Intr-un interviu acordat in exclusivitate pentru TVR, Cardinalul Leonardo Sandri, Prefect al Congregatiei pentru Bisericile Rasaritene, a subliniat eforturile greco-catolicilor ucraineni pentru "libertatea unei tari suverane in Europa".

Inaltul oficial al Vaticanului a amintit "perioada neagra de suferinte si persecutii" prin care au trecut catolicii din Ucraina. "Nici nu vrem sa ne gandim la repetarea unei asfel de situatii", a spus Cardinalul Leonardo Sandri.

In 21 august 2014, Preafericitul Sviatoslav, conducatorul Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, a cerut Conferintelor Episcopilor Catolici, liderilor religiosi si politici din intreaga lume sa nu ramana tacuti si indiferenti fata de "tragedia prin care trece Ucraina din cauza agresiunii militare".

"Mass-media este plina de propaganda si va rugam sa evaluati cu un ochi critic informatiile. Avem nevoie de rugaciunile voastre, de discernamantul vostru, de cuvintele si de faptele voastre bune. Tacerea si lipsa actiunii vor duce la alte si alte tragedii. Soarta zborului MA17 e un exemplu privind ceea ce se poate intampla daca se permite continuarea activitatilor teroriste", arata intr-o scrisoare deschisa liderul spiritual al greco-catolicilor ucraineni.