Ziua a Saptea din Romania face parte dintre cele 18 culte recunoscute oficial in Romania.

Comunicatul integral remis HotNews.ro de catre Biserica Adventista de Ziua a Saptea

"Scrisoare deschisa,

adresata cetatenilor Romaniei, patria tuturor romanilor

Biserica Adventista de Ziua a Saptea din Romania a luat act, cu ingrijorare, de cazurile evidente de implicare in lupta politica a mai multor preoti si a unui episcop vicar apartinand Bisericii Ortodoxe Romane precum si de presiunile unor politicieni asupra acestora. Acest lucru este in opozitie atat cu hotararile publice ale Sinodului Bisericii Ortodoxe, cu bunul simt al oricarui politician, dar mai ales abate o umbra a neincrederii asupra tuturor confesiunilor prezente pe teritoriul Romaniei si sugereaza ca Biserica si constiintele oamenilor pot fi cumparate cu amenintari, fonduri, pozitii si promisiuni.

Dincolo de acest aspect, care este necesar a fi sanctionat imediat si in mod public de catre cei responsabili, in conformitate cu hotararile proprii, consideram ca readucerea intentionata in spatiul public a temei sensibile, referitoare la oportunitatea alegerii unei persoane de alta confesiune religioasa decat cea ortodoxa in functia de Presedinte al Romaniei si transformarea apartenentei religioase in criteriu electoral eliminatoriu este inadecvata si periculoasa.

Este necesara o distantare publica de aceste practici atat din partea Bisericii Ortodoxe Romane cat si a candidatilor la functia prezidentiala. Acceptarea unor asemenea presiuni, amenintari sau slugarnicii este neconstructiva, manjeste credinta crestina si ii indeparteaza pe oameni de Dumnezeu.

Aceasta separare artificiala, habotnica si inadecvata timpului in care traim nu face decat sa desparta cetatenii romani, sa produca tensiuni interreligioase si atitudini lipsite de iubire frateasca si intelegere a pluralismului religios.

Alegerile din acest an se refera la alegerea Presedintelui Romaniei si nu la alegerea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Romane. Conform Constitutiei, presedintele Romaniei este presedintele tuturor romanilor, indiferent de culoarea pielii, de etnie sau de religie.

Alegerea unui candidat trebuie sa aiba la baza alte criterii decat cele ale apartenentei confesionale. Credem ca nevoile reale ale cetatenilor si situatia generala a Romaniei ofera mult mai multe oportunitati de teme importante si criterii de alegere care pot aduce atat pacea sociala cat si bunastarea cetatenilor ei indiferent de etnie sau apartenenta confesionala a acestora.

Roman nu inseamna ortodox dupa cum ortodox nu inseamna roman. Credinta ortodoxa nu este a neamului romanesc ci doar a credinciosilor ortodocsi.

Xenofobia, ura pe criterii confesionale, fundamentalismul, introducerea pe agenda publica in acest mod a unor teme periculoase, ce pot aduce atingere pacii sociale din tara augmentand tensiunile si polarizarile politice deja existente, nu au ce cauta intr-o Romanie moderna. Constitutia Romaniei ne reaminteste tuturor, si nu intamplator, ca orice cetatean al acestei tari este roman indiferent ca este adventist, ortodox, catolic, musulman, maghiar, german, turc sau rrom. Iar acest lucru ar fi bine sa aiba acoperire si in realitate.

In acest context, Biserica Adventista de Ziua a Saptea adreseaza tuturor liderilor confesiunilor religioase prezente in Romania dar si candidatilor la functia de presedinte al Romaniei sa se distanteze in mod real, faptic, nu doar la nivel de discurs, de aceasta tema polarizanta a apartenentei confesionale si indeamna la constientizarea faptului ca Romania este a tuturor romanilor, ca presedintele Romaniei este al tuturor romanilor si ca intoleranta religioasa este un factor de instabilitate sociala, dezavuat de toate cancelariile occidentale.

Va asiguram de intreaga noastra pretuire si de faptul ca ne vom ruga pentru binele patriei noastre Romania, pentru neamul nostru romanesc si pentru conducatorii ei asa cum ne invata Biblia in Intaia Epistola catre Timotei, capitolul 2: 'Va indemn, deci, inainte de toate, sa faceti rugaciuni, cereri, mijlociri, multumiri pentru toti oamenii, pentru imparati si pentru toti cei ce sunt inaltati in dregatorii, ca sa putem duce astfel o viata pasnica si linistita, cu toata evlavia si cu toata cinstea. Lucrul acesta este bun si bine primit inaintea lui Dumnezeu, mantuitorul nostru, care voieste ca toti oamenii sa fie mantuiti si sa vina la cunostinta adevarului.'

Pastor Marius Munteanu,

Presedinte

Biserica Adventista de Ziua a Saptea din Romania"

Citeste si: