Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a admis vineri dimineata propunerea de arestare preventiva pentru Andrei Hrebenciuc si Paltin Sturdza in dosarul retrocedarilor ilegale.

Andrei HrebenciucFoto: Agerpres

Andrei Hrebenciuc si Paltin Sturdza au fost retinuti, joi, de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) Brasov si adusi in jurul orei 20.10 la ICCJ. Sedinta de judecata privind propunerea de arestare pe numele lor a inceput la ora 22.00.

Andrei Hrebenciuc este acuzat de constituirea unui grup infractional organizat, complicitate la trafic de influenta si spalare de bani, iar Sturdza este acuzat de constituire a unui grup infractional organizat, cumparare de influenta si instigare la abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave.

Procurorii sustin ca, in 2012, prin intermediul deputatului Ioan Adam, Paltin Gheorghe Sturdza le-a cerut judecatorilor Ordog Lorand Andras si Gabriel Uta, de la Tribunalul Covasna, sa pronunte o hotarare judecatoreasca in favorarea sa, "prin interpretarea partinitoare a probelor si denaturarea starii de fapt", producand astfel Romsilva un prejudiciu de 303.888.615 de euro, reprezentand contravaloarea a 43.227 de hectare de padure.

Imediat dupa decizia din 17 aprilie 2012 a Tribunalului Covasna, Sturdza, impreuna cu Ioan Adam, Daniel Constantin Calugar , Ioan Gheorghe Varga, Dan Costin Bengescu si Viorel Hrebenciuc, a constituit si coordonat un grup "ce urmarea sa obtina venituri prin oferire de mita, cumparare de influenta sau folosirea nelegala a influentei, cu scopul de a urgenta punerea in posesie si eliberarea titlului de proprietate precum si o cat mai rapida vanzare a terenului forestier dobandit prin hotararea judecatoreasca mentionata".

Pentru a pune in aplicare decizia instantei, obtinuta fraudulos, Sturdza si Adam le-ar fi promis lui Viorel Hrebenciuc, Calugar, Varga si Bengescu bani sau alte foloase. In schimbul banilor, acestia ar fi promis ca vor determina functionarii de la Comisia Judeteana de Fond Funciar Bacau, Directia Silvica Bacau, comisiile locale de fond funciar Asau, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacau si ITRSV Suceava sa urgenteze indeplinirea actelor pentru punerea in posesie si eliberarea titlului de proprietate pentru terenul de peste 43.000 de hectare de padure.

Procurorii arata, in ordonanta de retinere, ca Andrei Hrebenciuc l-a ajutat pe tatal sau, deputatul Viorel Hrebenciuc, sa comita infractiunea de trafic de influenta.

Anchetatorii sustin ca Andrei Hrebenciuc, in baza unei intelegeri cu Dan Costin Bengescu, Viorel Hrebenciuc si cu avocatii Victor Adrian Prodan si Nicolae Mergeani, ar fi determinat-o pe Carmen Elisabeta Dragoi, administrator al SC Resedinta Varstnicilor SRL, sa incheie un contract cu Paltin Gheorghe Sturdza, prin care societatea a dobandit calitatea de promitent cumparator, alaturi de Bengescu, pentru suprafata de 43.277 de hectare de teren forestier, dobandita prin decizia din 2012 a Tribunalului Covasna.

Pretul tranzactiei a fost stabilit la 2.500 de euro pe hectar, acesta fiind de aproximativ trei ori mai mic decat valoarea de piata, "intrucat contractul masca, in cuprinsul sau, si cumpararea de influenta de la autoritatile din judetul Bacau", a aratat DNA.

Procurorii au stabilit ca SC Resedinta Varstnicilor SRL are ca asociat unic Majura Limited (cu sediu social in Cipru), persoana juridica cipriota al carei asociat real este Andrei Hrebenciuc.

"Prin disimularea adevaratei naturi a provenientei folosului primit de Viorel Hrebenciuc (dobandirea anumitor drepturi), Andrei Hrebenciuc l-a ajutat pe acesta din urma sa comita infractiunea de trafic de influenta", au scris procurorii in ordonanta de retinere.

Potrivit anchetatorilor, toate persoanele implicate, respectiv Andrei Hrebenciuc, Viorel Hrebenciuc, Paltin Gheorghe Sturdza, Dan Costin Bengescu si Ioan Adam, cunosteau faptul ca s-a stabilit un pret mult mai mic decat cel real, deoarece diferenta de pret ce urma sa fie obtinuta din vanzarea padurii reprezenta folosul lui Viorel Hrebenciuc si al lui Dan Bengescu in schimbul exercitarii de influente fata de functionarii cu atributii privind punerea in executare a deciziei din 2012 a Tribunalului Covasna.

Procurorii DNA Brasov au inceput urmarirea penala si fata de Carmen Elisabeta Dragoi si avocatii Nicolae Mergeani si Victor Adrian Prodan, toti fiind acuzati de spalare de bani.

DNA a cerut aviz de la Camera Deputatilor pentru arestarea preventiva a lui Viorel Hrebenciuc in doua dosare, printre care si cel al retrocedarilor. Viorel Hrebenciuc a demisionat marti din Parlament.

In cel de-al doilea dosar, care are legatura cu prima cauza, Viorel Hrebenciuc este urmarit penal pentru instigare la infractiunea de folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, trafic de influenta, folosire a influentei in scopul obtinerii de foloase necuvenite si cumparare de influenta. In acest al doilea dosar este urmarit penal si senatorul PSD Dan Sova, pentru trafic de influenta.