Sambata, vremea va fi in continuare calda in cea mai mare parte a tarii, astfel ca temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 24 de grade in depresiuni si pe litoral si 30 de grade, izolat, in centrul si estul tarii, relateaza Mediafax.

Cerul va fi variabil, cu innorari temporare in regiunile vestice si sud-vestice, unde local vor fi averse si descarcari electrice, dar si in extremitatea de sud-est, unde numai izolat va ploua slab. Pe arii restranse, in Banat, se pot inregistra cantitati de apa de peste 15...20 l/mp. Vantul va sufla slab si moderat, cu intensificari la munte, iar local si temporar si in restul teritoriului, dar mai ales in sud-vest, cu viteze mai mari in sudul Banatului. Temperaturile minime se vor incadra intre 6 grade in depresiunile intramontane si 18...19 grade pe litoral. Izolat vor fi conditii de ceata.

BUCURESTI

Vremea va fi in continuare usor mai calda decat in mod obisnuit in a doua decada a lunii septembrie, cu o maxima a temperaturii aerului in jurul a 28 de grade. Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla in general moderat. Temperatura minima va fi de 13...15 grade.

MUNTE

Vremea se va mentine in general frumoasa. Cerul va fi variabil, cu innorari temporare si izolat averse si descarcari electrice, indeosebi in Muntii Banatului. Vantul va avea intensificari mai ales pe creste. Variatiile temperaturii aerului vor fi nesemnificative fata de intervalul precedent.

MARE

Vremea se mentine in general frumoasa si calda. Cerul va fi variabil, temporar mai noros. Conditii pentru ploi slabe. Vantul va sufla slab si moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 24 si 26 de grade, iar cele minime intre 17 si 19 grade. Temperatura apei marii va fi cuprinsa intre 21 si 22 de grade.

DUMINICA

Vremea va fi in general instabila in vestul si sud-vestul tarii, unde vor fi innorari si local averse si descarcari electrice, iar izolat se vor cumula peste 15...20 l/mp. In restul teritoriului cerul va fi variabil, cu innorari trecatoare si izolat ploi slabe, la munte si in sud-est. Vantul va sufla slab si moderat, cu unele intensificari in regiunile sudice si in zona montana. Temperaturile maxime se vor incadra intre 21...22 de grade in vestul extrem si 29...30 de grade, local, in estul, centrul si nordul tarii, iar cele minime vor fi cuprinse intre 9 si 19 grade, mai scazute in depresiunile Carpatilor Orientali, spre 6 grade. Izolat vor fi conditii de ceata.

MUNTE

Vremea va fi in general instabila in in zona Carpatilor Occidentali, unde vor fi innorari si pe arii restranse averse si descarcari electrice. In restul zonei montane cerul va fi variabil, cu innorari trecatoare si doar izolat vor fi ploi slabe. Vantul va sufla slab si moderat, cu unele intensificari mai ales pe creste. Temperatura aerului nu va avea variatii semnificative fata de intervalul anterior.

MARE

Vremea se mentine in general frumoasa si calda. Cerul va fi variabil, temporar mai noros. Conditii pentru ploi slabe. Vantul se va intensifica si va sufla in general moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 23 si 25 de grade, iar cele minime intre 17 si 19 grade.

Temperatura apei marii va fi cuprinsa intre 21 si 22 de grade.