Un elicopter IAR-316 B apartinand Scolii de Aplicatie pentru Fortele Aeriene de la Boboc a fost implicat, vineri la pranz, intr-un incident aviatic, dupa ce a atins accidental solul in timpul unui zbor de instructie, echipajul reusind sa coboare din aeronava in siguranta, anunta Mediafax. Ministrul Apararii, Mircea Dusa, a declarat, la B1 Tv, ca in urma incidentului nu exista raniti.

"Astazi, 22 august, in jurul orei 12.30, un elicopter IAR-316 B, apartinand Scolii de Aplicatie pentru Fortele Aeriene de la Boboc, a atins accidental solul cu partea posterioara, pe timpul unui zbor de instructie, in cadrul exersarii manevrelor de aterizare/decolare la punct fix/platforma. Echipajul aeronavei, format din doi piloti si mecanicul de bord, a parasit aeronava in deplina siguranta. Acestia nu au acuzat probleme de sanatate, dar conform procedurilor standard, sunt evaluati medical", informeaza MApN.

Potrivit ministerului, o comisie a Statului Major al Fortelor Aeriene se afla la fata locului pentru investigarea tehnica a evenimentului.