In urma cu doua luni Vasile Astarastoae a fost condamnat definitiv pentru conflict de interese de Inalta Curte de Casatie si Justitie. Agentia Nationala de Integritate (ANI) a solicitat inca de atunci revocarea lui Vasile Astarastoae din functia de presedinte al Colegiului Medicilor din Romania si cea de rector al Universitatii de Medicina si Farmacie din Iasi.

Vasile AstarastoaeFoto: Agerpres

In ciuda tuturor demersurilor efectuate, Colegiul Medicilor trage de timp si amana luarea unei decizii. Ministerul Educatiei a inceput procedura de demitere a lui Astarastoae din functia de rector al UMF Iasi.

La solicitarea HotNews.ro, Ministerul Sanatatii a precizat ca inca din luna iulie 2014 “a transmis Colegiului Medicilor (CMR) adresa ANI privind decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie, solicitand punerea in aplicare a acesteia”.

In replica, Colegiul Medicilor (CMR) a solicitat Ministerului Sanatatii documentele si motivarea sentintei Inaltei Curti, invocand ca CMR nu a fost parte din procesul in care a fost condamnat presedintele CMR. Ministerul Sanatatii s-a conformat si a transmis Colegiului documentatia completa. De atunci, niciun raspuns de la Colegiul Medicilor.

Colegiul Medicilor din Romania este o asociatie profesionala care nu este direct subordonata Ministerului Sanatatii. Presedintele CMR poate fi demis doar prin votul majoritar al medicilor care l-au ales, in lege fiind mentionat ca revocarea se poate face “in cazul incalcarii grave a legii, a prezentului statut sau a regulamentelor care organizeaza si reglementeaza exercitarea profesiei de medic”.

In Codul Deontologic al Colegiului Medicilor se afirma ca “medicul trebuie sa fie un model de comportament profesional si etic, fiind in permanenta preocupat de cresterea nivelului sau profesional si moral”. Vasile Astarastoae a fost condamnat deoarece s-a angajat pe sine si pe fiica sa in mai multe proiecte europene derulate chiar de institutiile pe care le conducea.

Astfel el a semnat din pozitia de rector UMF Iasi si director al Institutului de Medicina Legala din Iasi zece contracte de munca in care s-a angajat pe sine si pe fiica sa, Daniela Astarastoae. Valoarea serviciilor prestate de cei doi conform acestor contracte este de aproximativ 50.000 de Euro, bani ce vor trebui returnati in urma deciziei Inaltei Curti.

Interesant este ca statutul Colegiului Medicilor din Romania prevede posibilitatea demiterii unui membru din conducere daca acesta a absentat nemotivat de doua ori intr-un an de la sedintele adunarii generale a Colegiului, dar nu si daca acesta a fost condamnat pentru conflict de interese. In iulie 2014, Vasile Astarastoae a declarat ca nu are motive sa demisioneze. HotNews a solicitat o reactie oficiala a Colegiului Medicilor, dar pana la data publicarii acestui articol nu a primit niciun raspuns.

Colegiul Medicilor este institutia fara acordul careia niciun medic nu poate profesa in Romania, toti medicii fiind obligati sa fie membri CMR si sa plateasca cotizatie. Aceeasi institutie este cea cu putere de decizie in cazurile de malpraxis medical.

La solicitarea HotNews, Ministerul Educatiei a precizat ca procedura de demitere a lui Vasile Astarastoae din pozitia de rector al Universitatii de Medicina si Farmacie din Iasi a inceput, fara sa mentioneze in ce stadiu se afla aceasta procedura si cat de repede va fi finalizata. De la aparitia sentintei definitive a Inaltei Curti in cazul Astarastoae au trecut doua luni.

In cazul in care Colegiul Medicilor din Romania si UMF Iasi nu vor proceda la eliberarea din functie a lui Vasile Astarastoae, Agentia Nationala de Integritate are optiunea de a amenda persoanele responsabile din cele doua institutii si de a sesiza, ulterior, DNA. Rezultatul ar fi deschiderea unui nou proces a carui finalizare ar putea dura cativa ani, timp in care Vasile Astarastoae isi poate pastra functiile, in ciuda deciziei definitive a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Cateva din declaratiile facute de Vasile Astarastoae, din postura de presedinte al Colegiului Medicilor Romania:

  • Referitor la medicii arestati pentru falsificarea retetelor: “De cel putin cinci ani asistam la o campanie bine dirijata impotriva corpului medical [...] in afara de perioada Gheorghiu Dej, cand Stalin incepuse campanie impotriva medicilor, nu am cunoscut asemenea campanie” (in mai 2014).
  • Referitor la spagile din spitale: “Plicul nu este eliminat nicaieri in lume. Vreau sa va spun ca «plicul» se da si in Germania, se da si in Franta, in Japonia nu mai spun, acolo nu exista care sa vina si sa nu dea, pentru ca tine de cultura lor” (in septembrie 2014).
  • Inainte de anuntata greva a medicilor prin care Vasile Astarastoae solicita “ne-negociabil” dublarea salariilor medicilor rezidenti: “Stim că vor fi pierderi si victime deoarece adversarii vor utiliza toate instrumentele si institutiile impotriva noastra. Aceasta va fi ofranda noastra pentru generatiile viitoare. Vom invinge”. Greva nu a mai avut loc, iar salariile rezidentilor au fost crescute cu o suma intre 35 – 50% (in septembrie 2013).