Ministrul delegat pentru Invatamant Superior, Cercetare Stiintifica si Dezvoltare Tehnologica, Mihnea Costoiu, a declarat vineri, pentru Agerpres, ca, incepand din aceasta toamna, Universitatea de stat Ovidius din Constanta intra in supravegherea speciala a Ministerului Educatiei Nationale.

Potrivit lui Mihnea Costoiu, Universitatea Ovidius a fost inclusa pe lista scurta a celor cinci universitati ce vor fi supravegheate din aceasta toamna, pe o perioada de trei ani, pentru rezolvarea deficientelor grave de management educational si organizatoric.

"Am emis, in mod oficial, ordinul de ministru prin care Universitatea Ovidius intra de acum in randul universitatilor monitorizate timp de trei ani si incercam, impreuna cu Ministerul Educatiei, sa rezolvam problemele de aici", a spus Mihnea Costoiu.

Referindu-se la disfunctionalitatile organizatorice si de management educational constatate la Universitatea Ovidius, ministrul delegat a mentionat ca acestea s-au manifestat inca din perioada 2010-2011, anterior scandalului de coruptie in urma caruia a fost demis rectorul Danut Epure.

"Din nefericire, de abia acum, in urma finalizarii raportului de control la Universitatea Ovidius, au fost constatate o serie de probleme grave legate de managementul universitatii, organizare, derularea procedurilor de admitere si finalizare a studiilor, inmatricularea studentilor, probleme destul de complicate. Spun din nefericire pentru ca asa cum se prezentau lucrurile initial, in vara, atunci cand am introdus celelalte patru universitati in sistemul de supraveghere, nu era finalizat raportul de la Ovidius al Corpului de control. Acum raportul este finalizat si Universitatea Ovidius va fi una dintre cele cinci universitati nou monitorizate, incepand cu anul 2014-2015 (...) Sunt probleme serioase in organizarea universitatii, in metodologiile de lucru, in modul cum sunt organizati, sunt probleme serioase legat de planurile de invatamant, de modificarea lor dupa ce au fost aprobate, de management. Am in vedere in mod special Facultatea de Medicina", a conchis Mihnea Costoiu.