Care este profilul bancar si comportamentul economic al Generatiei Y. Explicatia unui psiholog pentru spiritul "egoist" al tinerilor de 20-30 de ani

de Raluca Pantazi, Dan Popa     HotNews.ro
Luni, 29 septembrie 2014, 11:11 Actualitate | Esenţial

Tineri la un targ international de universitati
Foto: Agerpres
Tinerii stiu astazi mai bine ce vor, au o atitudine de tipul 'what's in it for me' si sunt mult mai greu de loializat, fata de generatiile anterioare. Considera in continuare ca este important sa fii proprietarul apartamentului in care locuiesti, insa nu mai asteapta sa se casatoreasca pentru a face o astfel de investitie. Acesta este profilul tanarului de 20-30 de ani, in viziunea bancilor contactate de HotNews.ro. Tinerii dezvolta insa "si un 'spirit mai egoist' in sens bun, critic si focalizat pe gratificare personala imediata", a explicat pentru HotNews.ro Daniel David, directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinica si Psihoterapie din cadrul Universitatii Babes-Bolyai.

HotNews.ro a vrut sa afle care este profilul tinerilor cu varste cuprinse intre 20 si 30 de ani si care sunt marile diferente fata de generatiile anterioare, in opinia institutiilor bancare ce desfasoara in mod constant operatiuni cu tinerii si care analizeaza in amanuntime comportamentul acestora.

"Tinerii de astazi compara produsele si aleg mixul eficient din punct de vedere costuri si valoarea adaugata a serviciilor bancare pe care le au la dispozitie din punct de vedere tranzactional", au explicat pentru HotNews.ro reprezentantii BCR. Potrivit acestora, "din punct de vedere comportamental, se poate confirma o orientare a clientilor nostri catre achizitii din domeniul turism si calatorii".

"Programul Prima Casa a demonstrat faptul ca apetitul consumatorului roman pentru achizitia de locuinte a fost mare. 39% din creditele acordate clientilor BCR pentru achizitia de imobile au fost acordate clientilor cu varsta pana in 30 ani. Dezmortirea pietei imobiliare", precum si scaderea dobanzilor la creditele in lei "vor influenta pozitiv trendul urmatoarei perioade. Ratele mai mici, scaderea pretului locuintelor vor determina din ce in ce mai multi clienti (in special tinere familii) catre achizitia de noi locuinte sau schimbarea acestora, cu unele mai mari (apartamente cu doua camere pentru apartamente cu trei camera, apartamente pentru case pe pamant). Din evolutia ultimilor doi ani mai putem observa si o crestere a numarului de produse de economisire - creditare (BCR Banca pentru Locuinte) pe segmentul de varsta pana in 30 de ani. Aceasta evolutie reliefeaza o dorinta viitoare a acestor clienti de a-si achizitiona o locuinta", a afirmat pentru HotNews.ro Magda Sandulescu, director segmente clienti retail BCR.

Reprezentantii Alpha Bank Romania au declarat pentru HotNews.ro ca "tinerii consumatori de produse bancare, cuprinsi in segmentul de varsta 20-30 ani, constituie miezul asa zisei 'generatii Y', generatie care a beneficiat din plin de progresul tehnologiei. Fata de generatiile anterioare, tinerii consumatori de produse bancare din ziua de azi sunt mult mai atasati de noile tehnologii propuse de sectorul bancar, avand o incidenta mai mare decat media per total a populatiei pentru aceste solutii bancare (plati online, Internet banking, mobile banking, e-statements). Vorbim astfel despre un segment mult mai deschis catre sectorul bancar, avand insa cerinte clare, precum instrumente inovative, beneficii functionale (reflectate prin atitudinea de tipul 'what's in it for me'), medii variate de interactiune (social media). In acest context, tinerii consumatori de produse bancare sunt mult mai greu de loializat. Provocarea sectorului bancar, in ceea ce il priveste pe tanarul consumator de produse bancare, este de a mentine ritmul tehnologic si de a se adapta in permanenta la asteptarile si nevoile lui curente".

Potrivit acestora, "simtul proprietatii ramane o caracteristica culturala definitorie, fiind intretinuta si de calcule simple economice (o rata la banca pentru un credit imobiliar poate fi mai mica sau egala cu pretul unei chirii pentru acelasi profil de locuinta). Spre deosebire insa de generatiile anterioare, pasul catre 'proprietate' pare sa nu mai fie conditionat de statutul marital, respectiv de intemeierea unei familii (observam in baza noastra de clienti cu varste cuprinse intre 20 si 30 de ani, indivizi preponderant necasatoriti - 62% vs. 38%)".

Florin Danescu, presedintele executiv al Asociatiei Romane a Bancilor, a declarat pentru HotNews.ro ca "pana in anii '90, romanii aveau posibilitatea sa economiseasca, creditul nefiind disponibil dupa uzantele actuale. Romanii aveau posibilitatea sa achizitioneze locuinte de la stat cu plata lunara a ratei. Odata cu dezvoltarea sectorului bancar comercial au fost lansate produse specifice de creditare, insa extinderea pietei de creditare retail s-a produs dupa anii 2000. Boom-ul pe creditare s-a produs in anii 2006-2008, cand creditul neguvernamental pe zona populatiei crestea si cu peste 60% in ritm anual. Prin urmare, profilul tanarului consumator de produse bancare este distinct comparativ cu cel al parintilor, paleta de produse si servicii bancare disponibile in prezent fiind mult mai variata si complexa".

"Tinerii de astazi sunt in mai mare masura utilizatori de produse si servicii bancare si mai bine informati, comparativ cu generatiile trecute. La nivel intregii populatii, produsele bancare sunt destul de putin cunoscute. Cele mai cunoscute sunt cardul de debit si creditul bancar, dar chiar si cu acestea sunt familiari, macar in masura medie, doar aproximativ 4 din 10 romani, potrivit unui studiu realizat de GFK Romania pentru Asociatia Romana a Bancilor. Chiar si printre utilizatori exista un numar semnificativ de persoane care isi cunosc produsele putin sau deloc (intre 14%, in cazul Internet bankingului, si 30%, in cazul creditului din magazin). Nivelul de educatie financiara este intr-o stransa corelatie cu nivelul de educatie formala si cu statutul in campul muncii. Persoanele educate si cele care lucreaza sunt in mai mare masura bancarizate si cunosc mai bine aceste produse/ servicii bancare", a sustinut acesta.

Potrivit Asociatiei Romane a Bancilor, "in Romania, ponderea populatiei nebancarizate este de 52,3%, fata de 0,6% in Austria, 0,8% in Germania si 1,3% in Franta, potrivit raportului 'Consumer trends - 2014' publicat de Autoritatea Bancara Europeana. Numarul persoanelor indatorate la banci si IFN este de 4,31 milioane, ceea ce inseamna ca 43% din populatia activa este indatorata. Soldul creditului acordat populatiei este de 23 miliarde euro".

Florin Danescu a explicat pentru HotNews.ro ca "gradul de detinere in proprietate este de 97% in Romania, acesta fiind unul dintre cele mai ridicate din Europa. De asemenea, prin intermediul programului Prima Casa s-au acordat 120.000 de credite in ultimii 5 ani, iar soldul creditelor pentru locuinte a crescut constant, fiind de peste 9,5 miliarde de euro. Pe zona consumatorilor, educatia financiara precara inseamna fie riscuri enorme asumate fie excluziune financiara si, implicit, sociala. Supraindatoararea este o consecinta a unui optimism exagerat, amplificat de anii de boom economic".

"90% dintre respondenti au indicat factorii macroeconomici ca fiind determinantii principali pentru aparitia supraindatorarii: somajul, nivelul salariilor, deprecierea monedei nationale. 30% din gospodariile populatiei din Romania erau supraindatorate in 2011, plasand tara noastra in extrema superioara alaturi de Bulgaria si Grecia, media la nivel UE fiind de 11,4% potrivit unui studiu al Comisiei Europene", precizeaza acesta.

Daniel David, directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinica si Psihoterapie din cadrul Universitatii Babes-Bolyai, a declarat pentru HotNews.ro care este explicatia mentinerii simtului proprietatii drept caracteristica definitorie, dar si care sunt in opinia sa marile diferente dintre tinerii de astazi si generatiile anterioare.

"Tinerii de astazi, in comparatie cu adultii si seniorii de astazi, sunt asa cum erau tinerii in trecut si cum vor fi in viitor, si anume Diferiti! Aceasta diferenta este insa definita cultural si contextual. Spre exemplu, asa cum am mai aratat si in alte analize similare, contextul romanesc, similar celor din multe foste state comuniste, pune un accent foarte mare pe proprietatea imobiliara. Acesta este o diferenta culturala importanta care marcheaza tinerii romani fata de tinerii din multe state vestice si una comuna cu celelalte generatii din tara. Ea provine din combinatia dintre resurse mai putine si impredictibilitate economica, care ne determina, in mod rational, sa investim in lucruri stabile, care ne satisfac nevoi de baza (ex. locuinta/siguranta etc.), cu efect potential pozitiv pe termen lung", a explicat pentru HotNews.ro Daniel David.

Potrivit acestuia, "cei ii separa totusi pe tinerii romani fata de celelalte generatii din tara este disponibilitatea mai mare de a reduce investitia in lucruri pentru viitor (ex. in imobiliar) pentru tehnologie si calatorii, asadar aplecarea si asupra prezentului, a placerilor personale imediate, probabil sub presiunea globalizarii/contextului cultural international; se dezvolta astfel si un 'spirit mai egoist' in sens bun, critic si focalizat pe gratificare personala imediata. Asadar, generatia tanara de la noi este asa cum trebuie sa fie in contextul dat".





















Articol sustinut de BRD Groupe Société Générale

Atelier de idei. Cum te ajuta tehnologia sa-ti faci mai mult timp pentru tine si planurile tale

Munca multa, stres, ore peste program, termene limita, sedinte lungi. Uneori, asa arata ziua de lucru a multora dintre noi. Din acest motiv e foarte important sa investesti in lucruri care te pot ajuta sa iti folosesti mai bine timpul petrecut la birou. Sa lucrezi mai bine, mai usor si mai repede poate insemna mai mult timp pentru tine si pentru cei dragi. Iti propunem, asadar, cinci directii care te pot ajuta pe plan profesional si personal.

17566 vizualizari

  • +3 (19 voturi)    
    cand salariul nu ti permite nici sa supravietuiest (Luni, 29 septembrie 2014, 11:52)

    jackalphonse [utilizator]

    ...in schimb programul se dubleaza neoficial, cred si eu ca tinerii incep sa dezvolte reflexe animalice. vis a vis de proprietate, toti ne dorim sa avem in proprietate casa in care locuim. de unde si pana unde a inceput sa fie cool sa nu ai nimic, dar sa muncesti doar ca sa mananci si sa pleci in vacanta? mai e putin si ne inchiriem si vietile, pentru ca este invechit sa detii propria viata. ma intreb de ce cine are bani isi cumpara case si iahturi. de ce nu le inchiriaza, daca este curentul modern?
    • +4 (10 voturi)    
      mentalitate de proprietar de pereti (Luni, 29 septembrie 2014, 13:01)

      gigi1 [utilizator] i-a raspuns lui jackalphonse

      Si la banca stai cu chirie doar ca ii zice rata si dupa 30 de ani ramane al tau in caz ca reusesti sa duci la capat corvoada, asta daca nu te imbolnavesti, nu ramai fara job etc 30 de ani e o perioada atat de lunga si imprevizibila ca e greu de crezut ca totul o sa fie roz toata perioada si nu o sa ajungi sa incalci o clauza din contractul de 50 de pagini al bancii si ramai fara apartamentul in care ai investit bani sa il intreti/renovezi.

      Plus ca dobanzile sunt mari, valoarea creditului ajungand la dublul pretului imprumutat iar imobiliarele scad de la an la an datorita scaderii demografice care duce la marirea ofertei imobiliare din partea pensionarilor care elibereaza apartamente si numarul mic al tinerilor care s-au nascut dupa revolutie.

      Oferta creste de la an la an in timp ce scade cererea, un principiu economic simplu care face ca apartamentul cumparat in cativa ani sa valoreze mult mai putin in timp ce valoarea creditului e fix iar bunul e devalorizat.

      Concluzia, cumpararea unei locuinte prin banca este foarte costisitoare si riscanta, cumpararea cu bani cash sau chiria sunt alternative mai sigure si mai flexibile in perioada economica grea care urmeaza.

      Si lasand la o parte aspectul economic, viata e scurta iar imobiliarele nu sunt scopul cel mai inalt in viata.
      • -5 (7 voturi)    
        Tu crezi ce scrii? (Luni, 29 septembrie 2014, 15:34)

        Je__ [utilizator] i-a raspuns lui gigi1

        va fi mereu mai mic decat cererea!

        Si in ultimul rand....chiar daca tii banii lichizi la banca...anual inflatia iti va manca din ei. Esti la cheremul BNR-ului sau Fed sau BCE.

        Trei...nu vor fi niciodata case vandute sub costul de constructie. Aia care tot spera sa se vanda locuintele pe seminte...mai intai sa se apuce sa faca o casa cu materiale de calitate, intr-o locatie buna...si apoi mai vorbim daca preturile sunt mari sau mici.
      • -3 (9 voturi)    
        cand tinerii sunt abuzati de globalizare (Luni, 29 septembrie 2014, 15:39)

        Ed___ [utilizator] i-a raspuns lui gigi1

        li se cere mereu doar studii cu master si vreun an daca nu chiar doi ani de lucrat pentru "intership" a se citi A LUCRA MOACA PENTRU PROFITUL multor firme !!!

        mi se pare foarte corect sa ceara cat mai mult, mai ales daca au o capacitate, o pregatire.

        Sa nu uitam ca la de 1000 de ani incoace pana la bunicii nostri, tinerii de 21 de ani deja aveau si casa construita si copii !!!

        Societatea moderna stramba a dus sa existe "generatia Y" de 28 de ani si inca fara sa fie casatoriti, fara inca sa aiba o casa (chiar si in rate), fara copii !!

        Dar stresul si saracia cat cuprinde.

        De aici si incidenta mare de cancer la san de exemplu la femei tinere, din ce in ce mai tinere, cum bine zicea un articol pe aici.
        • +4 (8 voturi)    
          vai vai vai (Luni, 29 septembrie 2014, 16:43)

          kelye [utilizator] i-a raspuns lui Ed___

          Sa nu uitam ca acum 1000 de ani media de viata era 30 de ani (boli, razboaie, foamete) deci cam era cazul ca la 21 de ani sa aiba copii.

          Sa nu uitam ca majoritatea bolilor ce azi au un tratament simplu atunci erau letale.
          Sa nu uitam ca acum 70-80 de ani munceai doar ca sa poti supravietuii inca o iarna. Nu venea 'guvernul' sa-ti dea ulei si zahar daca n-ai fost in stare sa muncesti.
          Si de multe ori chiar daca munceai erai la cheremul naturii (vezi foametea din Moldova '46-47)

          Societatea moderna 'stramba' ti-a adus internetul asta pe care il folosesti sa aberezi, ti-a adus telefon sa vorbesti zilnic cu copiii si parintii, ti-a adus masina sa ajungi in 4h de la Brasov la Bucuresi nu 2 zile cu caruta (discutabil daca iei in calcul starea drumurilor)

          Nu poti vorbi de incidenta cancerului cand inca ai un segment important de populatie fara acces la servicii medicale serioase.
          Statistic, un pacient cu cancer nediagnosticat, moare 'de cauze naturale.
          Sunt foarte multi batrani care mor 'peste noapte' dupa ce ani la randul se chinuie cu o boala in tacere asa, fara sa vada un doctor.

          Stres si saracie acum ? Cauta niste poze de prin '30-45 sa vezi in ce bordeie locuia 70%. Daca ai trait catusi de putin la tara ai stii ca intr-o gospodarie serioasa incepi munca la 6-7 dimineata cu hranitul animalelor si terimini la 7-8 seara cu udatul gradinii. Zilnic, fara 'sambata si duminica liber' ca gainile si vacile alea nu fac post.

          Mai lasati gargara cu 'ce bine era inainte', arata doar ca aveti o viziune foarte limitata si inapoiata.
          • +3 (5 voturi)    
            Eeee ... (Luni, 29 septembrie 2014, 20:12)

            LianBerthold [anonim] i-a raspuns lui kelye

            "incepi munca la 6-7 dimineata"

            Depinde, dacă ai treabă la muncile cîmpului, poa să fie și 5-5 jumate, cam pe cînd se crapă de ziuă vara. :D :D

            "terimini la 7-8 seara cu udatul gradinii"

            Cum să termini? ce, după aia nu trebă să mulgi vaca? :D :D
    • +6 (6 voturi)    
      Daca esti proprietar ti-o ia statul (Luni, 29 septembrie 2014, 17:02)

      AdrianBorza [utilizator] i-a raspuns lui jackalphonse

      Ce nu se pomeneste prea des e ca daca esti proprietar de casa ti-o ia statul cu cate un procent in fiecare an, asa ca daca vrei sa o pastrezi ajungi sa o platesti de mai multe ori.
      Iar daca vrei sa te muti cu serviciul in alt oras sau in alta tara esti legat de un apartament pe care nu stii cati bani iei.
  • +1 (7 voturi)    
    De ceva timp HN ne "bombardeaza" cu non-articole. (Luni, 29 septembrie 2014, 12:20)

    Luke1 [utilizator]

    Ma intreb de ce oare a devenit atat de "cuminte" ?
    Chiar nu se mai intampla nimic notabil in tara asta ?
    In fine...
    ///chiar e nevoie de studii de psihologie ca sa realizezi ca intr-o economie care abia se mai taraste generand inevitabil probleme pe piata muncii (nesiguranta, salarii mici etc) NIMENI nu se apuca sa mai faca credite aiurea doar de dragul sistemului bancar - care apropo, practica dobanzi si comisioane aproape camataresti ???

    Este elementar ca cineva care calculeaza de 100 de ori si ajunge la concluzia ca intr-adevar isi permite o casa prin programul Prima Casa (care a fost una din putinele masuri cuminti luate vreodata in aceasta tara de niste politicieni - guv Boc, apropo ! ) - va da buzna sa-si cumpere casa mult visata ca sa scape de teroarea chiriilor uriase - raportate la venitul mediu din Ro !
    Deci ? Unde este subiectul ? Care este stirea ?
    ///(editat de HotNews.ro)
    • +1 (5 voturi)    
      mie mi se pare inforamtiv acest articol (Luni, 29 septembrie 2014, 12:51)

      Dedalus [utilizator] i-a raspuns lui Luke1

      Eu am asteptat demult astfel de articole.

      Nu toate faptele trebuie si interpretate.

      HN este despre stiri de fapt. Mai face si analize - bravo lui, dar nu cred ca e cinstit sa-i cerem sa tot faca analize. Pentru asa ceva sunt alte media.
  • +2 (6 voturi)    
    Articolul e mai mult despre... (Luni, 29 septembrie 2014, 12:31)

    mcris [utilizator]

    ...bani si banci, dar apropo de asta cu "what's in it for me" sa ne amintim de ce spunea JFK. Atitudinea egoista nu aduce nimic bun, doar tensiuni si probleme in societate. Am vazut recent la TV un manual pentru elevi de clase mici intitulat "Dezvoltare personala". De obicei astfel de carti sunt "cum sa te imbogatesti" si duc la deformarea grava a personalitatii tinerilor.
    • 0 (0 voturi)    
      Atitudinea egoista aduce foarte multe (Marţi, 30 septembrie 2014, 19:11)

      XXIstCentury [utilizator] i-a raspuns lui mcris

      lucruri bune. Pur si simplu, ca in cazul oricarei caracteristici umane, trebuie mentinut un echilibru. Daca incerci sa elimini egoismul, ajungi la un dezastru - vezi starea de saracie (desi diferita, nu compari Ro cu Cehia, de pilda) a tarilor fost comuniste fata de cele necomuniste.
      Daca lasi egoismul, interesul propriu de capul sau, iar ajungi la un dezastru - vezi numai modul salbatic in care erau tratati oamenii din Congo in timpul colonizarii belgiene.
      Ro este mult prea colectivista si poporul asta ajunge sa semene prea des si prea mult cu o turma apatica - oamenii nu-si cer drepturile, incearca sa nu "iasa ca paduchele in frunte", etc.
      Individualism inseamna sa poti sa iti zici ca nu te intereseaza ce cred ceilalti, ce spun, ce vor de la tine, ce gandesc, tu faci ce e mai bine pentru tine. Asta nu inseamna, insa, automat, ca nu vei avea limite in cautarea interesului si confortului personal; ba chiar poti da dovada de foarte mult altruism in anumite situatii.
      A, si cartile de dezvoltare personal la asta se refera, de obicei - nu e vorba de scheme de facut bani, ci de a dezvolta aptitudini care sa te ajute sa obtii lucururi pe care ti le doresti, fie ca e vorba de bani sau de pace interioara sau altceva. Nu ca sunt o cititoare de astfel de carti- am inceput cam doua carti din astea cand eram mai tanara si nu am avut rabdare sa le citesc una pana la capat. Mi se parea ca se scrie o tona ca sa scoti cateva idei care pot fi redate foarte bine intr-un articol de net. Dar ideile generale sunt bune si adevarate - cum ar fi ca foarte multe chestii depind de atitudinea pe care o ai. Daca te apuci sa faci o chestie plin de incredere si entuziasm etc, e posibil sa iti iasa sau nu. Dar daca incepi cu ideea "aaaa, nu cred sa pot eu asa ceva, pai au incercat si ala, si ala, si tocmai mie sa imi iasa, nu, e prea greu" etc., aproape sigur o sa te dai batut la prima greutate si nu o sa reusesti sa faci ce ti-ai propus.
  • +4 (6 voturi)    
    foarte haios (Luni, 29 septembrie 2014, 12:38)

    kelye [utilizator]

    Imi 'place' cum mereu se asociaza 'locuinta - siguranta' chiar si in cazul achizitiilor in rate.

    25-30 de ani locuinta e a bancii, nu e a ta. Singura diferenta fata de o chirie e ca banca incearca 3-4-5 luni sa rezolve situatia daca nu-ti platesti ratele, la chirie nu prea poti amana mai mult de 1-2 luni.
    Un avantaj nesemnificativ cand te gandesti la evolutia preturilor si chiriilor.
    • +3 (5 voturi)    
      nu e avantaj (Luni, 29 septembrie 2014, 13:04)

      gigi1 [utilizator] i-a raspuns lui kelye

      Nu e un avantaj pentru ca la chirie te poti muta la ceva mai ieftin/mama pe cand la rata ramai dator daca apartamentul se vinde mai ieftin la executare decat mai datorezi bancii si la cum scad imobiliarele sigur vei fi dator si fara casa.
      • +4 (6 voturi)    
        evident (Luni, 29 septembrie 2014, 13:32)

        kelye [utilizator] i-a raspuns lui gigi1

        Discutia e mult mai complexa si nu da bine pentru 'proprietar'.

        Cunosc oameni care s-au inghesuit acum 5 ani sa-si ia ceva ca "trebue dom'le" si acum platesc 500E/luna rata la ap de 2 camere iar chiria e 250.
        In plus (sau minus, mai corect) au luat apartamentul in Militari 'aproape de munca' si dupa 3 ani si-au schimbat job-ul... in Pantelimon. Brusc nu mai muncesti 8h/zi - muncesti 10 (ca nu e chiar family time 'commuting-ul')

        Singurul avantaj e ca la 60 de ani vei avea o casa unde poti sta relativ ieftin (doar intretinere).
        Totusi s-ar putea sa obtii acelasi lucru fiind mai flexibil cu chiria si economisind.
        • +1 (1 vot)    
          la batranete (Luni, 29 septembrie 2014, 16:49)

          PetrePopescu [utilizator] i-a raspuns lui kelye

          Nu poti in Romania ca din acelasi salariu sa platesti si o chirie si sa mai si economisti. Pensiile sunt din ce in ce mai mici si nu asigura un trai civilizat. Si in plus, cum ar fi sa stai la 65 de ani in chirie?
          • +5 (5 voturi)    
            gandire simplista (Luni, 29 septembrie 2014, 17:43)

            gigi1 [utilizator] i-a raspuns lui PetrePopescu

            Intretinerea iarna si mancarea cu ce o sa le platesti? crezi ca daca rezolvi problema chiriei o sa duci un trai linistit?

            Pensia o sa fie inexistenta pentru ca sistemul de pensii nu este ca un cont bancar iei cat ai pus, este sistem de solidaritate sociala adica tu platesti acum pentru un batran si la batranete o sa plateasca un tanar pentru tine dar problema e ca atunci cand o sa iesi tu la pensie, un tanar trebuie sa plateasca pentru 5 batrani, ghici ce pensie o sa ai, ai auzit de pensii de 1 milion pe la tara? la tara mai merge ca ai de unde manca dar in apartamentul tau "proprietate personala" o sa fie mai greu.

            Gandeste-te bine inainte sa faci pasul cu creditul pe 30 de ani, lucrurile nu sunt asa simple cum par si sa faci o alegere pe 30 de ani pe care nu o mai poti schimba decat pierzand foarte multi bani nu e intelept.
            • 0 (2 voturi)    
              nu e asa (Luni, 29 septembrie 2014, 23:37)

              PetrePopescu [utilizator] i-a raspuns lui gigi1

              Ba e foarte simplu. Rata si chiria la o casa sunt sensibil egale, sa zicem 300 eur pe luna pentru un apartament de 2 camere.
              Cum e mai bine?
              Sa dai niste bani 30 de ani si sa ramai cu o casa?
              Sau sa dai aceiasi bani, tot 30 de ani, ca sa ramai cu nimic?
              • +1 (1 vot)    
                sunt egale acum (Joi, 2 octombrie 2014, 11:51)

                gigi1 [utilizator] i-a raspuns lui PetrePopescu

                Pai sunt egale acum, uitate acum 6 ani in 2008 ce preturi erau la apartamente si chirii, acum aproape s-au injumatatit si sunt doar 6 ani, daca cumperi trebuie sa platesti creditul pentru pretul de acum timp de 30 ani pe cand preturile si chirile scad.

                Argumentul ca nu mai au cum sa scada mai mult de X vin de obicei de la samsarii imobiliari dar piata nu tine cont de ce vrea nimeni, tine cont doar de cati bani au potentialii cumparatori/chiriasi si cat de mare/mica e oferta si unde se intalneste oferta cu cererea, atat.

                Chiar si diferenta intre rata si chirie pe 30 de ani poate sa ajunga sa fie cat un apartament la cum scad preturile dar nu asta e important, important e ce faci peste 30 de ani cand termini rata si singurul tau venit e pensia, ideea ca o sa ai casa ta la batranete nu stiu cu ce ajuta daca nu o sa iti permiti sa platesti utilitatile si mancarea.
      • +3 (3 voturi)    
        Sau ai putea sa nu mai votezi dottori (Luni, 29 septembrie 2014, 17:07)

        Wanheda [utilizator] i-a raspuns lui gigi1

        sa ai crestere economica anuala sustinuta, sa ai somaj mic, sa ai dobanzi mici, sa stii sa iti valorifici resursele. In modul asta casa cumparata acum la juma de milion o sa iti valoreze cel putin un milion la pensie iar ratele lunare or sa ajunga simbolice cam in 5-10 ani.
        Just think a little bit, scoate-ti tara din Evul Mediu si o sa simtiti diferenta.
    • 0 (2 voturi)    
      Nu e chiar asa ! Cu "prima casa" dob sunt (Luni, 29 septembrie 2014, 13:26)

      Luke1 [utilizator] i-a raspuns lui kelye

      semnificativ mai mici decat in cazul creditelor ipotecare acordate in general de banci ...
      DAE este cu vreo 4-5 % mai mic la creditele prima casa
      Iar la un ipotecar chiar si 1 punct de dobanda se simte enorm - pt ca sunt credite pe valori mari si pe termen lung ..
      Exista evident un risc, insa daca pui in balanta ca aprox la valoarea unei chirii poti plati rata la o casa (!) - existand posibilitatea fericita ca la un mom dat casa aia sa devina a ta cred ca este logic ca cei mai multi sa opteze pt cumparare ...
  • +2 (10 voturi)    
    confort (Luni, 29 septembrie 2014, 14:26)

    autor_necunoscut_84 [utilizator]

    Este vorba despre confortul de a ava o locuinta proprie. Nimeni nu este inconstient sa-si cumpere casa in rate daca nu o poate plati. Toti care fac acest pas iau in calcul riscul de a ramane fara bani de rata pe o peioada de cateva luni/un an si au acei bani deoparte. Extrem de putini au banii cash pentru a nu apela la banca, de aici si profitul imens facut de sistemul financiar bancar de pe urma populatiei. Eu unul decat sa platesc 300 eur chirie la toti handicapatii am ales sa risc cu un credit imobiliar pe 30 de ani, cu o rata de 260 eur (si iata ca deja au trecut 5 pe nesimtite si totul e inca ok si cu bune si cu rele). Daca stai cu frica sa nu iei credit ca poate ramai fara job sau cine stie ce, esti ca in povetea cu drobul de sare. In viata mai trebuie sa si risti daca vrei sa traiesti macar in clasa de mijloc.
    • +1 (3 voturi)    
      Corect, si in plus...chiria e ca berea (Luni, 29 septembrie 2014, 17:09)

      Wanheda [utilizator] i-a raspuns lui autor_necunoscut_84

      adica dupa ce o bei te si duci si-o deversezi la toaleta.
  • +1 (1 vot)    
    Chirie vs rata (Marţi, 30 septembrie 2014, 9:18)

    Adi_ro [utilizator]

    O fi chiria cat rata la banca, dar ce faci daca ramai fara job intr-un oras mic de provincie si esti nevoit sa te muti in alta parte unde gasesti de lucru?
    O fi chiar asa simplu sa inchiriezi ca sa platesti rata la apartament?

    Vesticii si americanii stiu ei ce stiu cand prefera sa plateasca chirie in locul ratei la casa, nu s-au nascut romanii mai destepti ca ei.
  • -2 (2 voturi)    
    De ras (Marţi, 30 septembrie 2014, 10:31)

    RedGuard [utilizator]

    Lol. Vesticii si chiriile.

    Acolo (Franta) de salarul minim (1500 de euro) iti iei garsoniera in centrul Parisului, platesti si intretinerea, iti iei si de mancare si mai poti si iesi in oras cu prietenii.

    Normal ca in strainatate nu le pasa. Ca daca isi pun in minte si au ceva meserie cat de cat (nu neaparat dezvoltator de soft), platesc chirie, strang si bani pentru casa si mananca bine. Nu au ei problema ca nu ma descurc.

    Bine, daca esti african (nu de-al lor), da, viata e grea.
    • +2 (2 voturi)    
      . (Marţi, 30 septembrie 2014, 10:49)

      Adi_ro [utilizator] i-a raspuns lui RedGuard

      Cu toate astea, de ce pe acolo nu isi cumpara nimeni casa?

      Nu ar fi mai bine totusi ca, din ce bani strangi de-a lungul vietii, sa iti iei la batranete o casa la tara? Chiar e necesar sa platesti o viata intreaga un cotet comunist? Chiar ai nevoie la pensie sa stai in centru sau aproape de metrou?


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică